Lansarea Platformei Politice M13

Featured

Ieri, 14 februarie 2016, mi-a expirat sancţiunea de suspendare pe termen de un an din calitatea de membru al Asociaţiei M10, sancţiune pentru care nu am primit până acum nici Motivarea şi nici vreun răspuns la Contestaţie.
În mod oficial, de astăzi sunt din nou membru activ al Asociaţiei M10 şi membru (ales) în Comisia de Integritate şi Arbitraj a asociaţiei, şi din această poziţie, fac acum următoarea

Declaraţie

La 15 luni de la iniţierea proiectului politic ce a condus ulterior la apariţia M10, în calitate de membru fondator al Asociaţiei şi fost coordonator al Grupului de iniţiativă pentru înființarea Partidului, cu mare regret, mă văd nevoit să declar M10 o construcţie politică EŞUATĂ, în raport cu cele trei mari obiective, asumate public prin vocea doamnei Monica Macovei:
1. Democraţie internă Participativă
2. Transparenţă
3. Organizare preponderent Online

Imediat după publicarea acestei declaraţii, chiar în ziua în care mi-am redobândit calitatea de membru, voi trimite pe adresa asociaţiei, demisia mea oficială (o găsiţi aici) din Comisia de Integritate şi Arbitraj, precum şi din calitatea de membru al Asociaţiei M10.


PUNCT şi de la capăt

Îi invit acum, pe cei care au crezut cu adevărat în acest proiect reformator, şi aderă la cele 13 principii de organizare democratică stabilite prin vot, să ducem mai departe proiectul început, de acolo de unde a fost întrerupt brusc, de intervenţia în forţă a Monicăi Macovei.

Prea multă vreme am lăsat politica pe mâna politicienilor, şi de prea multe ori aceştia ne-au dezamăgit încălcându-şi promisiunile.
A sosit timpul ca NOI, oamenii obişnuiţi, să facem politica!
Nu avem nevoie nici de vreun lider maximo şi nici de aşazişii reprezentanţi care să ne conducă.
Ne vom alege doar nişte delegaţi, pe cei mai oneşti dintre noi, care să pună în practică voinţa noastră, a celor mulţi. Dar nu ei vor fi cei care vor lua deciziile, ci noi toți, împreună.

Eu nu vă cer să aveţi încredere în mine, sau în vreo persoană anume. 
Vă rog să aveţi încredere în VOI, vă rog să aveţi încredere în înţelepciunea mulţimii.

Cu statut provizoriu, până la înregistrarea organizaţiei pe care urmează să o construim, acestă platformă, bazată pe cele 13 principii enumerate mai jos, va purta numele M13.
Însă aici, “M” reprezintă Mulţimea noastră, a oamenilor obişnuiţi, a cetăţenilor ce vor să se implice pentru a-şi decide singuri viitorul, şi nicidecum egocentrismul vreunui politician.

Cele 13 principii de organizare democratică:

  1. La nivel intern, organizaţia noastră se bazează pe Democraţie Pură, exercitată în mod direct, fără intermedierea reprezentanţilor.
  2. Suntem şi vom rămâne o organizaţie unitară ce funcţionează preponderent Online, fără divizări teritoriale.
  3. Vom avea un singur sediu, pentru a păstra cheltuielile la un nivel minimal şi a nu deveni dependenţi de finanţatori.
  4. Şedinţele Adunării Generale se vor desfăşura online, de 9 ori pe an, sau chiar mai des, în cazul în care e nevoie să adoptăm decizii importante urgente.
  5. Nu avem funcţii de conducere, ci doar delegaţi cu roluri de: coordonare, administrative, tehnice şi purtători de mesaj. Aceştia pun în practică deciziile luate prin vot de către membri.
  6. Orice delegat poate fi revocat din poziţia (rolul) pentru care a fost ales înainte de expirarea mandatului. Procedura de vot în vederea revocării, se va declanşa la cererea a cel puţin 22% din numărul total de membri.
  7. Orice membru are drept de iniţiativă, iar dacă propunerea sa este susţinută de un număr  de membri (pe care urmează să-l stabilim), va fi supusă automat la vot.
  8. Toate deciziile vor fi luate prin votul membrilor, cu excepţia celor operaţionale (fluxuri curente de decizii în activităţile obişnuite ale organizaţiei – le vom defini mai clar împreună) care vor fi lăsate pe seama delegaţilor.
  9. Desemnarea candidaţilor locali sau parlamentari se va face prin alegeri interne primare, cu vot direct (nu prin delegaţi). Orice membru va putea candida în aceste alegeri primare, cu îndeplinirea unor condiţii minimale (pe care urmează să le stabilim).
  10. Reprezentanții noştri locali sau parlamentari vor fi excluşi din organizaţie dacă nu vor acţiona conform deciziilor luate în mod democratic în interiorul organizaţiei.
  11. În organizaţia noastră este interzis votul în bloc. Fiecare propunere, proiect, sau persoană vor fi votate în mod individual.
  12. Deciziile importante se adoptă în şedinţele Adunării Generale, cu îndeplinirea cvorumului. Neparticiparea repetată la şedinţele Adunării Generale va fi sancţionată.
  13. Votul nu se poate delega. Prin utilizarea Votului electronic la distanță şi o durată rezonabilă a perioadei de votare, fiecare membru îşi va putea exercita dreptul la vot.

Vă invit, deci, să ne vizitaţi pe pagina de Facebook a Platformei Politice M13, o platformă politică autentic democratică, total diferită de orice s-a mai făcut până acum în România, în care puterea le aparţine tuturor membrilor, şi care se întemeiază pe valorile fundamentale:
Democraţie, Transparenţă, Libertate de exprimare, Onestitate, Adevăr, Integritate.

Cei care cred cu adevărat în acest proiect reformator, şi vor să constituie nucleul acestei noi construcţii politice, pot solicita înscrierea ca membri ai Platformei Politice M13, accesând butonul “Sign Up” (Înscrie-te) de pe pagina noastră de Facebook:
https://www.facebook.com/PlatformaPoliticaM13

Ne propunem să fim cea mai democratică şi cea mai curată organizaţie politică din România. Aşa încât, admiterea noilor membri ai Platformei Politice M13 se va face prin votul membrilor, după o evaluare atentă a fiecărui solicitant, evaluare ce poate include chiar şi o discuţie faţă-n-faţă sau, după caz, prin mijloace de comunicare electronice.


Editare ulterioară (17.02.2017)

La un an de la lansarea acestei Platforme politice, odată cu protestele împotriva OUG 13, oamenii “s-au trezit”, iar noi am venit în întâmpinarea lor cu acest proiect care, din feedback-ul pe care l-am primit până acum, pare să se potrivească foarte bine cu aşteptările celor care au ieşit în stradă.

Între timp am renunţat complet la numele provizoriu M13 care, se pare, ne aducea prejudicii de imagine, dat fiind conexiunea (psihologică) cu eşuata construcţie M10 – deşi, acum, poate că s-ar fi potrivit cumva: Mişcarea născută din protestele contra oug13  🙂
Urmează să ne stabilim numele (real) în urma unui sondaj.

Totodată, am reuşit să ne construim o platformă online şi să ne stabilim o Viziune clară şi un Regulament, incomplet încă, dar care ne asigură mecanismele esenţiale pentru a putea funcţiona ca o adevărată organizaţie democratică.

Vă aşteptăm pe platforma noastră online (sediul virtual): non-partid.forumgratuit.ro
şi/sau pe grupul Facebook aferent: www.facebook.com/groups/1430154527018685/

Advertisements

Anatomia unui eşec – Epilog

Astăzi, când doamna Monica Macovei şi-a anunţat public retragerea de la conducerea formaţiunii politice ale cărei baze le-am pus împreună, mi-am amintit cu amărăciune ce îi scriam, chiar în ziua lansării Partidului M10 (pe 1 martie 2015), consilierului său cel mai apropiat, Mircea Bejan, pe care doamna Macovei îl trimisese cu o zi înainte la o întâlnire cu mine pentru a mă convinge să tac.

“Salut Mircea,

Sunt (încă odată) dezamăgit şi uimit să constat orbirea de care daţi voi dovadă.
„Chestii punctuale”?!!!

Când totul se va fi terminat şi veţi face (dacă veţi mai face) analiza referitor la ce anume a dus la eşecul acestei construcţii, veţi înţelege, poate, că toate astea, gen „lansare” sau “organizare la nivel macro”, erau de fapt cu totul secundare faţă de problemele ce ţin de substanţa acestei construcţii – respectarea şi preţuirea, mai mult decât orice în această organizaţie, a valorilor care reprezintă şi cartea de vizită a doamnei Macovei: integritate, legalitate, dreptate, adevăr, democraţie, transparenţă.
Orice derapaj de la aceste principii ar fi trebuit să constituie prioritatea zero, şi să fie corectat urgent, chiar şi de peste ocean.

Mă aşteptam ca măcar Monica Macovei să înţeleagă că, fără respectarea cu maximă stricteţe a acestor valori, construcţia politică şi poate chiar întreaga sa credibilitate se va prăbuşi precum un castel de cărţi de joc.

Mare păcat!
Existau toate premisele pentru a fi o reuşită. Tot ce v-a lipsit a fost o evaluare lucidă şi puterea de a lăsa deoparte nepotisme şi orgolii.

Cu mare dezamăgire,
Dan”

Rolul diversităţii într-un grup

Diversitatea ajută deoarece adaugă perspective care în lipsa ei ar fi fost absente şi pentru că înlătură sau, cel puţin, atenuează, unele caracteristici distructive ale procesului decizional. Diversitatea este chiar mai importantă în interiorul grupurilor mici sau al organizaţiilor formale decât în cazul colectivităţilor mai mari – precum pieţele sau electoratul – despre care am vorbit deja, dintr-un motiv foarte simplu: mărimea majorităţii pieţelor, cuplată cu faptul că orice persoană care dispune de bani poate avea acces la ele (nu trebuie să fii admis sau angajat), înseamnă că un anumit grad de diversitate este aproape garantat. Pieţele, de pildă, sunt, la prima vedere, diverse, deoarece sunt alcătuite din oameni cu atitudini diverse faţă de risc, cu orizonturi diferite, cu stiluri diferite de a investi şi care deţin informaţii diferite. Prin comparaţie, în cadrul echipelor sau al organizaţiilor, diversitatea cognitivă trebuie să fie selectată activ, şi este important să se întâmple aşa, deoarece, în grupurile mici, o mână de oameni subiectivi îşi pot exercita influenţa şi pot astfel afecta negativ deciziile colective.

Scott Page este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Michigan, iar el a efectuat o serie de experimente interesante cu ajutorul unor subiecţi simulaţi pe computer pentru a demonstra efectele pozitive ale diversităţii. De exemplu, Page a alcătuit o serie de grupuri formate din zece sau douăzeci de persoane, fiecare dintre ele fiind dotate cu capacităţi diferite, şi le-a propus spre rezolvare o problemă destul de sofisticată. Luaţi individual, unii dintre ei s-au dovedit foarte capabili, alţii mai puţin. Page a observat că grupurile formate din agenţi inteligenţi şi unii mai puţin inteligenţi vor avea aproape întotdeauna rezultate superioare unuia format exclusiv din indivizi inteligenţi. Veţi obţine aceleaşi rezultate sau chiar mai bune dacă formaţi un grup la întâmplare şi îl lăsaţi să rezolve o problemă decât dacă petreceţi mult timp căutând acei agenţi inteligenţi care să găsească soluţia.

Concluzia experimentului lui Page este că diversitatea este în sine valoroasă şi că simplul fapt al creării diversităţii într-un grup îl face mai capabil să rezolve diverse probleme. A nu se înţelege că inteligenţa este irelevantă: niciunul dintre agenţii implicaţi în experiment nu era un ignorant şi toate grupurile care au avut succes au avut în componenţă agenţi foarte capabili. Înseamnă însă că, la nivelul grupului, doar inteligenţa nu este suficientă, deoarece ea singură nu poate garanta existenţa unor perspective diferite asupra unei chestiuni. De fapt, susţine Page, gruparea unor oameni inteligenţi nu este atât de eficientă, deoarece persoanele inteligente (orice ar însemna acest termen) tind să semene în privinţa abilităţilor. Dacă ne gândim la inteligenţă ca la o trusă de scule a capacităţilor, lista celor mai bune este relativ scurtă, aşadar, cei care le posedă tind să-şi semene. În mod normal, acesta ar fi un lucru bun, dar înseamnă că, per total, inteligenţa grupului este sub maximul posibil. Alăturarea unor persoane care posedă mai puţine informaţii, dar care au abilităţi diferite, poate chiar îmbunătăţi performanţele grupului.

Poate că această concluzie vi se pare cam excentrică. Aşa si este! Se întâmplă, însă, să fie adevărată. James G. March, legendarul teoretician al organizaţiilor, spunea: „Dezvoltarea cunoaşterii poate depinde de menţinerea unui aflux de persoane naive şi ignorante şi… avantajul competitiv nu este întotdeauna de partea celui cu o educaţie aleasă”. Motivul, sugera March, este acela că grupurile prea omogene învaţă mai greu, deoarece fiecare membru aduce din ce în ce mai puţină informaţie. Grupurile de acest tip sunt foarte pricepute la ceea ce fac cel mai bine, însă devin din ce în ce mai puţin capabile să investigheze noi alternative. Sau, în faimoasele cuvinte ale lui March, ele „petrec prea mult timp exploatând şi insuficient timp explorând”. Introducerea unor oameni noi într-o organizaţie, chiar dacă nu sunt atât de experimentaţi sau capabili, creşte nivelul de inteligenţă al grupului, din simplul motiv că puţinele informaţii pe care le deţin diferă de cele ale celorlalţi membri ai grupului. După cum scria March, „efectul nu este dat de cunoaşterea superioară a noilor recruţi de valoare medie. În medie, aceştia sunt inferiori celor pe care îi înlocuiesc. Beneficiile vin din diversitatea cunoştinţelor lor”.

(James Surowiecki – Înţelepciunea mulţimilor – fragment )

Rezultat vot principii organizare

Iată rezultatul votului din 21 aprilie 2015, din cadrul Grupului nostru de iniţiativă, în privinţa principiilor de organizare ale viitorului nostru partid, care speram atunci să fie Partidul M10.
Nici măcar unul dintre aceste principii de organizare, votate atunci de acest important grup de susţinători ai doamnei Monica Macovei, nu se regăseşte în statutul Partidului M10.

(atenţie, fiind vorba de un grup închis, link-urile către Poll-urile respective, ataşate fiecărui număr de întrebare, pot fi accesate doar de membrii grupului FB Reinventând Democraţia)


1. Ce model de democraţie internă aţi dori să avem în partid?

85,5% – Democraţie Directă
14,5% – Democraţie Reprezentativă

2. Cum aţi dori să fie structurat partidul din punct de vedere teritorial?

67,2% – O singură mare organizaţie, cu funcţionare preponderent online
32,8% – Structură clasică teritorială, cu organizaţii judeţene şi locale

3. Care aţi dori să fie structura sediilor partidului?

40,3% – Fără sediu fizic, doar online
11,9% – Doar un sediu central
41,8% – Sedii judeţene şi sediu central
6% – Sediu în fiecare organizaţie locală (şi implicit sedii judeţene şi sediu central)

Analizând răspunsurile putem spune că:
11,9%+41,8%+6%=59,7% – (o majoritate a votanţilor) vor cel puţin un sediu Central
40,3%+11,9%=52,2% – (o altă majoritate a votanţilor) nu vor sedii judeţene sau locale

Combinând cele două opţiuni majoritare, obţinem o variantă relativ satisfăcătoare pentru majoritate, şi anume: un singur sediu Central.
Oricare altă variantă din celelalte 3 ar fi fost nesatisfăcătoare pentru majoritatea votanţilor.

4. Cât de des aţi vrea să se aibă loc Adunările Generale în lumea reală, sau online (caz în care pot dura chiar şi mai multe zile)?

52,3% – Anual (1 şedinţă AG pe an)
40,0% – Lunar (12 şedinţe AG pe an)
7,7% – Săptămânal (50 de şedinţe AG pe an)

Fiind vorba de stabilirea unui număr optim, rezultatul votului se calculează făcând media ponderată:
(52,3×1+40×12+7,7×50)/(52,3+40+7,7)=917/100=9,17

Rezultat: şedinţele ordinare ale AG să se desfăşoare de 9 ori pe an

5. Cele 2 variante de poziţii (posturi) ce pot exista într-un partid în funcţie de tipul de democraţie internă sunt:
– Reprezentanţi – teritoriali şi departamentali, care iau decizii în numele membrilor ce i-au ales
– Delegaţi – cu diverse roluri de coordonare, administrative, tehnice, sau de purtători de mesaj, dar care nu decid, ci doar pun în practică deciziile luate de Adunarea Generală (totalitatea membrilor partidului)
Ce tip de poziţii aţi dori să existe în partid?

84,1% – Delegaţi
15,9% – Reprezentanţi

6. Procedura de revocare a celor aleşi, implică 2 etape:
Prima este cea de iniţiativă, în care trebuie să se strângă un anumit procentaj de semnături din numărul TOTAL al membrilor partidului – în Elveţia acest procent variază de la 2% la 30% în funcţie de canton.
Cea de-a doua etapă, în care se votează efectiv revocarea alesului în cauză şi majoritatea decide.
Cât de mare vreţi să fie % de semnături din TOTALUL membrilor, pentru a se declanşa procedura de vot pentru revocare? Cel puţin:

52,3% voturi – 30% semnături
15,9% voturi – 20% semnături
27,3% voturi – 10% semnături
0% voturi – 5% semnături
4,5% voturi – 2% semnături

Fiind vorba de stabilirea unui număr optim, rezultatul votului se calculează făcând media ponderată:
(52,3×30+15,9×20+27,3×10+4,5×2)/(52,3+15,9+27,3+4,5)=2168/100=21,68

Rezultat: 22% semnături din numărul total de membri

7. Cine aţi dori să poată avea drept de iniţiativă în privinţa proiectelor în partid (să se lanseze propunerea în dezbaterea AG şi apoi să se voteze)?

97,8% – Orice membru al partidului – cu sprijinului unui anumit nr. sau % de membri
2,2% – Doar persoane aflate pe anumite poziţii

8. Ce tip de decizii ar trebui să NU fie luate de membrii partidului (AG), ci să se ia de către cei aleşi pe anumite poziţii?

75,7% – Doar deciziile operaționale (fluxuri curente de decizii în activităţile obişnuite)
18,9% – Deciziile operaționale şi financiare
5,4% – Deciziile operaționale, financiare şi legate de activitatea politică

9. Cine vreţi să poată candida în partid pentru a obţine un loc pe listele parlamentare sau locale?

45,8% – Oricine doreşte, cu reverificarea criteriilor de integritate de admitere
50% – Oricine îndeplineşte anumite criterii suplimentare (ce urmează să le stabilim)
4,2% – Doar cei desemnaţi de conducerea partidului

(Notă: având în vedere că opţiunea preferată de votanţi a întrunit doar 50% din voturi şi deci nu există o majoritate clară, criteriile suplimentare vor fi unele minimale)

10. Credeţi că reprezentanţii în parlament sau locali ai partidului ar trebui sancţionaţi cu excluderea din partid sau din grupul parlamentar, dacă nu votează/acţionează conform deciziilor luate în mod democratic în interiorul partidului?

70,9% – Da
29,1% – Nu

11. Aţi dori să fie interzis prin Statut votul în bloc (vot în bloc însemnând că nu se poate vota individual pe fiecare întrebare)?

100% – Da
0% – Nu

12. Care dintre cele 2 variante de mai jos aţi dori să se aplice, pentru a evita situaţia ca deciziile online să nu poată fi luate din cauza neparticipării?

86% – Cvorum pt. chestiunile importante, şi neparticiparea repetată sancţionată
9,3% – Cvorum doar la alegerile pt. poziţii în partid şi a listelor de reprezentanţi
4,7% – Să nu fie necesar cvorum în nicio situaţie

13. Pentru câţi membri în plus aţi vrea să poată vota un singur membru către care s-a delegat votul?

87,5% – Nu vreau să se poată delega votul, votul electronic este suficient
5% – Pentru încă un membru
7,5% – Pentru încă 2 membri


Precizare:
Fiind coordonator al acestui Grup de iniţiativă, eu am votat ultimul, pentru a nu influenţa.

Anatomia unui eşec – M10 (ep.24)

DEZNODĂMÂNT

Aşa cum am mai spus, apelul telefonic respectiv a venit de pe un număr ascuns, iar telefonul meu era setat să înregistreze automat în cazul unor astfel de apeluri. Însă, convorbirea aceasta a fost atât de şocantă pentru mine, încât am uitat complet de acea setare. Mult mai târziu, am descoperit în memoria telefonului înregistrarea cu vocea feminină respectivă.

Întrucât am fost avertizat în repetate rânduri, chiar în convorbirea pe care o voi relata mai jos, să am grijă ce scriu despre această intervenţie, am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă este ca, în această relatare ce va include cele mai relevante pasaje ale convorbirii, să redau partea de dialog aparţinând interlocutoarei mele folosind cu rigurozitate chiar cuvintele acesteia.

21 aprilie 2015 (ora 21:57) – Am răspuns şi… am recunoscut imediat vocea de la celălalt capăt al liniei telefonice.

Dan: Alo.

M: Da. Bună seara

Dan: Ah, sărut mâna doamna Macovei.

M: Vreau să spun următoarele lucruri:
Îmi folosiţi numele fără să vă fi dat acest drept.
2. Nu v-am delegat să contactaţi oamenii. Am zis chiar, dacă aveţi propuneri să mi le trimiteţi mie, nu să contactaţi oamenii.
3. Folosiţi ilegal o bază de date.
(…)
Aţi luat aceste date. Le-aţi copiat când eraţi în Comisia de Integritate.
(…)
Sunteţi pe toate Facebook-urile şi chiar scrieţi că eu v-am delegat să culegeţi propuneri de la oameni pentru Statut. Nu am făcut aşa ceva.
(…)
Pot să citez dintr-una dintre (…) pe care le-aţi scris. Se vede că sunt foarte supărată, da? După glas.
(…)
“Doamna Macovei mi-a spus mie, m-a delegat pe mine”. Da?

Citatul pe care mi-l atribuia nu era deloc exact, şi am vrut să-i explic ce scrisesem de fapt.

M: Nu vreau să-mi explici nimic! Dar vreau să te opreşti pentru că, repet, îmi foloseşti ilegal numele, nu te-am delegat şi foloseşti ilegal această bază de date cu oameni!
(…)
Toţi cei înscrişi, ăia 3000 de membri înscrişi în Asociaţia mamă, acuma primesc mesaje de la dumneavoastră. În numele meu.

Am reuşit cu greu să-i spun (fiindcă mă întrerupea într-una) că am trimis nişte mail-uri, în numele meu personal, ca administrator al Grupului respectiv (Forumul susţinătorilor Monicăi Macovei), invitând mai mulţi susţinători să se alăture şi ei Grupului nostru de iniţiativă, pentru a putea participa la dezbaterea şi votarea propunerilor respective.
I-am explicat că nu am spus nicăieri că aş fi fost delegat de cineva, ci dimpotrivă, am spus foarte clar că doamna Macovei mi-a cerut să fac eu propunerile, dar eu am optat să mă consult cu colegii din Grupul de iniţiativă pe care-l coordonam. Şi i-am mai spus că am făcut asta pentru că nu am vrut să-i trimit nişte propuneri bazate pe propria-mi opinie subiectivă, ci am zis: hai să vedem ce vor oamenii.

M: Foarte rău, foarte rău! Foarte rău! “Să vedem ce vor oamenii”…
(…)
Deci eu vă citez dintr-una din postările dumneavoastră:
“Votul acesta poate schimba politica românească. Pe baza rezultatelor acestui vot, voi întocmi setul de propuneri pe care i-l voi înainta doamnei Macovei. Mi-a solicitat să fac eu aceste propuneri, dar am ales s-o fac împreună cu voi.”

Dan: Da. Exact ce v-am spus şi eu.

Însă, se pare că ne aflam într-un dialog al surzilor (şi orbilor). Degeaba îi explicam cuvânt cu cuvânt înţelesul textului postat de mine pe paginile de Facebook, degeaba citea cu ochii ei şi cu gura ei textul respectiv, interlocutoarea mea nu putea, sau, mai degrabă, nu voia să înţeleagă nimic din ce-i spuneam, şi repeta, sub diverse forme, în mod obsesiv acelaşi lucru:
M: Nu v-am delegat, nu v-am împuternicit să consultaţi pe nimeni.

I-am explicat, de asemenea, şi situaţia legată de presupusa “folosire ilegală a bazei de date”. Era practic cam aceeaşi acuzaţie cu cea care mi se adusese şi cu ocazia suspendării mele (acuzaţia nr.4 din ep.21), în condiţiile în care eu nu avusesem niciodată acces la acele date personale.
I-am spus despre refuzul în scris al şefului IT de a-mi furniza acea listă cu datele personale ale solicitanţilor.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-1.pdf
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-2.pdf
Şi i-am reamintit că, după acest refuz repetat, eu nu am mai intrat în sediul Asociaţiei decât în calitate de “inculpat”.

M: Mesajele dumneavoastră au ajuns la cei 3000 care au intrat în Asociaţie, şi eraţi în Comisia de Integritate.

Dan: Mda. Nu au ajuns la 3000. Deci au ajuns la câţiva oameni din Bucureşti, pentru că am avut…, au ajuns şi la mine, cum au ajuns şi la alţii, nişte mail-uri cu CarbonCopy, care ştiţi cum se trimit, din neglijenţă, se trimit cu mai multe adrese. Deci asta a fost tot.

M: Ah, şi le-aţi folosit. OK. Şi le-aţi folosit. Da.

Dan: Au fost nişte mail-uri de susţinători. De susţinători! Nici măcar n-am ştiut care sunt membri şi care nu sunt membri. Au fost nişte mail-uri care aveau CarbonCopy cu mai multe nume, cu mai multe adrese.

M: Ceea ce-aţi făcut, fără să îmi cereţi opinia şi acordul nu este legal.

(…)

Dan: Eu, vă spun sincer, chiar v-aş ruga foarte mult, dacă aveţi posibilitatea, să intraţi pe acest grup, eu vă pot trimite o invitaţie, ca să vedeţi ce s-a discutat…

M: Nu, vă rog să nu-mi trimiteţi nicio invitaţie şi vă rog să opriţi acest grup! Toate aceste grupuri să le opriţi!
(…)
Şi opriţi acest proces de consultare a Statutului partidului care încă…, pentru care încă nici n-am depus actele. Da? Deci vă rog să opriţi acest proces. Şi nu-mi folosiţi numele.

Dan: Da. O să opresc, da’ să ştiţi că va trebui să le dau o explicaţie oamenilor.

(…)

M: Deci eu zic, eu zic să opriţi calm, fără să mai scrieţi nimic. Pentru că nu mă puneţi pe mine acuma să intru într-un dialog în care noi doi să ne certăm, dacă vreţi asta.
(…)
Deja aţi pornit un lucru în care vreţi să mă implicaţi, în care m-aţi implicat deja, şi opriţi-vă din a scrie, ca şi cum aţi dispărut.

Dan: Mda. Nu pot doamna Macovei să fac aşa ceva. Deci, sunt oameni cu care m-am întâlnit, cu care mă cunosc.

M: Eu nu ştiu ce explicaţii o să daţi. Probabil c-o să faceţi şi mai rău cu explicaţia.

Dan: Deci, m-am întâlnit, mă cunosc cu ei. Eu nu pot acuma, pur şi simplu, să dispar.

M: Da’ v-am cerut eu să vă-ntâlniţi cu cineva pe Statut? V-am cerut eu asta?

Dan: Da’ eu nu m-am întâlnit cu ei doar pe Statut, doamna Macovei, noi ne-am întâlnit pe diverse valori, pe nişte principii ne-am întâlnit. Am avut multe întâlniri, să ştiţi.

M: Da’ poate faceţi voi un partid şi cu asta am încheiat discuţia! Da?

Dan: Da, e şi asta o variantă, desigur. Dar eu nu pot s-apar acuma…

M: Deci aveţi grijă, aveţi grijă ce scrieţi, pentru că mi-aţi folosit numele fără permisiunea mea, şi nu v-am delegat ca să faceţi o consultare publică.

Dan: Da. Păi nu, o să spun exact motivele reale. Din cauză că dumneavoastră aţi considerat că am folosit fără permisiunea dumneavoastră şi aşa…

M: Nu “c-am considerat“!…

Dan: … eu sunt obligat să opresc.

M: Ah, da. Şi eu sunt omul rău. Nu “c-am considerat“, că aţi folosit fără aprobarea mea numele meu. Da? Nu “c-am considerat” eu.

Dan: Doamna Macovei, deci haideţi să vă spun. Părerea mea este…
Eu nu mă simt cu absolut nimic vinovat de ce-am făcut.
 Eu am crezut că trăim într-o societate transparentă, într-o societate democratică. Ce am făcut eu a fost aşa: o iniţiativă
de a mă întâlni cu nişte oameni, pe baza unor valori (da?), pe care am crezut că le împărtăşim cu dumneavoastră. 

(…)

M: Domnu’ Ţeca, aveţi grijă ce scrieţi. Eu v-am sugerat să vă opriţi fără să mai scrieţi. Sunt… Vă priveşte cum o faceţi. Dar nu porniţi un război cu mine pentru că… sunt 3 lucruri ilegale.
(…)
Le faceţi rău acestor oameni. Când o să decidem că facem consultarea o s-o facem, pe un Program şi pe un Statut, nu aşa cum faceţi. Vă priveşte. Fiecare cu stilul lui (da?), cu stilul lui de muncă.

Dan: Deci vă spun. Deci vă spun, stilul ăsta a fost: am vrut, un grup de susţinători foarte important (da?), am vrut să venim cu nişte propuneri. Asta a fost tot.

M: O puteaţi face în privat. Nu pe internet unde e totul public.

Dan: Păi cum puteam să facem 600 de oameni?! Da’ grupul este închis. Doamna Macovei, grupul este închis!

(…)

M: Dacă fac consultare publică, dau o sarcină cuiva să facă consultarea publică, în numele meu, să-mi folosească numele. Punct. N-am făcut-o cu dumneavoastră.

Dan: Da. Doamna Macovei, deci, vă spun, este exact ca şi cum dumneavoastră la Parlament vi s-ar cere să veniţi cu un proiect de lege, sau ceva, şi dumneavoastră v-aţi consulta cu alţi oameni. Asta nu înseamnă că aţi făcut ceva…

M: Nu-i adevărat! Nu e deloc acelaşi lucru! Deci nu e deloc acelaşi lucru. Nu e deloc acelaşi lucru.

Dan: Exact acelaşi lucru. E un proiect, e o propunere de proiect. M-am consultat cu nişte oameni, că am vrut să văd, cum văd ei lucrurile şi cum îşi doresc. Asta-i tot ce-am făcut. Nu am făcut absolut nimic altceva.

M: Am încheiat discuţia! V-am rugat să opriţi pentru că-mi folosiţi numele, care este şi marcă înregistrată, să ştiţi. Şi n-aveţi aprobarea mea s-o faceţi.

(…)

M: Sunt 3 încălcări de lege. Deci vă propun să oprim într-un mod civilizat, acest lucru.

Dan: Mda.

M: Păi, bănuiesc că vreţi acelaşi lucru pentru că…

Dan: Da. Doar că să ştiţi că,… ce să zic, sunt total…

M: Da. Aşa am fost şi eu astăzi, să ştiţi. Aşa am fost şi eu.

Dan: Pentru că şi bănuiesc cine v-a spus…

M: Nu. E vorba, e vorba… Deci este irelevant.

Dan: Ba da, este relevant.

M: Internetul este un lucru public! Internetul este un lucru public. N-am voie să mă uit pe internet?
(…)
…şi-am încheiat discuţia! Şi vă propun s-o terminăm civilizat. Că sunt 3 încălcări de lege aicea.

Dan: Care sunt încălcările, că nu ştiu. Eu nu mai ştiu să fi încălcat cu nimic.

M: Le-am spus. Aşa am început discuţia, cu ele 3. Am început discuţia cu ele 3, să ştiţi.

Dan: Nu ştiu la care vă referiţi.

M: Bine. Bună seara. Şi încheiaţi civilizat, dacă puteţi. Sper că puteţi. Şi nu îmi mai folosiţi numele.

Dan: O seară bună.

M: La fel.

Convorbirea a durat cam 25 de minute şi, cantitativ, pasajele pe care vi le-am redat reprezintă doar un sfert din aceasta. Însă “calitativ” cred că v-am redat mai bine de 90% din această convorbire, pentru că, de fapt, s-au repetat la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Spre exemplu, chestiunea cu “numele”, în diverse forme (“îmi folosiţi numele”, “în numele meu” etc.), mi-a fost repetată de nu mai puţin de 50 de ori!

Abia foarte recent, după ce, pentru a putea aşterne “pe hârtie” tot ceea ce v-am relatat în această serie de articole, am fost nevoit să rememorez toate aceste evenimente; după ce am recitit toate mail-urile, SMS-urile şi documentele; după ce, pentru a răspunde solicitării celor de la Filiala Timiş, am studiat cu atenţie Statutul Partidului M10; şi, în fine, după ce am recitit transcriptul acestei convorbiri; abia după toate acestea, am înţeles cu adevărat care e de fapt realitatea, şi cât este ea de banală şi dezamăgitoare în acelaşi timp.

Am înţeles de ce, la acea întâlnire de la Cafeneaua politică, din noiembrie 2015, Doamna M se arătase atât de receptivă la o parte dintre propunerile Grupului nostru de iniţiativă, încât le-a şi anunţat, chiar în aceeaşi seară, la televizor. Şi de ce, în aceeaşi perioadă, când legea încă mai cerea un număr de 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid, a acceptat chiar includerea în Statutul Asociaţiei a propunerilor Grupului nostru, propuneri făcute prin intermediul meu ca reprezentant al acestui grup în rândul membrilor fondatori.

Am înţeles de ce, cu ocazia acelui prim vot electronic, prin care încercam să ne stabilim un mecanism de a lua decizii în interiorul Asociaţiei, tot în mijlocul votului (ca şi acum), Mihai P, consilierul Doamnei M, îmi repeta disperat la telefon: “Asta nu vine de la mine. Opreşte-te imediat!”, iar la întrebarea mea dacă vine cumva de la Doamna M mi-a răspuns: “Îţi spun doar atât: nu vine de la mine. Opreşte-te!”

Am înţeles de ce Doamna M s-a grăbit să invalideze a doua zi votul respectiv, dând o interpretare cel puţin ciudată articolelor din statutul Asociaţiei, şi asigurându-se astfel că nu vor mai exista astfel de iniţiative neaprobate de conducere.

Am înţeles de ce Doamna M nu a luat nicio atitudine faţă de încălcările de statut şi acţiunile antidemocratice din Asociaţie, deşi le cunoştea foarte bine.

Am înţeles de ce, la acest vot din 21 aprilie (pe propuneri pentru Statutul partidului), Doamna M m-a sunat abia în momentul în care, voturile exprimate de membrii grupului până la acea oră, arătau deja opţiunea clară a acestora pentru o democraţie internă în partid de tip participativ/direct, în care membrii să deţină o putere reală.
Dacă problema ar fi fost cu adevărat textul invitaţiei mele (adresate susţinătorilor) de a se alătura Grupului pentru acea dezbatere (şi vot), sau adresele de email folosite pentru a transmite astfel de invitaţii, m-ar fi putut suna cu câteva zile înainte, căci lansasem acele invitaţii cu o săptămână în urmă, cât se poate de transparent, pe toate paginile de Facebook legate de M10 sau de Doamna M şi prin mail-uri care au ajuns şi la câţiva apropiaţi ai săi. Doar că atunci, nu se ştia exact nici ce propuneri vor fi şi, mai ales, nici cum vor vota oamenii, susţinătorii cei mai importanţi ai Doamnei M.

Am înţeles de ce, când i-am spus la telefon că nu am vrut să-i trimit propuneri bazate pe propria-mi opinie subiectivă, ci am zis: hai să vedem ce vor oamenii, Doamna M mi-a replicat nervoasă: Foarte rău, foarte rău! Foarte rău! “Să vedem ce vor oamenii”…
Căci, spre deosebire de a arunca la coş propunerile unei singure persoane, ar fi fost chiar imposibil, pentru oricine, să ignore total propunerile unui grup de 600 de susţinători şi să-şi păstreze totodată imaginea de mare democrat.

Am înţeles de ce Doamna M insista atât să nu mai scriu nimic despre intervenţia sa telefonică şi să dispar tăcut şi, eventual, înspăimântat de aşazisele încălcări de lege pe care, chipurile, le comisesem, şi cu care Doamna M mă tot ameninţa voalat.

În fine, am înţeles de ce Doamna M nu a mai organizat ulterior nicio consultare în rândul membrilor Partidului, în legătură cu Statutul, aşa cum susţinea la telefon că o va face.

Am înţeles, aşadar, toate acestea, unele, imediat după telefonul din acea seară, altele, pe parcursul rememorării evenimentelor, iar altele, abia în timp ce mă documentam pentru acest ultim articol. Însă atunci, noaptea târziu, spre dimineaţă, când i-am scris pentru ultima oară Doamnei M, cauza reală nu-mi era la fel de clară, deşi o inclusesem şi pe aceasta printre posibilele explicaţii:

“Doamnă Monica Macovei,

Îmi dau seama că m-aţi sunat într-un moment de supărare şi că, din această cauză, nu aţi mai ascultat nimic din argumentele pe care vi le-am adus.
Dacă aţi fi făcut-o, aţi fi putut constata, nu doar că nu am greşit cu nimic, dar şi că, prin acest demers de care mă acuzaţi, începusem cu succes repararea răului făcut de Mihai & Co.

Am fost alături de dvs. încă de la anunţarea candidaturii, şi pot să vă spun că nu am mai văzut asemenea interes şi entuziasm, ca cel produs de această dezbatere şi vot (pentru stabilirea unui set de propuneri din partea grupului nostru), de la campania electorală încoace. Nici măcar la lansarea Asociaţie sau Partidului. Dar acest entuziasm, să ştiţi, nu i se datorează cu nimic Asociaţiei M10 (care continuă pe aceeaşi linie catastrofală), ci doar ideilor pe care le-am promovat.
Nu mă aşteptam la mulţumiri sau recompense din partea dvs. (niciodată nu mi-am dorit asta), dar nici să mă trataţi ca pe un infractor.

Am vorbit atunci, înainte de Paşte, aproape o oră cu dvs. şi am crezut că am fost cât se poate de sinceri unul cu altul. Şi chiar am crezut că totul s-a întâmplat din cauză că aţi fost indusă în eroare de Mihai, omul dvs. de încredere.
Aşa cum aţi văzut, am trecut cu eleganţă peste întrebarea, stânjenitoare pt. dvs. şi la care aţi evitat să-mi răspundeţi. Cum de nu aţi ştiut de abuzurile şi încălcările din M10, când personal v-am scris şi v-am adus dovezi, şi, după spusele dvs., nu am fost singurul care v-a spus despre asta. Am considerat că, până la urmă, chiar şi un idol poate greşi câteodată, şi am crezut că v-aţi dat seama de eroare şi că de-aici înainte lucrurile vor reveni în sfârşit pe calea cea bună.
M-am înşelat amarnic, se pare.

Nu ştiu dacă e vorba de faptul că cei din jurul dvs. reuşesc să vă „împacheteze”, sau e vorba de o incapacitate de a evalua corect faptele şi oamenii. Sau dacă nu cumva (vai!), nu sunteţi în realitate acea persoană, onestă, altruistă şi dedicată principiilor şi valorilor, pe care-am admirat-o întotdeauna.
Oricare din aceste variante însă, ar fi la fel de proaste pentru un lider politic. Iar eu, cu mare tristeţe, trebuie să renunţ să mai urmez un astfel de lider, şi cred că şi alţii, care cred în aceleaşi valori ca şi mine, ar trebui să renunţe, pentru binele lor şi al societăţii.

Da, ştiu că e posibil şi ca reacţia dvs. să fi fost doar una la supărare, cauzată de minciunile şi răstălmăcirile ce vi s-au turnat în urechi. Dar, în acest caz, ar trebui să aveţi tăria, după o noapte de cooldown, de-a vă recunoaşte (măcar de data asta) greşeala, chiar şi faţă de un simplu susţinător, dar care, totuşi, şi-a sacrificat 8 luni din viaţă pentru dvs.
Nu mă aştept însă să faceţi asta. Nu mă MAI aştept să faceţi asta. Renunţ “să mai cred în Moş Crăciun” (aşa cum îmi recomanda de curând un vechi prieten).

Voi lăsa să se termine procedura de vot (la ora 12:00), aşa cum le-am promis oamenilor (eu îmi ţin promisiunile), şi abia apoi o să le dau vestea cea tristă.

Unul din cei mai dedicaţi şi oneşti susţinători pe care i-aţi avut vreodată,
Dan”

 

Anatomia unui eşec – M10 (ep.23)

DEMOCRAŢIE LA FIRUL IERBII

Deşi am încercat în repetate rânduri, prin toate mijloacele posibile (email, SMS, telefon), să o contactez pe Doamna M, începând cu momentul Sesizării privind încălcarea atribuţiilor Adunării Generale, aceasta a refuzat cu obstinaţie să-mi răspundă.
M-a contactat în schimb consilierul său Mircea B (“Umbra Monicăi M…), care a încercat să mă tempereze, spunându-mi că nu o să-mi răspundă nimeni, fiindcă au alte priorităţi la acel moment din preajma lansării partidului.

Văzând că nu există interes din partea conducerii faţă de încălcările grave din asociaţia al cărei membru fondator eram (şi sunt în continuare!), m-am decis să aduc problemele respective şi în spaţiul public. Am scris, aşadar, un articol şi am încercat să-l public în mass-media electronică din zona favorabilă organizaţiei noastre.
N-am să mai detaliez acum motivele pentru care am luat această decizie, conţinutul articolului, sau reacţia respectivelor publicaţii, întrucât am făcut-o deja în prima mea postare de pe Blog. O găsiţi aici: Adevărul despre M10

2 aprilie 2015 – Când am aflat despre demisia “echipei” Poliţeanu, la o lună de la lansarea publică a partidului, mi-am întrerupt demersurile legate de publicarea articolului, pentru a mai face o ultimă încercare de a lua legătura cu Doamna M. I-am scris următorul email:

“Doamnă M… M…,

Am crezut că nu voi mai ajunge să vă mai scriu vreodată, după discuţia cu Mircea B… dinaintea lansării partidului, când nu am reuşit să cădem de acord în privinţa priorităţilor legate de construcţia politică.

Spuneam atunci că toate chestiunile gen „marea lansare” sau “organizarea la nivel macro” (considerate prioritare de Mircea), erau secundare faţă de problemele ce ţin de substanţa acestei construcţii – respectarea şi preţuirea mai mult decât orice în această organizaţie, a valorilor care reprezintă (în opinia mea) şi cartea dumneavoastră de vizită: integritate, legalitate, dreptate, adevăr, democraţie, transparenţă, şi că orice derapaj de la aceste principii ar fi trebuit să constituie prioritatea zero.

Spuneam atunci că, fără respectarea cu maximă stricteţe a acestor valori, toată această (abia începută) construcţie politică se va prăbuşi, foarte probabil, precum un castel din cărţi de joc.

Din păcate, se pare că şi recentele sondaje confirmă faptul că această abordare antidemocratică, cu decizii arbitrare şi nestatutare, luate de un grup foarte restrâns, abordare care încearcă de fapt să copieze modelul clasic de funcţionare al partidelor, se dovedeşte a fi complet greşită.

Oamenii se simt foarte izolaţi şi înstrăinaţi de sistemul politic actual. Singura modalitate de reangajare civică ar fi să li se ofere (membrilor simpli) putere reală de decizie într-un partid – vedeţi vă rog succesul incredibil al lui Podemos, care a reuşit în acest fel ca, la numai un an de la înfiinţare, să ajungă pe primul loc în intenţia de vot (22,5%)!

Schimbările recente de la vârful asociaţiei mi-au redeşteptat o urmă de speranţă în legătură cu destinul acestei construcţii politice.

Aşa încât, dacă, şi numai dacă, aceste demiteri/demisii sunt legate (şi) de derapajele grave pe care le-am semnalat în mod constant (fapt care a şi dus, în cele din urmă, la eliminarea mea), şi au ca scop readucerea acestei construcţii pe calea cea dreaptă, democratică, atunci, îmi manifest disponibilitatea de a o sprijini în continuare.

Iar în acest caz, vă rog, cu tot respectul cuvenit, să-mi daţi un răspuns (chiar şi informal) la contestaţia privind suspendarea mea din asociaţie, contestaţie pe care am depus-o în urmă cu  cca. 45 de zile, şi pe care v-o anexez din nou.

(Să fie oare asta „cavaleria” care am tot sperat să vină să salveze această construcţie politică?)

Cu aceeaşi onestitate,
Dan” 

Imediat după ce am trimis acest email, am vrut să aflu care este situaţia de fapt, şi am contactat-o pe chat pe doamna Elena A, care, lucrând la secretariatul sediului naţional comun al Partidului şi Asociaţiei ca responsabilă cu PR-ul, ştia cam tot ce mişcă în M10.
Ceea ce am aflat de la doamna Elena, nu m-a făcut deloc mai optimist, dimpotrivă.

Elena

Noaptea târziu, Doamna M mi-a răspuns foarte scurt la email, indicându-mi când să o contactez telefonic. Am sunat-o şi i-am solicitat o întâlnire faţă-n-faţă, cu care Doamna M a fost de acord.

8 aprilie 2015 – Ne-am întâlnit în Parcul Grădina Icoanei şi ne-am aşezat pe o bancă pentru a putea discuta pe îndelete.

Mai întâi, Doamna M a vrut să mă pună la curent cu motivele plecării lui Mihai P.
Mi-a spus că l-a concediat de pe postul de consilier de europarlamentar fiindcă, deşi era plătit să-şi facă treaba pe acel post, în realitate el lucra pentru Asociaţie. Ca urmare a acestei concedieri, el s-a supărat şi a plecat şi din Asociaţie.
Am vrut să ştiu dacă în decizia de a-l concedia, a luat în considerare şi încălcările comise de acesta în Asociaţie. Iniţial, Doamna M mi-a spus că nici nu a ştiut de aceste încălcări. I-am reamintit însă, că eu personal i-am sesizat o astfel de încălcare, în scris şi cu precizarea clară a articolelor încălcate şi a temeiului statutar pentru sesizarea respectivă. Doamna M a recunoscut că într-adevăr aşa stau lucrurile şi că a mai primit şi de la alţii informaţii în acest sens. Nu a putut însă să-mi dea o explicaţie pentru ignorarea acelei sesizări, iar eu, văzând că am pus-o într-o situaţie dificilă, din politeţe, nu am mai insistat.

Am vorbit apoi despre cauzele involuţiei acestei construcţii politice.
Doamna M susţinea că totul se datorează unui management prost şi că  e nevoie de „manageri profesionişti, care au mai făcut asta”.
I-am spus că, în opinia mea, cauzele sunt cu totul altele şi anume faptul că membrii asociaţiei nu au fost implicaţi cu adevărat în procesul democratic de dezbatere şi decizie (aşa cum era prevăzut şi în Statut). Că deciziile se luau în mod netransparent de un grup restrâns şi fără legitimitate democratică.
Doamna M mi-a confirmat că a constatat şi ea acest lucru. Mi-a spus că a aflat despre faptul că Mihai P „îşi făcuse bisericuţe” şi a adăugat că nici pe ea nu o consultau.

Am discutat puţin despre scorul înregistrat în sondaje de Partidul M10, precum şi despre faptul că şi-a dat seama că acea structură cu filiale independente ale Asociaţiei a fost o eroare, cu atât mai mult cu cât unele filiale nu au respectat decizia Adunării Generale a Asociaţiei mamă de a avea un Statut identic, introducându-şi prevederi diferite în Statute.

Însă subiectul principal, pe care s-a concentrat cea mai mare parte a discuţiei, a fost acela legat de democraţia internă din Partid.
Eu am adus câteva argumente în favoarea democraţiei de tip direct, în care majoritatea deciziilor, şi mai ales cele importante, se iau împreună de toţi membrii organizaţiei. În principal, erau cam aceleaşi argumente pe care Grupul nostru de iniţiativă i le adusese şi la întâlnirea de la Cafeneaua politică, la care Doamna M participase în noiembrie 2014.

I-am spus că, dacă puterea n-ar mai fi concentrată în mâinile câtorva oameni, ci ar fi distribuită la marea masă a membrilor, n-ar mai putea exista astfel de abuzuri în interiorul organizaţiei.
Am mai adăugat şi argumentul că noi nu putem să le oferim oamenilor avantaje materiale, cum fac alte partide, pentru a-i cointeresa să intre în partid. Singurul lucru pe care-l putem oferi, ar fi să le dăm membrilor posibilitatea de a participa la procesul de dezbatere şi decizie, în aşa fel încât puterea lor să fie una reală în Partid.

Doamna M mi-a spus că şi în opinia sa „e de jos în sus construcția”, dar că nu se pot lua toate deciziile cu toţi membrii, şi va trebui să ne gândim la tipuri de decizii şi „să le punem pe hârtie şi pe paliere”.
Mi-a mai argumentat că, în cazul deciziilor colective, nu am avea asumarea răspunderii, şi că mai important e să punem oameni OK la conducere.

I-am răspuns că, în opinia mea, acest efort permanent de a căuta cel mai bun om, nu este justificat de rezultatele care se obţin. Şi i-am dat ca exemplu chiar cazul consilierului său Mihai P, pe care desigur că l-a ales cu mare atenţie, dat fiind colaborarea atât de îndelungată cu acesta. Doamna M a înţeles că argumentul meu merge în sensul de a-i demonstra că a luat o decizie greşită. I-am explicat că nu asta vreau să spun, ci faptul că orice om, oricât de bine ar fi selectat, când ajunge să deţină puterea, are tendinţa de a abuza de ea. Aşadar, mecanismul este de vină.
Iar în privinţa asumării răspunderii, i-am atras atenţia că, timp de 4 ani, este aproape imposibil să tragi la răspundere pe cineva care a fost ales pe o funcţie.

Mi-a cerut să-i dau exemple de decizii importante care cred eu că ar trebui luate de toţi membrii.
I-am enumerat câteva, care urmau să fie luate chiar foarte curând în M10: Statutul partidului, Regulamentul de ordine interioară, criteriile de integritate pentru membri. Dar am precizat că decizia AG ar trebui să fie una reală, nu cum s-a făcut în cazul criteriilor de integritate pentru admitere, în care s-a dat o anumită formă şi s-a spus: „asta este propunerea pe care trebuie s-o votaţi, ori sunteţi de acord cu ea ori nu!”. Trebuie să se voteze pe articole şi să existe propuneri alternative.

Discuţia a durat cam trei sferturi de oră şi a fost una extrem de densă şi dinamică, de multe ori întrerupându-ne unul pe celălalt.
La final, Doamna M s-a oferit să-mi trimită prin email Motivarea deciziei prin care fusesem suspendat din Asociaţie, dar mi-a spus, totodată, să nu dau aşa mare importanţă acestui lucru, fiindcă eu sunt interesat de partid, iar Asociaţia n-are nimic de-a face cu construcţia acestuia. (Nu mi-a mai trimis, însă, niciodată acea Motivare.)

Seara târziu, i-am scris un email:
“În primul rând vreau să vă mulţumesc foarte foarte mult pentru disponibilitatea de a sta de vorbă cu mine. Sper din tot sufletul să nu consideraţi inutilă această discuţie.
În acelaşi timp, vă rog să mă iertaţi dacă, înflăcărat de aceste idei în care cred cu tărie, m-am lăsat luat de val şi am fost nepoliticos cu dumneavoastră pe parcursul acestei discuţii. (…)”

Mi-a răspuns:
“Nu a fost rau astazi. Scrie.mi structurat si gindeste.te la palierul deciziilor
Te rog inca odata sa nu ataci pe nimeni pe FB sau in orice alt fel. Sa fim intelepti.”
(Îi spusesem, printre altele, şi că am de gând să demasc fariseismul demisionarilor din grupul Poliţeanu, care acum se victimizau prezentându-se ca mari apărători ai principiilor şi democraţiei în M10.)

Deşi acum nu mai părea să agreeze la fel de mult ideea unei democraţii interne participative (aşa cum o făcuse la discuţia iniţială cu Grupul nostru de iniţiativă), Doamna M se arătase, totuşi, destul de deschisă în a lua în considerare nişte propuneri constructive, bazate pe argumente solide.
Însă nu puteam trece cu uşurinţă peste ceea ce-mi spusese doamna Elena A. Avusesem ocazia să o cunosc destul de bine pe această doamnă, şi ştiam că era o persoană onestă şi principială. Iar ceea ce-mi spusese, mi se părea cu atât mai îngrijorător, cu cât ştiam şi cât de dedicată îi este Doamnei M. 

Dată fiind invitaţia Doamnei M de a veni cu propuneri pentru Statutul partidului şi având acum confirmarea clară că Asociaţia nu mai reprezenta un forum de dezbatere privind construcţia noului partid, mi-am îndreptat din nou atenţia către Grupul nostru de iniţiativă pentru înfiinţarea partidului, a cărui activitate fusese întreruptă odată cu constituirea asociaţiei ce ar fi trebuit să preia această sarcină.
Nu aveam de gând să mă transform şi eu într-un fel de consilier (neoficial) al Doamnei M, şi să intru astfel în acel cerc restrâns în care se aranjau lucrurile şi se luau decizii în mod total netransparent. Chiar dacă asta ar fi ajutat, poate, la includerea acelor prevederi pe care mi le doream (ce ţin de Democraţia Participativă) în Statutul Partidului, nu puteam proceda aşa, fiindcă ar fi fost total împotriva principiilor democratice pentru care luptam.
Setul de propuneri trebuia să rezulte în urma unei dezbateri libere şi a votului democratic din Grupul de iniţiativă, pe care ştia şi Doamna M că eu îl coordonez.
De fapt, tocmai ca reprezentant al acestui Grup fusesem invitat să fac parte dintre membrii fondatori ai acestei asociaţii ce ar fi urmat să construiască Partidul. (vă rog să reţineţi acest aspect important, căci va avea mare relevanţă în episodul următor)

Pentru ca reprezentativitatea democratică a acestui Grup de iniţiativă să fie cât mai bună, am lansat invitaţii de înscriere în acest grup (precizând şi rolul dezbaterii propuse) pe toate paginile şi grupurile Facebook legate de M10, sau dedicate Doamnei M.
Am trimis, totodată, astfel de invitaţii şi către adresele de email, pe care le primisem de-a lungul timpului în mail-urile adresate susţinătorilor, adrese ce fuseseră înşiruite (neascunse) la rubrica “destinatari”.
În urma acestor invitaţii, Grupul de iniţiativă s-a mărit cu aproximativ 20%, ajungând astfel la circa 600 de membri, toţi fiind susţinători, mai mult sau mai puţin activi, ai Doamnei M.

Am lansat apoi, în interiorul Grupului nostru de iniţiativă, o dezbatere consistentă, ce a inclus chiar şi o întâlnire în lumea reală, la cea de-a şaptea ediţie a Cafenelei politice.
În urma acestei dezbateri, a rezultat un set 13 principii de organizare a partidului, cu variante alternative, pe care le-am supus apoi, în mod individual, la vot, membrilor acestui Grup de iniţiativă format din cei 600 de susţinători ai Doamnei M.
Setul final de propuneri ce avea să rezulte în urma acestui vot democratic, urma să i-l înaintez Doamnei M, pentru a le lua, sau nu, în considerare, la elaborarea Statutului Partidului M10.

21 aprilie 2015 – Am declanşat procedura de vot pe grupul nostru de Facebook.
https://www.facebook.com/events/1381070448889065/ (atenţie, fiind vorba de un grup închis, acest Event poate fi vizualizat doar de membrii grupului Reinventând Democraţia, grup FB care, la vremea aceea, se numea Forumul susţinătorilor Monicăi Macovei)

În jurul orei 22:00, chiar în mijlocul desfăşurării votului, primesc un apel telefonic de pe un număr ascuns. Am răspuns şi…

Anatomia unui eşec – M10 (ep.22)

O ASOCIAŢIE CE NU-ŞI RESPECTĂ STATUTUL & UN PARTID NEDEMOCRATIC

Asociaţia M10

Autosesizarea abuzivă şi sancţionarea unui membru incomod al Comisiei de Integritate și Arbitraj, pe baza unor acuzaţii false, nu au fost singurele încălcări de Statut în legătură cu acest caz. Deşi decizia celor trei membri CIA era aceea de suspendare a calităţii de membru al Asociației (Art.36 alin.1 lit.c), în instrucțiunile de punere în aplicare a acestei decizii, au adăugat şi o măsură care, o dată în plus, contravenea prevederilor din Statut. Cei trei au anunţat ca măsură subsecventă suspendării calităţii de membru al Asociaţiei şi suspendarea calităţii de membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-decizie-cia-suspendare.pdf

Însă conform Art.34 alin.4 din Statut, calitatea de membru CIA nu este legată în niciun fel de calitatea de membru în Asociaţie.: “Membrii Comisiei de Integritate și Arbitraj pot fi membri activi sau simpatizanţi sau din afara Asociaţiei”. Aceşti membri CIA sunt aleşi de către Adunarea Generală şi singurele modalităţi prin care îşi pot pierde această calitate sunt: prin demisie, sau prin revocarea lor tot de către Adunarea Generală (Art.16 alin.2 lit.d).
Din nou CIA luase o decizie în locul Adunării Generale, închizând astfel, într-un mod cât se poate de “elegant”, cercul încălcărilor de Statut, cu exact acelaşi tip de încălcare pentru care şi declanşasem sesizarea împotriva celor trei membri CIA.

Scopul real al celor trei membri CIA nu fusese acela de a mă suspenda din Asociaţie, ci de a mă îndepărta rapid din această Comisie de Integritate și Arbitraj, pentru ca astfel să blocheze Sesizarea ce îi viza pe ei în mod direct. Iar pentru a obţine acest lucru, fuseseră nevoiţi să comită nu mai puţin de 3 încălcări succesive ale Statutului Asociaţiei.

Am solicitat Comisiei de Integritate și Arbitraj, să-mi transmită motivarea deciziei de suspendare, pentru a-mi putea formula contestaţia. Mi-a răspuns Mihai Poliţeanu:
“Decizia redactata va va fi transmisa in cel mai scurt timp. Termenul de 5 zile de contestare este, evident, de la comunicarea deciziei redactate.”
https://danteca1.files.wordpress.com/2016/01/solicitare-motivare.pdf

Desigur, nu aveam de gând să aştept pe termen nedefinit acea motivare. Aşa că, mi-am formulat contestaţia pe baza notiţelor personale de la audiere şi am depus-o la secretariatul Asociaţiei.
Dragi cititori, poate că vi se va părea incredibil, dar, deşi au trecut mai bine de 11 luni de când am depus această Contestaţie, încă nu am primit vreun răspuns la aceasta și nici măcar Motivarea deciziei de suspendare. Peste mai puţin de o lună suspendarea mea expiră deja.

Fiind vorba de o contestaţie a cărei soluţionare cădea în atribuţiile Consiliului Director, am trimis copia sa (cu număr de înregistrare) şi pe adresele personale de email ale celor cinci membri ai acestui consiliu. Aşa încât, sub nicio formă, aceştia nu pot spune că nu au ştiut de această Contestație.
Cei cinci membri ai Consiliului Director al Asociaţiei M10 de la acel moment erau următoarele persoane: Viorel Bîtu, Șerban Marinescu, Monica-Luisa Macovei, Marilena Constantinescu şi Marian Preda.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/statutul-m10.pdf

Acum, în calitate de membru fondator al Asociației M10, le solicit în mod public acestor domni şi doamne, să facă cunoscute motivele pentru care nu şi-au îndeplinit atribuţiile ce le reveneau ca membri ai Consiliului Director, și anume să adopte o rezoluție cu privire la această Contestaţie, ce a fost depusă la secretariatul Asociaţiei M10 pe data de 18.02.2015.
https://danteca1.files.wordpress.com/2016/01/contestatie.pdf

Tot în calitate de membru fondator al Asociației M10, îi solicit în mod public doamnei Monica-Luisa Macovei, președinte al Asociației M10 și (conform Art.28 alin.1 lit.d din Statut) membru de drept al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, să facă cunoscute motivele pentru care nu a răspuns acelei prime Sesizări de încălcare a Statutului, sesizare depusă de un membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, atât pe adresa oficială a Comisiei de Integritate şi Arbitraj, cât și pe adresa personală de email a doamnei Monica-Luisa Macovei, pe data de 13.02.2015.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-sesizare-cia2.pdf


Partidul M10

În urmă cu câteva zile, în cadrul unui dialog online desfăşurat cu ocazia evenimentului M10 organizat la Timişoara, doamna Ioana Constantinescu, membră în Comisia Națională de Integritate și Arbitraj a Partidului M10, mi-a reproşat următoarele:
“Afirmați anumite lucruri incriminand oameni care sunt membri de partid și care nu au nimic de-a face cu acuzațiile pe care le aduceți pe blog.”
https://www.facebook.com/events/1546764602312049/permalink/1549759012012608/
CNIA1

O rog acum pe doamna Ioana Constantinescu, cu tot respectul cuvenit, să spună dacă recunoaşte ca făcând parte dintre membrii Partidului M10, pe vreuna dintre cele cinci persoane menţionate mai sus (cu roşu)?
De asemenea, la fel de respectuos, o rog pe doamna Ioana Constantinescu, membră a Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj (CNIA), autoritatea supremă în ceea ce priveşte integritatea membrilor Partidului M10, să-mi răspundă la următoarea întrebare:
Raportat la împrejurările pe care le-am prezentat anterior, și pe baza documentelor anexate, considerați că, cei care sunt în prezent membri ai Partidului M10 dintre persoanele menţionate mai sus (cu roşu), şi-au exercitat “cu demnitate, cinste și competență funcțiile” deţinute în Asociaţia M10? (așa cum Art.13 lit.d din Statutul Partidului M10 prevede și pentru funcțiile publice deținute de membrii acestui partid)
https://www.mzece.ro/documente/statut/

Dacă funcţiile deţinute în Partidul M10, de către cei vizaţi de această solicitare, reprezintă un impediment pentru doamna Ioana Constantinescu în a-şi exprima liber opinia, atunci, cu același respect, adresez această întrebare şi celorlalţi doi membri ai CNIA, doamna Brînduşa Armanca şi domnul Gelu Trandafir.

În aceeași discuție online din 18 ianuarie 2016, Filiala Timiş a partidului, cea care a găzduit evenimentul M10, precum şi doamna Ioana Constantinescu în persoană, mi-au solicitat să dau un exemplu de prevedere nedemocratică din Statutul Partidului M10.
CNIA3 CNIA2

Am analizat cu mare atenție Statutul Partidului M10 și le răspund acum acestei solicitări.

Faptul că 3 dintre membrii Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj (CNIA) a Partidului M10 sunt numiți de președintele partidului în această funcție, nu este deloc de natură să asigure independența și imparțialitatea acestora, mai ales într-un un eventual caz în care ar putea fi implicat însuși președintele partidului.
Mai mult decât atât. Putem presupune, cu foarte mare probabilitate, că dintre ceilalți 4 membri CNIA aleși prin vot, cel puțin unul va fi un fidel al președintelui partidului, ceea ce va însemna, de facto, că președintele partidului va deține controlul asupra majorității din Comisia Națională de Integritate și Arbitraj.
Iar asta, în condițiile în care, conform Statutului, CNIA deține o putere fantastică în Partidul M10. Nimeni nu poate accede la o funcție în interiorul partidului sau în afara sa, ca reprezentant al partidului, fără avizul CNIA. Orice conflict sau presupusă încălcare sau incompatibilitate, ajung să fie judecate în ultimă instanță de CNIA. În cazul acuzațiilor de indisciplină, (conform Art.18, alin.7) CNIA poate prelua, pe criterii absolut subiective, sau la cererea oricărui membru al Biroului Politic Național (BPN), judecarea unui caz aflat sub jurisdicția Comisiei Județene de Integritate și Arbitraj, lipsindu-i astfel pe cei implicați de orice posibilitate de recurs.
Pe scurt, nimeni și nimic nu poate mișca în acest partid fără acordul acestui CNIA controlat de președintele partidului.

Și aș vrea să vă rog, când vorbim de președintele partidului, să nu vă gândiți doar la doamna Monica Macovei, care deține vremelnic această funcție. Gândiți-vă că acest Statut este menit să funcționeze și după ce poziția de președinte al partidului va ajunge să fie deținută de cu totul altă persoană.

Însă această chestiune cu CNIA controlată de președinte, nu este deloc singura prevedere nedemocratică din Statutul Partidului M10, deși e, probabil, cea mai relevantă. Mai sunt o mulțime de astfel de prevederi ce n-au nimic de-a face cu o democrație reală, ci doar cu una de imagine, menită să dea bine în ochii electoratului.
Cum ar fi, spre exemplu, faptul că nu orice membru poate candida la alegerile primare din partid pentru listele la locale sau parlamentare, ci doar cei care sunt propuși de conducere (BPN, BPJ, BPL etc., după caz). Da, oamenii pot alege să mănânce orice fructe doresc, atâta vreme cât aleg merele sau perele agreate de conducere. Dacă însă vor dori portocale, sau banane, sau orice altceva, să-și pună pofta în cui.
Sau faptul că la Adunarea Generală de la nivel județean nu pot participa toți membrii din acel județ, ci numai un anumit număr de delegați, deși posibilitățile tehnice le-ar permite tuturor să participe și să voteze electronic de la distanță.
Sau faptul că Adunările Generale (fie ele la nivel județean sau național) iau decizii doar o dată la 4 ani, și chiar și atunci cu mari restricții, precum cele menționate mai sus.
Și lista aceasta ar putea continua, însă nu vreau să abuzez de răbdarea cititorilor.

Așadar, putem numi acest partid oricum: “tânăr”, “conservator”, “anti-corupție”, “justițiar”, “patriotic”, sau cum veți mai dori dumneavoastră să-i spuneți, doamna Constantinescu.
Dar în niciun caz M10 nu poate fi numit un partid Democratic.

Prin urmare, doamnă Ioana Constantinescu, cred că am răspuns, mai mult decât suficient, provocării de a vă da un exemplu de prevedere nedemocratică din Statut. Și îmi pare sincer rău că realitatea nu mi-a permis să vă ofer un răspuns mai îmbucurător.

Acum, sunt foarte curios să văd dacă dumneavoastră, sau oricare alt membru al puternicei Comisii Naționale de Integritate și Arbitraj a Partidului M10, vă veţi putea demonstra independenţa şi imparţialitatea ce se aşteaptă de la un membru CNIA, prin răspunsul la provocarea pe care, de astă dată, eu v-am lansat-o în spațiul public.
Reamintesc:
Raportat la împrejurările pe care le-am prezentat anterior, și pe baza documentelor anexate, considerați că, cei care sunt în prezent membri ai Partidului M10 dintre persoanele menţionate mai sus (cu roşu), şi-au exercitat “cu demnitate, cinste și competență funcțiile” deţinute în Asociaţia M10? (așa cum Art.13 lit.d din Statutul Partidului M10 prevede și pentru funcțiile publice deținute de membrii acestui partid)

Am spus ceva mai sus că putem numi M10 un partid “justițiar”. Mi-e teamă, însă, că nici asta nu putem face, atâta vreme cât liderul său tolerează, într-o altă organizație pe care o conduce, încălcări atât de grave ale legii organizației respective, fără ca măcar să se indigneze în legătură cu acestea. Nu mai vorbim și de îndatoririle aferente funcțiilor deținute. Însă, doamnă Ioana Constantinescu, cred că măcar atât era de așteptat de la doamna Monica Macovei: SĂ SE INDIGNEZE.

Spunea domnul Horia-Roman Patapievici în cartea sa Spărtura din cer:
“Cât privește capacitatea de a se indigna, nu-mi pot reprezenta o comunitate de oameni demnă de acest nume, căreia să-i poată lipsi. De fapt, indignarea este sentimentul fundamental al oricărei morale.
(…)
Mă gândesc că, în locul unor astfel de oameni a creat Dumnezeu pietrele, să strige pentru ei atunci când, lipsindu-le indignarea, aceștia vor tăcea, cu aceeași placiditate cu care refuză să ia act de orice.”

Cine nu cunoaşte istoria riscă să o repete – Noua Republică & M10

Ieri, un mai vechi amic ce locuieşte în Germania, mi-a făcut plăcuta surpriză de a reveni pe tărâmul implicării politice, după o îndelungată absenţă. Am să redau mai întâi textul postat de acesta pe grupul Facebook Monica Macovei : “Nu mă las și nu vă las !”:

“Dragi prieteni,
cred ca este momentul sa intervin in discutia referitoare la democratia participativa.

Numele meu este George Călămar si sint amic virtual cu Dan Ţeca. Ne cunoastem de pe vremea cind a avut loc o initiativa politica similara cu M10: Noua Republica. Vorbim de anul 2012, va aduceti aminte, cind cu puciul impotriva lui Basescu si cu alegerile parlamentare din toamna aceluiasi an.
Ca sa il intelegeti pe Dan Ţeca trebuie sa intelegeti ce s-a intimplat atunci cu NR (scriu prescurtat NR= Noua Republica).

Satui de o clasa politica de cXXa numerosi cetateni onorabili din tara si din strainatate au aderat la initiativa lui Mihail Neamtu in speranta ca vor cladi de la zero un partid nou, bazat pe principii solide. Din pacate totul s-a transformat intr-o catastrofa: conducerea partidului, in speta Mihail Neamtu, a ales drumul scurt, usor si perfid spre parvenirea politica. Mai precis NR s-a aliat cu fostul PDL (deci cu d-alde Elena Udrea&company) si cu PNTcd. NR nici nu era partid ci doar o asociatie politica la acel moment, noiembrie 2012. S-a facut un artificiu, “ca la romani”, si s-a putut face alianta.

Aici va rog sa fiti atenti: EU impreuna cu Dan Ţeca (pe care il injurati atit dar va blamati singuri) am propus lui Mihail Neamtu sa organizam un vot: intram sau nu intram in alianta asta toxica? (se dorea un partid nou, curat etc) Noi am propus ca la vot sa participe toti membrii asociatiei NR de la acea vreme. Mihail Neamtu s-a opus si a decis el singur in numele citorva sute (poate o mie, doua) de insi ce sa se intimple. Si a decis prost, domnilor!
EU am organizat un plebiscit in rindul membrilor NR diaspora de la acea vreme. “Lumea” nu voia nici o alianta, majoritatea a votat NU. Nici situatia in tara nu arata mai roz. Mihail a decis in numele nostru al tuturor si s-a ales praful de NR.

De aceea Dan Ţeca insista cu ideea de democratie participativa.
Domnilor, in 2012 aderasera la NR specialisti IT si oameni extraordinari din Romania si din toata lumea.
Democratia participativa propusa de mine si de Dan va invita sa faceti un alt fel de politica.

Doamna Macovei, pe care o cunosc personal, e o persoana unica si deosebita. Sint mindru ca am avut ocazia sa dau mina cu un astfel de om. Practic si Mihail Neamtu e un tip destept. Dar amindoi fac greseli, oameni buni, ca noi toti.
Eu si Dan Ţeca propunem nici mai mult nici mai putin ca deciziile dintr-un partid sa fie luate in mod direct de conducerea partidului impreuna cu toti membrii partidului (adica sa fie consultati si membrii cotizanti in legatura cu deciziile importante).
De ce? Pentru ca atunci nu mai poate nimeni sa spuna ca decizia (de regula deciziile proaste) cade pe umerii unei singure persoane.

De exemplu doamna Macovei a ales sa voteze in PE pentru (PENTRU) impunerea de cote de imigranti Romaniei. Eu as fi votat nu. Cum ar fi decis oare toti membrii partidului M10 vis à vis de aceasta chestiune? Unii da, unii nu.
Tehnica actuala ne permite sa luam astfel de decizii instantaneu intr-un mod foarte precis.

Daca s-a putut stopa un proiect gen Rosia Montana scotind oamenii in strazi via Facebook si daca s-a putut alege un presedinte in locul altuia tot comunicind online atunci de ce nu putem crea un partid care sa comunice online cu membrii sai si sa ii cointereseze?

Mai sint eu interesat de viata de partid daca Monica Macovei sau Dan Ţeca iau decizii in numele meu patru ani dupa ce i-am ales in functii de conducere a partidului din care fac parte? NU domnilor, nu mai sint interesat! Vreau sa particip la luarea deciziei.
Puterea corupe si prosteste pe oricine. Sistemul democratiei participative doreste sa ia din puterea conducerii si sa o imparta in mod democratic intre membrii “de rind” ai partidului. In felul asta conducerea ar fi tinuta “cu picioarele pe pamint”.

Oameni mari ca Angela Merkel sau Traian Basescu au ajuns sa ia decizii politicie f. discutabile dupa multi ani in care au detinut puterea. Tocmai asta doresc eu si Dan Ţeca sa evitam.

Va rog sa va raspundeti singuri la urmatoarea intrebare: ce ar fi M10 fara Monica Macovei? Nimic?
Cu sistemul propus de noi ar fi cel mai democratic si mai VIU partid de pe Terra !!”

https://www.facebook.com/groups/monica.macovei.nu.ma.las.si.nu.va.las/permalink/1090585350972606/

Vin şi eu în completarea povestirii lui George, în legătură cu Noua Republică, adăugând următoarele:

În urma refuzului lui Mihail Neamţu de a face acea consultare cu toţi membrii NR în legătură cu alianţa cu PDL, George Călămar a demisionat din NR şi odată cu el au plecat mai mulţi membri importanţi din Diaspora. Eu nu eram membru NR, aşa că n-am avut din ce să demisionez.

După rezultatul dezastruos al acestei decizii nefericite de colaborare cu PDL, NR a intrat pe o puternică pantă descendentă. La sfârşitul lunii mai 2013, Mihail Neamţu i-a rugat pe demisionarii din Diaspora să-l ajute în vederea revigorării NR.
Ne-am consultat atunci cu toţii, în grupul nostru de reformişti, şi am decis să nu se dea curs solicitării sale, decât în cazul în care va fi de acord cu reformarea acelui partid. Am reuşit să ne punem de acord asupra unei liste de propuneri pe care s-o trimitem conducerii partidului NR, sub forma unei scrisori deschise.

Vreau să vă spun că primul punct al acestui program, cel legat de democraţia internă, a fost iniţiat de George Călămar. Iniţial, la vremea aceea eu, sincer, nu dădeam o foarte mare atenţie acestui aspect, considerând ca fiind mult mai importante punctele 2, 3 şi 4.
Însă George, având experienţa implicării sale profunde în construcţia NR, a reuşit să ne facă şi pe noi să înţelegem importanţa crucială a Democraţiei Participative interne într-o astfel de organizaţie. De aceea am şi pus-o, până la urmă, prima pe lista de propuneri.

Pot spune că, după ştiinţa mea, George Călămar a fost primul care a venit cu ideea implementării acestui tip de democraţie în interiorul unui partid.
Mult mai târziu, implicarea mea puternică în construcţia M10, încă de la momentul anunţării candidaturii Doamnei M, mi-a permis să mă conving, în mod nemijlocit, de importanţa decisivă a acestei chestiuni.

Din păcate, la acel moment 2013, Mihail Neamţu a ales să nu dea curs propunerilor noastre de reformare a NR, iar rezultatul îl cunoaşteţi acum cu toţii.

Vă redau în continuare textul integral al scrisorii deschise pe care i-am adresat-o atunci:

Domnule preşedinte Mihail Neamţu,

În spiritul transparenţei pe care o propunem şi în cele ce urmează, noi, Grupul de iniţiativă Diaspora, format din simpatizanţi ai Partidului Noua Republică din Diaspora şi din ţară, am decis să răspundem printr-o scrisoare deschisă la apelul dumneavoastră de sprijin pentru partidul pe care îl conduceţi.

În condiţiile în care Dreapta românească traversează o perioadă extrem de dificilă după eşecul de la ultimele alegeri parlamentare, fiind confruntată cu o uriaşă dezamăgire din partea susţinătorilor, considerăm că Partidul Noua Republică, ca cel mai tânăr şi curat partid de dreapta din România, trebuie să preia stindardul Dreptei româneşti. Pentru atingerea acestui obiectiv, vă propunem următorul Plan de Relansare:

1. Poziţionarea Partidului Noua Republică ca cel mai democratic partid românesc.
Deciziile importante în partid se vor lua „de la firul ierbii”, aşa cum a fost construit şi partidul.
Astfel, toţi membrii partidului vor putea participa în mod direct la luarea acestor decizii prin vot electronic şi transparent.
La orice Congres al partidului vor avea dreptul să participe cu drept de vot, toţi membrii de partid. Cei care, din motive obiective, nu vor putea participa fizic la Congres, vor putea în schimb să participe virtual (prin live-streaming) şi îşi vor putea exercita dreptul de vot în mod electronic.
Vor putea fi aleşi în funcţii politice sau administrative atât membrii de partid dar şi simpatizanţi ai acestuia, care vor deveni membri de partid odată cu alegerea lor într-o astfel de funcţie.
Niciun membru de partid nu va fi exclus din partid pentru delict de opinie, iar cei care, eventual, au fost excluşi dintr-un astfel de motiv sau au demisionat, se vor putea reînscrie în partid în aceleaşi condiţii ca şi un nou venit.

2. Poziţionarea Partidului Noua Republică ca cel mai transparent partid românesc.
Vor fi publicate pe site-ul oficial al partidului absolut toate contribuţiile la finanţarea partidului, cu precizarea numelui persoanei respective şi a sumei cu care a contribuit. Cheltuielile din acești bani vor fi de asemenea listate în mod transparent.
Vor fi publicate pe site CV-urile cu activitatea politică şi profesională ale membrilor de partid cu funcţii politice sau administrative.
Dezbaterile politice şi conferințele susținute de membrii partidului vor fi transmise în direct prin live-streaming, în aşa fel încât toţi membrii să le poată urmări.

3. Poziţionarea Partidului Noua Republică ca cel mai curat şi integru partid românesc.
Nu va fi primită în partid nicio persoană care a fost condamnată de o instanţă judecătorească sau care are în derulare un dosar de urmărire penală.
Cei care au fost membri ai altor partide, sau cei care au fost/sunt membri ai unor ordine sau societăţi secrete, au obligaţia să declare asta şi vor fi evaluaţi de Comisia de Integritate. Pe baza concluziilor Comisiei, membrii organizaţiei de bază respective vor decide prin vot dacă-i primesc/păstrează în partid.
Dacă se va constata că vreun membru de partid nu a declarat că se află într-una din situaţiile de mai sus, va fi exclus automat.
Comisia de Integritate va fi cea care, pe bază de criterii clare şi obiective, va decide dacă un membru de partid poate sau nu să candideze la vreo funcţie politică sau administrativă. Deciziile Comisiei de Integritate se vor publica pe site-ul Partidului.
Se vor stabili criterii de integritate foarte stricte pentru toţi membrii de partid, iar cei care deţin sau vor dori să candideze la funcţii politice sau administrative vor fi obligaţi să depună o declaraţie de avere, venituri şi interese, declaraţie ce va fi verificată de către Comisia de Integritate şi publicată pe site-ul partidului.
În cazul începerii urmăririi penale împotriva unui membru al Partidului Noua Republică, acesta va fi suspendat în mod automat din partid până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile, iar în cazul în care sentinţa finală va fi de condamnare, respectivul va fi exclus din partid în mod automat.

4. Poziţionarea Partidului Noua Republică ca vârf de lance împotriva corupţiei.
Se va înfiinţa în interiorul partidului un departament anticorupţie care va avea ca principale atribuţii:
– monitorizarea tuturor cazurilor de corupţie la nivel înalt din societatea românească şi centralizarea într-o bază de date a informaţiilor relevante despre cazul respectiv şi a stadiului în care se află acestea. Baza de date respectivă va fi pusă în mod transparent la dispoziţia opiniei publice;
– identificarea de soluţii şi elaborarea de propuneri cu privire la combaterea fenomenului corupţiei.
Partidul Noua Republică, în ansamblul său, va folosi toate instrumentele ce-i stau la dispoziţie pentru a lupta împotriva corupţiei, teribil flagel ce afectează grav funcţionarea societăţii româneşti şi blochează orice şansă de revenire a României pe calea cea dreaptă.

5. Pentru un impact maxim al relansării Partidului Noua Republică, se va organiza un Congres extraordinar, primul după înfiinţarea oficială a partidului, la care toţi membrii de partid vor putea vota modificările la Statut (ce se vor impune în urma adoptării acestui Plan de Relansare) şi echipa de conducere în conformitate cu Statutul revizuit.
Ca un semnal de deschidere către celelalte partidele de pe zona de centru-dreapta, propunem invitarea la Congres a celor mai importanţi lideri, necompromişi, din partidele respective.

Considerăm că numai prin implementarea unui astfel de plan se va putea realiza o autentică relansare a Partidului Noua Republică. Celor dezamăgiţi le va fi redată încrederea şi speranţa, iar numărul membrilor şi simpatizanţilor Noii Republici va creşte semnificativ.
Suntem convinşi că foarte mulţi români oneşti vor dori să se alăture unui partid precum Noua Republică, dacă, alături de valorile de centru-dreapta deja asumate prin programul partidului, li s-ar oferi şi o autentică democraţie participativă în interiorul partidului, transparenţă maximă şi garanţia integrităţii liderilor acestuia.
Totodată, poziţionarea Partidului Noua Republică ca principal partid anticorupţie, va avea un impact extrem de pozitiv în rândul unui electorat care, în toate sondajele de opinie, situează corupţia în topul nemulţumirilor faţă de clasa politică.

În măsura în care veţi fi de acord cu propunerile noastre şi veţi demara acest Plan de Relansare, noi suntem gata să ne alăturăm eforturilor în această direcţie.

Grupul de iniţiativă Diaspora 17 iunie 2013
George CĂLĂMAR – Berlin, Germania
Mihai CIUPERCĂ – Toronto, Canada
Cristian NĂSĂLEAN – Colorado Springs, SUA / Cluj-Napoca, România
Alin POPOVICI – Paris, Franţa
Peter SPIEGEL – Guangzhou, China
Cristian TALLE – Toronto, Canada
Dan ŢECA – Bucureşti, România
simpatizanţi Noua Republică din Bruxelles, Belgia”

 

Anatomia unui eşec – M10 (ep.21)

UN “PROCES” CA-N  VREMEA  LUI  IOSIF  VISSARIONOVICI

13 februarie 2015 – Aşadar, am trimis sesizarea ce-i viza pe cei trei colegi din Comisia de Integritate şi Arbitraj, atât pe adresa oficială a CIA cât şi pe adresa Doamnei M.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-sesizare-cia2.pdf
Dat fiind că dintre cei 5 membri aleşi ai CIA, 3 făceau obiectul acestei sesizări, şi ca atare, nu puteau participa la discutarea ei, era necesar ca şi preşedintele Asociaţiei să ia parte la discutarea sesizării, pentru a se putea îndeplini criteriul de cvorum. Art.28 (2) d) din Statut îi dădea acest drept.

Era foarte important să se anuleze valoarea de precedent a acestei decizii CIA ce răsturna ordinea statutară şi anula democraţia din M10. Dacă nu reuşeam să obţinem un astfel de rezultat, totul era pierdut. Iar eu, şi poate mulţi alţii cu care împărtăşeam aceleaşi principii şi valori, nu mai aveam de ce să rămânem în această organizaţie nedemocratică.

Cu siguranţă că Doamna M înţelegea gravitatea şi implicaţiile acestui precedent. Cu toate acestea, nu am primit niciun răspuns din partea sa.

În schimb, Micul Politruc ştia de la Tătucul Stalin, cum să blocheze o astfel de sesizare.
Cei trei colegi din CIA vizaţi de sesizare au adoptat rapid următoarea decizie:
“(…) CIA a decis sa se autosesizeze in legatura cu comportamentul si actiunile din ultima luna ale domnului Dan Teca, membru AG, si sa-l invite sambata, ora 18.00 la sediul national al Asociatiei M10 pentru a fi ascultat de către Comisia de Integritate şi Arbitraj. Absența netemeinic motivată până la data fixată prin convocare nu va împiedica continuarea procedurii.
Mihai Politeanu”
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-decizie-autosesizare-cia1.pdf

Intenţia lor era cât se poate de clară: să elimine una dintre cele 3 persoane care ar fi trebuit să judece cazul în care erau implicaţi, pentru a nu mai exista cvorumul necesar. Au ales, bineînţeles, să-l elimine chiar pe cel care făcuse sesizarea. Nu le mai păsa că nu există niciun temei statutar pentru a declanşa o astfel de procedură. Acum, miza devenise pentru ei mult prea mare, iar dacă tot încălcaseră atât de grav Statutul, o încălcare în plus nu mai conta aşa de mult.

Ştiam, aşadar, dinainte care va fi rezultatul, dar m-am decis să merg totuşi la audierea CIA din două motive:
1. Pentru a-mi putea documenta viitoarea contestaţie – fiindcă ştiam foarte bine că nu încălcasem absolut nici o prevedere statutară.
2. Eram realmente curios să văd cât de departe pot merge nişte oameni cu abuzurile şi încălcările, atunci când dispun de puterea necesară pentru a putea face asta.

14 februarie 2015 – Nemaiexistând o miză reală pentru mine, m-am prezentat la audiere cât se poate de relaxat, şi le-am cerut, de la bun început, să-mi spună în baza cărui articol s-au autosesizat.

Conform Statutului, CIA nu se putea autosesiza (şi nici nu putea fi sesizată) decât în două cazuri:
1. Art. 35 lit. d): “Comisia poate fi sesizată sau se poate autosesiza cu privire la încălcarea criteriilor de integritate
2. Art. 35 lit. f): “Comisia poate fi sesizată sau se poate autosesiza în legătură cu neconcordanța dintre decizii sau hotărâri ale organismelor de conducere ale Asociației și prevederile Statutului… ” (apropo; pe acest din urmă articol se baza şi sesizarea ce îi viza pe cei trei colegi, fiindcă încadra perfect situaţia respectivă).

Mi-au spus că s-au sesizat în baza Art. 35 lit. d).
Singurele criterii de integritate existente în Asociaţie erau cele 10 criterii ce tocmai fuseseră votate de AG cu numai trei zile în urmă (le găsiţi în acest Proces verbal).

Când i-am întrebat ce criteriu de integritate am încălcat, mi-au indicat Art. 14 lit. a), b) şi c).
Însă acest articol făcea referire la obligaţiile membrilor şi nicidecum la criterii de integritate:
“Art.14 – Membrii Asociației au următoarele obligații:
a) să respecte, fără rezerve Statutul, hotărârile Adunării Generale și deciziile Consiliului Director;
b) să participe la activitățile Asociației;
c) să nu comită fapte prin care se produc Asociației prejudicii morale, materiale sau de imagine;
d) să achite cotizaţia anuală stabilită de Adunarea Generală, conform Regulamentului de ordine interioară.”

Prin urmare, însăşi această autosesizare reprezenta un abuz şi o nouă încălcare a Statutului din partea celor trei colegi din CIA.

Le-am spus că autosesizarea lor este nestatutară, şi că din acest moment eu consider această procedură nulă de drept.
Au consemnat faptul că am contestat baza autosesizării, după care Mihai Pol… m-a întrebat:
“Atunci, vrei să intrăm pe fond, sau pur și simplu te oprești aici?”

Am fost tentat să mă opresc, întrucât obţinusem deja temeiul contestaţiei. Însă cel de-al doilea obiectiv pentru care venisem la audiere, nu era suficient îndeplinit.
Aşa că i-am răspuns:
“Putem avea o discuție pe problemele pe care le vedeți voi, asta n-am nimic împotrivă. Eu sunt deschis la orice discuție.”

Patru acuzaţii mi-a enumerat il Cosigliere:

1. Că nu am respectat Statutul cu privire la convocările şedinţelor Adunării Generale.

2. Că am comis “fapte prin care se produc Asociației prejudicii morale, materiale sau de imagine”. Şi anume, că am spus în mail-ul acela din 23 ianuarie că oamenii au fost manipulați, făcând în mod “străveziu” referire la el.
Şi încă o “încălcare”, pe care mi-am notat-o cuvânt cu cuvânt fiindcă mi-a plăcut teribil:
“Mai este o chestie, din punctul meu de vedere, fiindcă mă privește din nou pe mine, așa cum mă privea și chestiunea asta, mă privește în mod direct. Pentru că implicit tu ai acuzat că eu Mădălina și Alin am falsificat un Proces verbal.” Şi făcea referire la faptul că ei au consemnat ce am spus eu la plecarea mea de la întâlnirea CIA, cum că trebuie să iau nişte medicamente, adică probleme personale, iar eu am scris într-un mail că am plecat din motive legate de Asociaţie (ceea ce, de fapt, era cât se poate de real – ep.19).

3. Că, în ziua în care am făcut acea consultare prin vot electronic, am vorbit cu ziarişti, deşi Doamna M mi-a spus să vorbesc cu Marilena, şefa Departamentului comunicare.

4. Că le-am distribuit tuturor membrilor AG datele personale ale solicitanților la înscrierea în Asociației.

Toate aceste acuzaţii erau complet false, şi le-am demontat pe rând, una câte una:

1. La votul organizat de mine în 20 ianuarie nu fusese vorba nici de şedinţă a Adunării Generale şi nici de convocare. Fusese doar o consultare şi o invitaţie la vot adresată colegilor mei care erau membri ai AG.

3. Aşa cum mai explicasem de trei ori până acum, nu vorbisem cu nici un ziarist, ci doar îi spusesem Doamnei M într-un SMS că am postat anunţul despre votul electronic din 20 ianuarie pe pagina personală, şi ar putea fi văzut întâmplător chiar şi de un jurnalist. Chiar şi postarea respectivă, o pusesem înainte ca Doamna M să-mi spună să vorbesc cu şefa de la Comunicare.

4. Nu aveam cum să trimit niciun fel de date personale, pentru simplul motiv că nici eu nu le aveam. Aşa cum am povestit în episodul anterior, Crisiti D a refuzat să mi le pună la dispoziţie, deşi i le-am solicitat în mod repetat.

Am lăsat la urmă acuzaţia nr.2, fiindcă vreau să o tratez în mod special.
În primul rând că ei confundau imaginea Asociaţiei cu imaginea lor personală. Acelaşi simptom pe care-l întâlnisem şi la un alt confrate de-al lor, la fel de afectat de această maladie numită Putere, şi anume la Shere Marinescu, care confunda Asociaţia cu conducerea Asociaţiei (ep.6).
În timpul audierii, Mihai Pol… era atât de afectat de daunele de imagine pe care spunea că i le produsesem, încât îşi pierduse, pur şi simplu, controlul. Arătându-mi ce anume scrisesem eu despre el, il Consigliere încercuia furibund cu pixul pe ecranul laptopului fraza cu pricina, provocând LCD-ului respectiv daune ireparabile.
Însă ce m-a amuzat cel mai mult la această acuzaţie, a fost faptul că ei nu realizau deloc că, adăugând pe lista respectivă şi aceste fapte “comise” de mine la adresa lor, se plasau astfel într-un uriaş conflict de interese, pierzându-şi automat orice drept de a se mai pronunţa asupra vinovăţiei mele.

În concluzie, o autosesizare nestatutară, 4 acuzaţii complet false şi un uriaş conflict de interese ce îi recuza automat pe cei trei “judecători”.
O procedură “perfectă”, pentru care Micul Politruc ar fi putut fi premiat de Tătucul său Stalin, dacă acesta s-ar mai fi aflat printre cei vii.

În scurt timp a sosit prin email şi decizia celor trei colegi din Comisia de Integritate şi Arbitraj. Nu era niciun fel de surpriză pentru mine:
“(…) 2. Tot astazi, in urma autosesizarii CIA privind comportamentul domnului Dan Teca din ultima luna, s-a luat în unanimitate decizia suspendării calității de membru în Asociația M10 pe o perioadă de 1 an (art. 36 alin. (1) lit. c)), după audirea acestuia (art. 36 alin (5)) pentru încălcarea obligațiilor prevăzute al art. 14 lit. a), b) și c).
(…)
Madalina Botoran
Alin Luchian
Mihai Politeanu”
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-decizie-cia-suspendare.pdf

Anatomia unui eşec – M10 (ep.20)

O PARTIDĂ INEGALĂ

11 februarie 2015 – Cei care au “clipit” primii, au fost colegii mei din CIA. La 15:37 am primit un SMS de la Cristi D: “Trimit eu atunci mailurile de pe calculatorul propriu…”

Prin acea decizie care anulase, practic, democraţia internă din M10, îşi atinseseră obiectivul principal fără niciun fel de opoziţie în interiorul CIA, căci reuşiseră să mă ţină departe la momentul adoptării deciziei respective.
Însă obiectivul lor secundar, acela de a mă determina să aleg una dintre cele două variante descrise în episodul anterior, ambele însemnând pentru mine pierderea partidei; obiectivul acesta nu era la fel de uşor de îndeplinit. Nemutând în niciuna dintre cele două poziţii pe care adversarii mi le lăsaseră disponibile, i-am forţat să facă ei o altă mutare (preluarea de către seful IT, a sarcinii derulării votului electronic) pentru a se putea ieşi din situaţia de şah etern în care ne aflam.

Acum, chiar dacă mai aveam pe tablă doar un “nebun” şi un “pion”, în vreme ce ei deţineau în continuare aproape toate piesele, partida se juca încă. Mai exista o mică şansă să pot răsturna situaţia: cu “nebunul”, speram să reduc cât de cât din avantajul uriaş al adversarilor, şi apoi să încerc transformarea “pionului” în “regină”.

Din acel moment, am ştiut exact ce trebuie să fac în continuare.

Mai întâi am dat un şah cu “nebunul”: am scris un mail adresat membrilor AG (şi Doamnei M), pe care am reuşit să-l trimit cu 10 minute înainte de sosirea formularelor de vot:
“Dragi colegi,
Eu refuz să mai particip la această farsă care e denumită Adunare Generală.
Consider că prin modul de desfăşurare a acestei AG a fost încălcat atât Art.19 (2), care spune:
«Participanții pot solicita introducerea pe ordinea de zi a unor cereri formulate, în scris sau oral, chiar la data la care are loc Adunarea Generală, iar Adunarea Generală decide prin vot introducerea acestora pe ordinea de zi»
cât şi Art. 16 (2) k) care spune că AG «adoptă şi poate modifica Regulamentul de Ordine Interioară al Asociaţiei şi criteriile de integritate elaborate de Comisia de Integritate şi Arbitraj»
Practic, s-a refuzat supunerea la vot în timpul AG a unor propuneri din partea membrilor activi.
Ce e mai grav, este că aceste încălcări au fost făcute chiar de unii membri ai CIA care ar trebui să fie garantul respectării Statutului!
În plus, chiar şi pe Convocarea AG trimisă de d-na M… M… era specificat clar că «Comisia de integritate și arbitraj va centraliza», NU va filtra, propunerile venite din partea membrilor.
Mai mult decât atât, modul în care se supun la vot propunerile CIA, în bloc, este total nedemocratic, fiindcă oamenii nu-şi pot exprima preferinţele pe fiecare criteriu în parte – ori votează tot, ori resping tot. Se vede faptul că nu avem de fapt în asociaţie o democraţie reală, ci doar un simulacru de democraţie. (…)”

Cum era de aşteptat, apelul meu nu a avut prea mare efect, dată fiind majoritatea antidemocratică existentă la acel moment în AG. Cei mai mulţi dintre membri nu au dat importanţă încălcărilor de Statut comise de CIA, şi şi-au exercitat votul. Au fost 21 de voturi valabil exprimate, raportate la cei 32 de membri AG. Şi, bineînţeles, ambele puncte au fost aprobate cu o foarte largă majoritate.
Primul punct, cu cele 9 criterii votate în bloc, a fost aprobat cu 100%! Mecanismul acesta pseudo-democratic, instituit prin decizia CIA, funcţiona precum un ceas elveţian.

12 februarie 2015 – Am continuat să păstrez iniţiativa, “atacându-le” cu “nebunul” o piesă foarte valoroasă (baza de date completă, cu solicitanţii la înscrierea în M10): ca răspuns la convocarea urgentă primită (pe la 10:30) de la il Consigliere, am scris pe mail-list-ul M10AG:
“În urmă cu o oră şi ceva am primit de la Mihai P… (membru CIA) următorul SMS:
«La ora 12, la GDS, ptr a începe munca de verificare a cererilor de adeziune.»
Vreau mai întâi să precizez că CIA nu are în momentul de faţă un preşedinte, aşa încât toţi cei 5 membri avem un statut egal.
Dragi colegi, Mihai, unii dintre noi mai avem şi servici şi familie!
Aşa încât, pentru a ne putea desfăşura eficient activitatea şi a ne putea duce cât mai repede treaba la bun sfârşit, solicit în mod oficial departamentul IT următoarele:
1. să ne trimită fiecăruia dintre membrii CIA, întreaga baza de date, completă şi actualizată, cu cei care au completat formularele online din toată ţara + Diaspora.
2. să ne facă o «cameră» pe forum, rezervată exclusiv activităţii CIA.
3. să creeze o adresă de email dedicată CIA, la care toţi cei 5 membri CIA să aibă acces.
Cu cât mai repede ni se vor pune la dispoziţie aceste minime condiţii, indispensabile desfăşurării activităţii CIA, cu atât vom putea şi noi termina mai repede «munca de verificare».”

Cerinţele de la punctele 2. şi 3. au fost îndeplinite rapid. Dar la punctul 1. ni s-a trimis tabelul cu solicitanţii la înscriere şi situaţia lor juridică şi politică, însă fără datele personale. Cristi D a apărat piesa respectivă:
“1. Nu este permisa trimiterea pe email in afara emailurilor oficiale ale organizatiei a intregii baze de date a asociatiei, datorita senzitivitatii informatiilor personale continute. Pe cale de consecinta, datele respective se proceseaza la sediu si in filiale, de catre persoanele desemnate, «on a need to know basis» (…)”
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-1.pdf

Între timp, colegii din AG solicitau, din ce în ce mai insistent, informaţiile despre solicitanţii la înscriere, informaţii pe care aveau nevoie să le şi primească în timp util (rămăseseră mai puţin de 3 zile până la vot). Iată unul dintre mesajele colegilor:
“Mai incerc odata:
Nu este necesar ca fiecare membru AG sa stie ce voteaza? In sensul in care, eu de la Brasov nu ar trebui sa primesc lista cu membri (macar cei din regiunea din care fac parte) pe care trebuie sa-i votez in AG?”
Li se tot promiteau aceste informaţii, însă nimeni nu le furniza în mod efectiv, iar AG se apropia vertiginos. În mod clar, aveam de-a face cu o amânare până la calendele greceşti.

Am continuat, aşadar, să “atac” acea piesă grea pe care cei de la butoane o apărau cu străşnicie:
“Cristi,
Avem nevoie şi de datele de contact (email şi nr. tel.) ale celor care au completat formularul online, ca să le putem cere informaţii suplimentare.
Conform criteriului nr.10 adoptat ieri de AG:
«În vederea avizului, oferă la cererea Comisiei de Integritate și Arbitraj orice informații relevante privind integritatea acestuia sau activitatea civică sau politică depuse până la momentul cererii de adeziune la Asociația M10.»”

Din nou Cristi D s-a repliat:
“Procesarea datelor personale se face numai la sediu.”
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-2.pdf

Vă rog să reţineţi aceste refuzuri repetate ale şefului IT, pentru că vor avea o relevanţă foarte mare în ceea ce voi relata în episodul final.

Era clar, nu puteam obţine această piesă valoroasă, sub nicio formă. Adversarii deţineau o poziţie mult prea puternică. Însă important era să reduc cât puteam de mult din avantajul lor. Aşa încât, a trebuit să mă mulţumesc şi cu o piesă uşoară. Am luat, aşadar, acea piesă rămasă neapărată şi am pus-o pe masă pentru a putea fi văzută de toţi membrii AG:
“Dragi colegi,
Având în vedere că la AG de duminică va trebui să votaţi primirea noilor membri este necesar să ştiţi dinainte care sunt persoanele pe care le veţi vota, pentru a vă putea informa în privinţa lor şi să votaţi în cunoştinţă de cauză.
Aşa încât, vă anexez lista completă, actualizată, a celor care au completat formularul de înscriere de pe site, ordonată după ţară, judeţ, nume.
Cei cu situaţii speciale sunt puşi şi în tab-urile Urmărit, Trimis în judecată, Nedefinitiv.
Din păcate nu vă pot oferi şi date personale ale acestora întrucât se pare că nu avem voie.”

Luat prin surprindere de această mutare, Cristi D şi-a pierdut cumpătul şi a atacat furibund, încercând să ne intimideze:
Va rog ignorati si stergeti mesajul de la dl. TECA (cu atat mai mult, este important sa nu deschideti si sa nu diseminati documentul primit)!!!
Dl. Dan Teca a incalcat grav legea trimitandu-l

(…)
Nimeni nu avea voie in afara acestor operatori (Comisia de Integritate + Coordonatorii de filiale – desemnati pe motive evidente) sa intre in contact cu aceste date, iar facerea publica a lor este ilegala si comporta consecinte.
(…)

Voi sesiza conducerea cu privire la aceasta fapta, in opinia mea deosebit de grava.”

Nu eram însă omul care să se lase intimidat de astfel de ameninţări lipsite de orice temei, aşa că am împins şi eu “pionul” în faţă, către linia de finish:
“1. Îl rog pe d-nul Driga să precizeze ce articol de lege am încălcat.
2. Îl rog totodată, să adauge la sesizarea către conducere şi pe cei (inclusiv d-nul Driga) care au transmis listele respective către persoane care nu sunt încă d.p.d.v. legal coordonatori de filiale, întrucât, aşa cum ştiţi cu toţii, aceste filiale nu există încă.
Vă rog, la rându-mi, să ignoraţi şi ştergeţi mesajul de la dl. Driga
Dan Ţeca – membru CIA

Făcusem astfel, tot ce puteam face din poziţia pe care-o deţineam, pentru a-mi ajuta colegii să voteze în cunoştinţă de cauză la şedinţa AG de primire a noilor membri.
Abia acum puteam trece la pasul următor.

Am împins, în sfârşit, “pionul” pe ultima linie a tablei de şah:

“Sesizare
adresată Comisiei de Integritate şi Arbitraj
a Asociaţiei M10

Subsemnatul Dan Ţeca, membru fondator al Asociaţiei M10, în conformitate cu Art.35 lit. f, sesizez Comisia de Integritate şi Arbitraj în legătură cu următoarea neconcordanţă dintre decizia din data de 11.02.2015 a Comisiei de Integritate şi Arbitraj şi prevederile Art. 16 alin.2 lit. k coroborat cu Art.19, alin. 2 din Statut.
Respectiv, Comisia de Integritate şi Arbitraj nu a respectat prevederile articolelor din Statut menţionate mai sus, refuzând supunerea la votul Adunării Generale din 11.02.2015, a solicitării din partea membrului activ Daniel O…, de a se introduce pe ordinea de zi o cerere, formulată de acesta atât în scris cât şi oral (telefonic), cu menţionarea explicită a articolelor din Statut care îi dădeau dreptul la această solicitare.”
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-sesizare-cia2.pdf

Acum, Arbitrul era cel care trebuia să decidă dacă acest “pion” se transforma sau nu în “regină”.