Anatomia unui eşec – M10 (ep.4)

După o îndelungată absenţă, reuşesc în sfârşit, cu mare, mare dificultate, să mă smulg din starea călduţă, de linişte, uitare şi nepăsare faţă de tot ce are legătură cu civismul sau politica.
Implicarea extrem de puternică, timp de aproape un an, şi, mai ales, finalul dezastruos al acestei „aventuri” politice au fost epuizante. Am mai continuat o vreme să alerg în acest „maraton” şi după ce am fost „descalificat”, doar din inerţie. Dar odată ce m-am oprit şi mi-am îndreptat atenţia către problemele personale şi profesionale, prea mult neglijate în toată această perioadă, mi-a fost aproape imposibil să mai pornesc din nou. O vacanţă prelungită cu cortul, departe de lumea dezlănțuită, a adâncit încă şi mai mult această stare de detaşare.

Îi înţeleg perfect pe cei care, după ce au trecut printr-o experienţă asemănătoare, n-au mai vrut nici să audă de politică, cu atât mai puţin să povestească prin ce-au trecut.
Ca să relatezi corect, trebuie să rememorezi totul, cât mai detaliat posibil. Iar asta e foarte dureros, acum când ştii cât de-n zadar te-ai implicat. Când ştii că totul n-a fost decât o farsă.

Mă simt însă dator, mai ales faţă de aceia care continuă să fie atraşi spre această Fata Morgana, să merg mai departe cu „anatomia” (deşi, poate că mai potrivit ar fi termenul „autopsie”) pe care am început-o, oricât de dureros ar fi.
Nu pot să renunţ şi să stau deoparte, să-mi văd liniştit şi confortabil de ale mele. Tentaţia e uriaşă, dar nu ar fi moral să fac asta. Mai ales când văd în ce lumină frumoasă prezintă Doamna M această organizaţie. Când ştiu cât de mare e discrepanţa între vorbe şi fapte.

GRUPUL DE INIŢIATIVĂ

7 noiembrie 2014 – Chiar în noaptea dinaintea declaraţiei de la Cluj, lansez pe mail următoarea invitaţie adresată coordonatorilor de voluntari judeţeni din campanie:
„Dragi prieteni coordonatori,
Ca urmare a deciziei Monicăi Macovei de a ne organiza într-un partid nou, vă invit să vă alăturaţi şi voi grupului închis https://www.facebook.com/groups/forum.macovei/ în care dezbatem idei şi propuneri despre cum vrem să arate viitorul nostru partid (organizare internă, principii, statut, viziune)”

Aşa lua naştere primul (şi singurul, după ştiinţa mea) Grup de iniţiativă dedicat exclusiv construcţiei partidului ce urma să se formeze în jurul valorilor şi viziunii reprezentate de Doamna M (ci NU „Partidul Doamnei M”, cum l-au numit unii).
Grupul acesta avea să reprezinte un autentic exemplu de (încercare de) construire de la firul ierbii a unei formaţiuni politice.

9 noiembrie 2014 – Are loc prima întâlnire în lumea reală a membrilor din Bucureşti ai acestui grup .
Deşi numărul participanţilor a fost relativ restrâns, întâlnirea aceasta a constituit punctul de pornire pentru o dezbatere democratică şi constructivă, ce avea să se încheie definitiv abia 5 luni mai târziu, din motive pe care le voi prezenta în ultimul episod din această serie.

11 noiembrie 2014 – Pentru a fi consecvenţi cu principiile pe care le susţineam, am considerat că se impune lărgirea Grupului nostru de iniţiativă, aşa încât să poată participa toţi cei care o susţinuseră pe Doamna M în campanie şi doreau să se implice în continuare.
Prin urmare, le scriu din nou coordonatorilor de voluntari:
„….Aşa cum (majoritatea dintre voi) ştiţi deja, am postat ce s-a discutat la întâlnirea de duminică din Bucureşti, iar ideile extraordinare care s-au conturat acolo sunt dezbătute şi dezvoltate pe forum chiar în timp ce vă scriu acest email.
Pentru a fi în concordanţă cu ideile democratice care s-au desprins din dezbatere, am decis să deschid acest grup tuturor macoviştilor……..”

Grupul se extinde, discuţiile se aprind, ideile încep să capete consistenţă.

13 noiembrie 2014 – Fiind într-o fază suficient de avansată cu dezbaterea în interiorul grupului, şi cu câteva principii de bază destul de bine conturate, decidem că a sosit momentul s-o invităm la dialog pe Doamna M, ca să ne lămurim dacă, şi în ce măsură, ne împărtăşeşte ideile. Să ştim dacă, mai departe, putem merge împreună cu acest proiect.

I-am scris direct pe adresa personală de email:
„Comunităţile online «Forumul susţinătorilor Monicăi Macovei» şi «Oameni politicoşi» vă invită la o dezbatere liberă despre cum ar trebui să fie o organizaţie civică sau politică pentru a reprezenta o alternativă reală la cele existente.
Întâlnirea, denumită de noi Cafeneaua politică, este programată pentru sâmbătă 15 noiembrie, la ora 11:00, în strada …
Ne-am bucura foarte mult să vă avem în mijlocul nostru. Dacă, totuși, programul nu vă permite, am putea muta întâlnirea la o oră care vă este mai convenabilă.
Aşteptăm cu maxim interes răspunsul dumneavoastră,
Cristian D… – reprezentant „Oameni politicoşi” https://oamenipoliticosi.org/
Dan Ţeca – reprezentant „Forumul susţinătorilor Monicăi Macovei” https://www.facebook.com/groups/forum.macovei/

Ne-a răspuns imediat:
„Multumesc mult. Sigur ca vreau sa vin, in primul rind sa va multumesc si apoi sa discutam despre ce ati scris in mail. DAR pe 15 noiembrie nu sunt in tara, asa ca va rog mult sa o mutati.”

Am reuşit să ne punem în acord cu programul Doamnei M pentru o viitoare ediţie a Cafenelei politice din data de 21 noiembrie.
Dar nu am anulat Cafeneaua de pe 15, am lăsat-o aşa cum fusese programată. Această a doua întâlnire a grupului nostru de iniţiativă era o bună ocazie să ne cristalizăm mai bine ideile discutate pe Forum, înainte de a i le prezenta Doamnei M.

15 noiembrie 2014 – După două întâlniri în lumea reală şi nesfârşite discuţii online, cu argumente puternice de ambele părţi, se desprinsese destul de clar opţiunea majoritară (~80%) a Grupului nostru de iniţiativă:
„…Participanţii au căzut de acord că, fie şi cu un număr redus de voturi în sondajul lansat pe forum, opinia membrilor Forumului este favorabilă unei organizări mai apropiate de Democraţia Directă decât de cea Reprezentativă …”
https://www.facebook.com/groups/forum.macovei/permalink/354064844754745/

Am considerat totuşi că e cazul să abordăm cât mai echilibrat această discuţie cu Doamna M, pentru a le da şansa, şi celor ce susţineau un model de democraţie internă de tip reprezentativ, să-şi prezinte argumentele, şi să vedem pentru ce variantă ar opta Doamna M.

18 noiembrie 2014Lansăm pe grupul nostru de Facebook invitaţia (adresată tuturor membrilor) pentru „Cafeneaua politică 3” şi temele ce urmau să fie dezbătute, solicitându-le celor care nu vor putea participa fizic, să îşi spună opiniile în mediul virtual, pentru a fi transmise mai departe Doamnei M.
Însă nu am anunţat explicit participarea Doamnei M la Cafenea. Am vrut să ne asigurăm că vin la întâlnire doar cei care au ceva de spus pe aceste subiecte, altfel riscam ca dezbaterea să derapeze şi să se transforme în cu totul altceva.

În urma feedback-ului de pe grup am mai ajustat un pic lista cu temele dezbaterii, şi a doua zi i-am trimis-o şi Doamnei M:
„1. Care sunt mecanismele din partide care generează corupţie?
2. Zero cost politics – cum ne putem apropia de acest deziderat într-un partid?
3. Ce decizii ar trebui luate doar de cei din conducere, chiar şi într-un partid bazat pe Democraţie Directă?
4. Democraţia Open Source – cum ar putea fi valorificată inteligenţa colectivă într-un partid?
5. În afara avantajelor materiale, ce i-ar putea atrage pe oameni să se alăture unui partid sau unei organizaţii civice?
6. Se poate construi un partid bazat pe Democraţie Directă Digitală? Cum?
7. Cum ar fi primită de români ideea extinderii Democraţiei Directe la nivelul întregii societăţi?
8. Care sunt pericolele ce stau în faţa inițiativelor noi din politică şi cum ar putea fi evitate?
9. Cum se poate porni efectiv un proces de înfiinţare a unei noi construcţii politice maximizând momentul de entuziasm?”

Mai erau doar 3 zile până la întâlnirea aceea, extrem de importantă pentru noi, şi aveam mari emoţii.
Nu ştiam cum va reacţiona Doamna M la propunerile noastre reformiste, care, odată aplicate, ar fi diminuat substanţial puterea de decizie a liderilor (inclusiv Doamna M!) în viitoarea organizaţie politică.
Eram totuşi optimist. Îmi aminteam cuvânt cu cuvânt ce scrisese pe Forum prietenul meu George din Germania, fost disident (acum demisionat) din Noua Republică:
„MM promite «democraţie internă în partid şi asociaţie, şi maximă transparenţă». Democratie interna si maxima transparenta suna deja bine. Doar in MM am incredere ca ar implementa asa ceva.”

Îi dădeam dreptate, desigur. Doar participasem împreună, în 2013, alături de alţi zece oameni, la acea tentativă eşuată de a iniţia o reformă în Partidul Noua Republică şi (nedeclarat) a facilita venirea Doamna M la conducerea acestui partid.
Aşa încât, în aşteptarea acelei întâlniri decisive, îmi tot repetam în gând:
Doar în MM am încredere că ar implementa așa ceva.
Doar în MM am încredere că ar implementa așa ceva …

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s