Anatomia unui eşec – M10 (ep.6)

Înainte de a reveni la obişnuita relatare cronologică a evenimentelor, aş vrea să fac o mică paranteză şi să vă redau dialogul pe care l-am avut de curând cu un prieten de Facebook. Vă las să trageţi singuri concluziile.
Moise2

——————————————————————————————————————

La câteva zile după acea discuţie crucială pe care reprezentanţii Grupului nostru de iniţiativă au purtat-o cu Doamna M, am fost invitat să fac parte dintre membrii fondatori ai Asociaţiei.

Au urmat câteva săptămâni de muncă intensă în care:
– am continuat discuţiile în cadrul Grupului de iniţiativă, online şi la Cafenele politice, atât pe chestiuni de organizare dar mai ales pe probleme tehnice (platformă online, vot electronic etc)
– am făcut schema de organizare a Asociaţiei
– ne-am schiţat proiectul platformei online – obiective şi caracteristici (reguli de participare, proiecte iniţiale, instrumente etc.)
– am început să lucrez împreună cu Cristi D la testarea şi configurarea mai multor variante de platforme online, încercând să identificăm varianta optimă pentru necesităţile organizaţiei noastre.

Aş vrea totuşi să povestesc o scurtă întâmplare din această perioadă, care mi-a ridicat serioase semne de întrebare la vremea respectivă.

O ÎNTÂLNIRE DE LUCRU

4 decembrie 2014 – Cafeneaua Coftale – la o întâlnire cu reprezentanţii echipelor de IT, creaţie şi comunicare, pentru o “discuţie conceptuală” şi împărţirea sarcinilor.
Pe parcursul discuţiilor, unul dintre participanţi a venit cu vreo două remarci care m-au lăsat cu gura căscată:

1. După ce, împreună cu Cristi D, le-am prezentat schema de organizare a Asociaţiei (https://danteca1.files.wordpress.com/2015/11/schema-comunitate-01-1.pdf), respectivul vrea să se convingă că a înţeles corect:
” – Şi după ce sunt votate de membri, Asociaţia alege proiectele, nu?”
L-am întrebat uimit :
” – Care Asociaţie Shere?! Păi nu tocmai ce ţi-am spus că membrii decid prin vot ce proiecte se fac?!”.
Zice:
” – Da, şi apoi Asociaţia hotărăşte pe care le sprijină”.
Credeam că nu înţeleg eu bine, aşa că am continuat:
“- Stai un pic Shere. Ce înţelegi tu prin Asociaţie?”
Îmi răspunde contrariat:
“- Cum adică?! Păi, noi, conducerea.”
Îi explic din nou că membrii sunt cei care decid pe astfel de chestiuni în Democraţia Participativă, dar el pare că tot nu reuşeşte să înţeleagă conceptul ăsta:
“Cum, şi să punem în aplicare orice le trece lor prin cap?!”

2. Mai târziu, când a venit vorba de alegerile la 4 ani pentru Consiliul Director a întrebat (el fiind cel uimit de data asta):
“- Păi de ce să se mai facă alegeri pentru Consiliu, nu rămân cei stabiliţi de la început?!”

Atunci nu am dat foarte mare importanţă acestui episod, dar trei zile mai târziu aveam să regăsesc numele lui Shere (Şerban M.) în Statutul Asociaţiei, ca membru fondator şi membru în Consiliul Director (probabil de-asta şi era aşa preocupat de ideea de a nu se mai face niciodată alegeri pentru această funcţie)

La acest moment Shere conduce Filiala Bucureşti a Asociaţiei şi este unul dintre cei 5 membri ai Comitetului de Inițiativă Națională, conducerea  actuală a Partidului M10.

STATUTUL

7 decembrie 2014 – În jurul orei 17, primesc de la Doamna M următorul email:
“Buna, am retrimis catre membri fondatori ai caror adrese de mail le am. Nu am de la Alin L… si Madalina B…, poate rezolva asta Marilena.

Va rog maxima discretie cu privire la nume.

Ne vedem miine pt semnat.

Marilena, nu il tipari inca, il face cineva lay out frumos.

Daca aveti observatii, ar fi bine in seara asta, desi eu voi fi in avion spre Buc. Sper sa nu aveti, l-am refacut de citeva ori dupa ce am vorbit si cu prieteni-voluntari din tara sicu Nicoleta de f multe ori. Dupa citeva luni de experienta putem modifica statutul acolo unde vedem ca nu merge. Cam toate ong.le au facut asta,

Am pregatit si un draft cerere adeziune (cu criterii), este la Paul B…, iar Sere a facut un draft organigrama.

Cu bine,
M”

Mail-ul avea anexate două documente: Statutul şi Actul constitutiv. Am început să citesc.
Nu-mi venea să cred!
În Statut nu era trecut aproape nimic din ceea ce Doamna M promisese în mod public, chiar în faţa camerelor de luat vederi.
Până şi procedura de revocare (recall), una dintre chestiunile agreate care apărea totuşi în prevederile statutului, era total inoperantă fiindcă nu se precizau niciun fel de condiţii, şi, în plus, îi excepta pe cei din Comisia de Integritate şi Arbitraj.
Însă nu m-am descurajat.
M-am aşezat în faţa calculatorului şi cu Statutul în faţă, m-am pus pe treabă.
După ce l-am analizat cuvânt cu cuvânt, urmărind cu atenţie toate referinţele şi dependenţele dintre articole, am început să-l modific (ici colo, în punctele esenţiale), pentru a-l pune în acord cu principiile Democraţiei Participative şi funcţionarea online, promise de Doamna M. Desigur, am modificat atât cât se mai putea pe structura deja existentă.

8 decembrie 2014 – la 1:22 (noaptea), după 8 ore de muncă la Statut, i l-am trimis înapoi cu propunerile de modificare marcate cu roşu în documentul iniţial (https://danteca1.files.wordpress.com/2015/11/statut-propuneri-modificare-dan.pdf), şi însoţit de următoarele explicaţii:

“Doamnă M…. M…..,

Studiind cu atenţie Statutul am depistat anumite slăbiciuni care ar putea submina pe viitor acest frumos proiect.
În esenţă este vorba de următoarele modificări pe care le propun:

1. Posibilitatea de a participa şi vota de la distanţă (electronic) la şedinţele Adunării Generale
Aici am 2 argumente:

– imposibilitatea de a fi prezent fizic într-un anume loc şi într-un anumit moment din motive de timp, distanţă sau financiare, nu trebuie să-i ia dreptul unui membru activ să voteze într-o Adunare Generală
– sperăm ca asociaţia să ajungă să aibă zeci sau chiar sute de mii de membrii activi, cum ar putea fi adunaţi practic la un loc chiar şi jumătate dintre aceştia?

2. Comisia de Integritate şi Arbitraj trebuie să fie aleasă de către Adunarea Generală şi în niciun caz numită de Consiliul director
Argumente:

– un eventual viitor Consiliu director cu tendinţe dictatoriale ar putea numi o Comisie de integritate obedientă, care să-i permită să încalce drepturile unor membrilor simpli ce vor fi astfel lipsiţi de orice posibilitate de a se apăra.
– exemplu: dacă vreunul dintre membrii se exprimă critic la adresa Consiliului director, poate fi sancţionat abuziv (pe motiv că lezează imaginea asociaţiei) de Comisie prin suspendare, conf. Art.36 (1) (c) şi acesta nu poate contesta decât la Consiliul director care-i este ostil. Când îi expiră suspendarea, fie se potoleşte, fie e suspendat din nou.
Completarea de la Art. 36 (2) clarifică situaţia de conflict de interese

3. E necesară precizarea foarte clară a condiţiilor pt. procedura de Recall, ca să nu poată fi lăsată la bunul plac al celor ce deţin puterea şi pot fi chiar ei vizaţi de acea procedură
Am ales ca cifră cel mai mare procentaj care există în Elveţia pt. această procedură, care variază de la 2% la 30% în funcţie de canton.

4. Am adăugat câteva atribuţii de decizie în plus Adunării Generale
– Aţi promis susţinătorilor dvs. că vom avea Democraţie participativă în această Asociaţie – un statut care ar merge într-o direcţie diferită ar dezamăgi foarte tare şi i-ar îndepărta pe aceşti susţinători de Asociaţia noastră

5. Cred că membrilor fondatori li s-ar putea acorda măcar acest mic drept: să vegheze şi pe viitor (chiar şi din poziţia de chibiţi) la modul în care va fi condusă Asociaţia pe care au constituit-o.

În speranţa că veţi accepta aceste propuneri, care nu au alt scop decât acela de a le oferi viitorilor membri o organizaţie aşa cum le-aţi promis,

Vă mulţumesc mult!
Dan Ţeca”

Am rămas pironit în faţa monitorului, aşteptând cu mare nelinişte să văd ce-mi va răspunde.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s