Anatomia unui eşec – M10 (ep.24)

DEZNODĂMÂNT

Aşa cum am mai spus, apelul telefonic respectiv a venit de pe un număr ascuns, iar telefonul meu era setat să înregistreze automat în cazul unor astfel de apeluri. Însă, convorbirea aceasta a fost atât de şocantă pentru mine, încât am uitat complet de acea setare. Mult mai târziu, am descoperit în memoria telefonului înregistrarea cu vocea feminină respectivă.

Întrucât am fost avertizat în repetate rânduri, chiar în convorbirea pe care o voi relata mai jos, să am grijă ce scriu despre această intervenţie, am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă este ca, în această relatare ce va include cele mai relevante pasaje ale convorbirii, să redau partea de dialog aparţinând interlocutoarei mele folosind cu rigurozitate chiar cuvintele acesteia.

21 aprilie 2015 (ora 21:57) – Am răspuns şi… am recunoscut imediat vocea de la celălalt capăt al liniei telefonice.

Dan: Alo.

M: Da. Bună seara

Dan: Ah, sărut mâna doamna Macovei.

M: Vreau să spun următoarele lucruri:
Îmi folosiţi numele fără să vă fi dat acest drept.
2. Nu v-am delegat să contactaţi oamenii. Am zis chiar, dacă aveţi propuneri să mi le trimiteţi mie, nu să contactaţi oamenii.
3. Folosiţi ilegal o bază de date.
(…)
Aţi luat aceste date. Le-aţi copiat când eraţi în Comisia de Integritate.
(…)
Sunteţi pe toate Facebook-urile şi chiar scrieţi că eu v-am delegat să culegeţi propuneri de la oameni pentru Statut. Nu am făcut aşa ceva.
(…)
Pot să citez dintr-una dintre (…) pe care le-aţi scris. Se vede că sunt foarte supărată, da? După glas.
(…)
“Doamna Macovei mi-a spus mie, m-a delegat pe mine”. Da?

Citatul pe care mi-l atribuia nu era deloc exact, şi am vrut să-i explic ce scrisesem de fapt.

M: Nu vreau să-mi explici nimic! Dar vreau să te opreşti pentru că, repet, îmi foloseşti ilegal numele, nu te-am delegat şi foloseşti ilegal această bază de date cu oameni!
(…)
Toţi cei înscrişi, ăia 3000 de membri înscrişi în Asociaţia mamă, acuma primesc mesaje de la dumneavoastră. În numele meu.

Am reuşit cu greu să-i spun (fiindcă mă întrerupea într-una) că am trimis nişte mail-uri, în numele meu personal, ca administrator al Grupului respectiv (Forumul susţinătorilor Monicăi Macovei), invitând mai mulţi susţinători să se alăture şi ei Grupului nostru de iniţiativă, pentru a putea participa la dezbaterea şi votarea propunerilor respective.
I-am explicat că nu am spus nicăieri că aş fi fost delegat de cineva, ci dimpotrivă, am spus foarte clar că doamna Macovei mi-a cerut să fac eu propunerile, dar eu am optat să mă consult cu colegii din Grupul de iniţiativă pe care-l coordonam. Şi i-am mai spus că am făcut asta pentru că nu am vrut să-i trimit nişte propuneri bazate pe propria-mi opinie subiectivă, ci am zis: hai să vedem ce vor oamenii.

M: Foarte rău, foarte rău! Foarte rău! “Să vedem ce vor oamenii”…
(…)
Deci eu vă citez dintr-una din postările dumneavoastră:
“Votul acesta poate schimba politica românească. Pe baza rezultatelor acestui vot, voi întocmi setul de propuneri pe care i-l voi înainta doamnei Macovei. Mi-a solicitat să fac eu aceste propuneri, dar am ales s-o fac împreună cu voi.”

Dan: Da. Exact ce v-am spus şi eu.

Însă, se pare că ne aflam într-un dialog al surzilor (şi orbilor). Degeaba îi explicam cuvânt cu cuvânt înţelesul textului postat de mine pe paginile de Facebook, degeaba citea cu ochii ei şi cu gura ei textul respectiv, interlocutoarea mea nu putea, sau, mai degrabă, nu voia să înţeleagă nimic din ce-i spuneam, şi repeta, sub diverse forme, în mod obsesiv acelaşi lucru:
M: Nu v-am delegat, nu v-am împuternicit să consultaţi pe nimeni.

I-am explicat, de asemenea, şi situaţia legată de presupusa “folosire ilegală a bazei de date”. Era practic cam aceeaşi acuzaţie cu cea care mi se adusese şi cu ocazia suspendării mele (acuzaţia nr.4 din ep.21), în condiţiile în care eu nu avusesem niciodată acces la acele date personale.
I-am spus despre refuzul în scris al şefului IT de a-mi furniza acea listă cu datele personale ale solicitanţilor.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-1.pdf
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/04/raspuns-cerere-date-2.pdf
Şi i-am reamintit că, după acest refuz repetat, eu nu am mai intrat în sediul Asociaţiei decât în calitate de “inculpat”.

M: Mesajele dumneavoastră au ajuns la cei 3000 care au intrat în Asociaţie, şi eraţi în Comisia de Integritate.

Dan: Mda. Nu au ajuns la 3000. Deci au ajuns la câţiva oameni din Bucureşti, pentru că am avut…, au ajuns şi la mine, cum au ajuns şi la alţii, nişte mail-uri cu CarbonCopy, care ştiţi cum se trimit, din neglijenţă, se trimit cu mai multe adrese. Deci asta a fost tot.

M: Ah, şi le-aţi folosit. OK. Şi le-aţi folosit. Da.

Dan: Au fost nişte mail-uri de susţinători. De susţinători! Nici măcar n-am ştiut care sunt membri şi care nu sunt membri. Au fost nişte mail-uri care aveau CarbonCopy cu mai multe nume, cu mai multe adrese.

M: Ceea ce-aţi făcut, fără să îmi cereţi opinia şi acordul nu este legal.

(…)

Dan: Eu, vă spun sincer, chiar v-aş ruga foarte mult, dacă aveţi posibilitatea, să intraţi pe acest grup, eu vă pot trimite o invitaţie, ca să vedeţi ce s-a discutat…

M: Nu, vă rog să nu-mi trimiteţi nicio invitaţie şi vă rog să opriţi acest grup! Toate aceste grupuri să le opriţi!
(…)
Şi opriţi acest proces de consultare a Statutului partidului care încă…, pentru care încă nici n-am depus actele. Da? Deci vă rog să opriţi acest proces. Şi nu-mi folosiţi numele.

Dan: Da. O să opresc, da’ să ştiţi că va trebui să le dau o explicaţie oamenilor.

(…)

M: Deci eu zic, eu zic să opriţi calm, fără să mai scrieţi nimic. Pentru că nu mă puneţi pe mine acuma să intru într-un dialog în care noi doi să ne certăm, dacă vreţi asta.
(…)
Deja aţi pornit un lucru în care vreţi să mă implicaţi, în care m-aţi implicat deja, şi opriţi-vă din a scrie, ca şi cum aţi dispărut.

Dan: Mda. Nu pot doamna Macovei să fac aşa ceva. Deci, sunt oameni cu care m-am întâlnit, cu care mă cunosc.

M: Eu nu ştiu ce explicaţii o să daţi. Probabil c-o să faceţi şi mai rău cu explicaţia.

Dan: Deci, m-am întâlnit, mă cunosc cu ei. Eu nu pot acuma, pur şi simplu, să dispar.

M: Da’ v-am cerut eu să vă-ntâlniţi cu cineva pe Statut? V-am cerut eu asta?

Dan: Da’ eu nu m-am întâlnit cu ei doar pe Statut, doamna Macovei, noi ne-am întâlnit pe diverse valori, pe nişte principii ne-am întâlnit. Am avut multe întâlniri, să ştiţi.

M: Da’ poate faceţi voi un partid şi cu asta am încheiat discuţia! Da?

Dan: Da, e şi asta o variantă, desigur. Dar eu nu pot s-apar acuma…

M: Deci aveţi grijă, aveţi grijă ce scrieţi, pentru că mi-aţi folosit numele fără permisiunea mea, şi nu v-am delegat ca să faceţi o consultare publică.

Dan: Da. Păi nu, o să spun exact motivele reale. Din cauză că dumneavoastră aţi considerat că am folosit fără permisiunea dumneavoastră şi aşa…

M: Nu “c-am considerat“!…

Dan: … eu sunt obligat să opresc.

M: Ah, da. Şi eu sunt omul rău. Nu “c-am considerat“, că aţi folosit fără aprobarea mea numele meu. Da? Nu “c-am considerat” eu.

Dan: Doamna Macovei, deci haideţi să vă spun. Părerea mea este…
Eu nu mă simt cu absolut nimic vinovat de ce-am făcut.
 Eu am crezut că trăim într-o societate transparentă, într-o societate democratică. Ce am făcut eu a fost aşa: o iniţiativă
de a mă întâlni cu nişte oameni, pe baza unor valori (da?), pe care am crezut că le împărtăşim cu dumneavoastră. 

(…)

M: Domnu’ Ţeca, aveţi grijă ce scrieţi. Eu v-am sugerat să vă opriţi fără să mai scrieţi. Sunt… Vă priveşte cum o faceţi. Dar nu porniţi un război cu mine pentru că… sunt 3 lucruri ilegale.
(…)
Le faceţi rău acestor oameni. Când o să decidem că facem consultarea o s-o facem, pe un Program şi pe un Statut, nu aşa cum faceţi. Vă priveşte. Fiecare cu stilul lui (da?), cu stilul lui de muncă.

Dan: Deci vă spun. Deci vă spun, stilul ăsta a fost: am vrut, un grup de susţinători foarte important (da?), am vrut să venim cu nişte propuneri. Asta a fost tot.

M: O puteaţi face în privat. Nu pe internet unde e totul public.

Dan: Păi cum puteam să facem 600 de oameni?! Da’ grupul este închis. Doamna Macovei, grupul este închis!

(…)

M: Dacă fac consultare publică, dau o sarcină cuiva să facă consultarea publică, în numele meu, să-mi folosească numele. Punct. N-am făcut-o cu dumneavoastră.

Dan: Da. Doamna Macovei, deci, vă spun, este exact ca şi cum dumneavoastră la Parlament vi s-ar cere să veniţi cu un proiect de lege, sau ceva, şi dumneavoastră v-aţi consulta cu alţi oameni. Asta nu înseamnă că aţi făcut ceva…

M: Nu-i adevărat! Nu e deloc acelaşi lucru! Deci nu e deloc acelaşi lucru. Nu e deloc acelaşi lucru.

Dan: Exact acelaşi lucru. E un proiect, e o propunere de proiect. M-am consultat cu nişte oameni, că am vrut să văd, cum văd ei lucrurile şi cum îşi doresc. Asta-i tot ce-am făcut. Nu am făcut absolut nimic altceva.

M: Am încheiat discuţia! V-am rugat să opriţi pentru că-mi folosiţi numele, care este şi marcă înregistrată, să ştiţi. Şi n-aveţi aprobarea mea s-o faceţi.

(…)

M: Sunt 3 încălcări de lege. Deci vă propun să oprim într-un mod civilizat, acest lucru.

Dan: Mda.

M: Păi, bănuiesc că vreţi acelaşi lucru pentru că…

Dan: Da. Doar că să ştiţi că,… ce să zic, sunt total…

M: Da. Aşa am fost şi eu astăzi, să ştiţi. Aşa am fost şi eu.

Dan: Pentru că şi bănuiesc cine v-a spus…

M: Nu. E vorba, e vorba… Deci este irelevant.

Dan: Ba da, este relevant.

M: Internetul este un lucru public! Internetul este un lucru public. N-am voie să mă uit pe internet?
(…)
…şi-am încheiat discuţia! Şi vă propun s-o terminăm civilizat. Că sunt 3 încălcări de lege aicea.

Dan: Care sunt încălcările, că nu ştiu. Eu nu mai ştiu să fi încălcat cu nimic.

M: Le-am spus. Aşa am început discuţia, cu ele 3. Am început discuţia cu ele 3, să ştiţi.

Dan: Nu ştiu la care vă referiţi.

M: Bine. Bună seara. Şi încheiaţi civilizat, dacă puteţi. Sper că puteţi. Şi nu îmi mai folosiţi numele.

Dan: O seară bună.

M: La fel.

Convorbirea a durat cam 25 de minute şi, cantitativ, pasajele pe care vi le-am redat reprezintă doar un sfert din aceasta. Însă “calitativ” cred că v-am redat mai bine de 90% din această convorbire, pentru că, de fapt, s-au repetat la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Spre exemplu, chestiunea cu “numele”, în diverse forme (“îmi folosiţi numele”, “în numele meu” etc.), mi-a fost repetată de nu mai puţin de 50 de ori!

Abia foarte recent, după ce, pentru a putea aşterne “pe hârtie” tot ceea ce v-am relatat în această serie de articole, am fost nevoit să rememorez toate aceste evenimente; după ce am recitit toate mail-urile, SMS-urile şi documentele; după ce, pentru a răspunde solicitării celor de la Filiala Timiş, am studiat cu atenţie Statutul Partidului M10; şi, în fine, după ce am recitit transcriptul acestei convorbiri; abia după toate acestea, am înţeles cu adevărat care e de fapt realitatea, şi cât este ea de banală şi dezamăgitoare în acelaşi timp.

Am înţeles de ce, la acea întâlnire de la Cafeneaua politică, din noiembrie 2015, Doamna M se arătase atât de receptivă la o parte dintre propunerile Grupului nostru de iniţiativă, încât le-a şi anunţat, chiar în aceeaşi seară, la televizor. Şi de ce, în aceeaşi perioadă, când legea încă mai cerea un număr de 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid, a acceptat chiar includerea în Statutul Asociaţiei a propunerilor Grupului nostru, propuneri făcute prin intermediul meu ca reprezentant al acestui grup în rândul membrilor fondatori.

Am înţeles de ce, cu ocazia acelui prim vot electronic, prin care încercam să ne stabilim un mecanism de a lua decizii în interiorul Asociaţiei, tot în mijlocul votului (ca şi acum), Mihai P, consilierul Doamnei M, îmi repeta disperat la telefon: “Asta nu vine de la mine. Opreşte-te imediat!”, iar la întrebarea mea dacă vine cumva de la Doamna M mi-a răspuns: “Îţi spun doar atât: nu vine de la mine. Opreşte-te!”

Am înţeles de ce Doamna M s-a grăbit să invalideze a doua zi votul respectiv, dând o interpretare cel puţin ciudată articolelor din statutul Asociaţiei, şi asigurându-se astfel că nu vor mai exista astfel de iniţiative neaprobate de conducere.

Am înţeles de ce Doamna M nu a luat nicio atitudine faţă de încălcările de statut şi acţiunile antidemocratice din Asociaţie, deşi le cunoştea foarte bine.

Am înţeles de ce, la acest vot din 21 aprilie (pe propuneri pentru Statutul partidului), Doamna M m-a sunat abia în momentul în care, voturile exprimate de membrii grupului până la acea oră, arătau deja opţiunea clară a acestora pentru o democraţie internă în partid de tip participativ/direct, în care membrii să deţină o putere reală.
Dacă problema ar fi fost cu adevărat textul invitaţiei mele (adresate susţinătorilor) de a se alătura Grupului pentru acea dezbatere (şi vot), sau adresele de email folosite pentru a transmite astfel de invitaţii, m-ar fi putut suna cu câteva zile înainte, căci lansasem acele invitaţii cu o săptămână în urmă, cât se poate de transparent, pe toate paginile de Facebook legate de M10 sau de Doamna M şi prin mail-uri care au ajuns şi la câţiva apropiaţi ai săi. Doar că atunci, nu se ştia exact nici ce propuneri vor fi şi, mai ales, nici cum vor vota oamenii, susţinătorii cei mai importanţi ai Doamnei M.

Am înţeles de ce, când i-am spus la telefon că nu am vrut să-i trimit propuneri bazate pe propria-mi opinie subiectivă, ci am zis: hai să vedem ce vor oamenii, Doamna M mi-a replicat nervoasă: Foarte rău, foarte rău! Foarte rău! “Să vedem ce vor oamenii”…
Căci, spre deosebire de a arunca la coş propunerile unei singure persoane, ar fi fost chiar imposibil, pentru oricine, să ignore total propunerile unui grup de 600 de susţinători şi să-şi păstreze totodată imaginea de mare democrat.

Am înţeles de ce Doamna M insista atât să nu mai scriu nimic despre intervenţia sa telefonică şi să dispar tăcut şi, eventual, înspăimântat de aşazisele încălcări de lege pe care, chipurile, le comisesem, şi cu care Doamna M mă tot ameninţa voalat.

În fine, am înţeles de ce Doamna M nu a mai organizat ulterior nicio consultare în rândul membrilor Partidului, în legătură cu Statutul, aşa cum susţinea la telefon că o va face.

Am înţeles, aşadar, toate acestea, unele, imediat după telefonul din acea seară, altele, pe parcursul rememorării evenimentelor, iar altele, abia în timp ce mă documentam pentru acest ultim articol. Însă atunci, noaptea târziu, spre dimineaţă, când i-am scris pentru ultima oară Doamnei M, cauza reală nu-mi era la fel de clară, deşi o inclusesem şi pe aceasta printre posibilele explicaţii:

“Doamnă Monica Macovei,

Îmi dau seama că m-aţi sunat într-un moment de supărare şi că, din această cauză, nu aţi mai ascultat nimic din argumentele pe care vi le-am adus.
Dacă aţi fi făcut-o, aţi fi putut constata, nu doar că nu am greşit cu nimic, dar şi că, prin acest demers de care mă acuzaţi, începusem cu succes repararea răului făcut de Mihai & Co.

Am fost alături de dvs. încă de la anunţarea candidaturii, şi pot să vă spun că nu am mai văzut asemenea interes şi entuziasm, ca cel produs de această dezbatere şi vot (pentru stabilirea unui set de propuneri din partea grupului nostru), de la campania electorală încoace. Nici măcar la lansarea Asociaţie sau Partidului. Dar acest entuziasm, să ştiţi, nu i se datorează cu nimic Asociaţiei M10 (care continuă pe aceeaşi linie catastrofală), ci doar ideilor pe care le-am promovat.
Nu mă aşteptam la mulţumiri sau recompense din partea dvs. (niciodată nu mi-am dorit asta), dar nici să mă trataţi ca pe un infractor.

Am vorbit atunci, înainte de Paşte, aproape o oră cu dvs. şi am crezut că am fost cât se poate de sinceri unul cu altul. Şi chiar am crezut că totul s-a întâmplat din cauză că aţi fost indusă în eroare de Mihai, omul dvs. de încredere.
Aşa cum aţi văzut, am trecut cu eleganţă peste întrebarea, stânjenitoare pt. dvs. şi la care aţi evitat să-mi răspundeţi. Cum de nu aţi ştiut de abuzurile şi încălcările din M10, când personal v-am scris şi v-am adus dovezi, şi, după spusele dvs., nu am fost singurul care v-a spus despre asta. Am considerat că, până la urmă, chiar şi un idol poate greşi câteodată, şi am crezut că v-aţi dat seama de eroare şi că de-aici înainte lucrurile vor reveni în sfârşit pe calea cea bună.
M-am înşelat amarnic, se pare.

Nu ştiu dacă e vorba de faptul că cei din jurul dvs. reuşesc să vă „împacheteze”, sau e vorba de o incapacitate de a evalua corect faptele şi oamenii. Sau dacă nu cumva (vai!), nu sunteţi în realitate acea persoană, onestă, altruistă şi dedicată principiilor şi valorilor, pe care-am admirat-o întotdeauna.
Oricare din aceste variante însă, ar fi la fel de proaste pentru un lider politic. Iar eu, cu mare tristeţe, trebuie să renunţ să mai urmez un astfel de lider, şi cred că şi alţii, care cred în aceleaşi valori ca şi mine, ar trebui să renunţe, pentru binele lor şi al societăţii.

Da, ştiu că e posibil şi ca reacţia dvs. să fi fost doar una la supărare, cauzată de minciunile şi răstălmăcirile ce vi s-au turnat în urechi. Dar, în acest caz, ar trebui să aveţi tăria, după o noapte de cooldown, de-a vă recunoaşte (măcar de data asta) greşeala, chiar şi faţă de un simplu susţinător, dar care, totuşi, şi-a sacrificat 8 luni din viaţă pentru dvs.
Nu mă aştept însă să faceţi asta. Nu mă MAI aştept să faceţi asta. Renunţ “să mai cred în Moş Crăciun” (aşa cum îmi recomanda de curând un vechi prieten).

Voi lăsa să se termine procedura de vot (la ora 12:00), aşa cum le-am promis oamenilor (eu îmi ţin promisiunile), şi abia apoi o să le dau vestea cea tristă.

Unul din cei mai dedicaţi şi oneşti susţinători pe care i-aţi avut vreodată,
Dan”

 

Advertisements

Anatomia unui eşec – M10 (ep.2)

ÎNCEPUTUL DEZVRĂJIRII
19 octombrie 2014 – Mi-au trebuit multe ore ca să-mi revin după lovitura primită.
Entuziasmul cu care pornisem în această campanie îmi dispăruse complet. Mi-am pus foarte serios problema dacă mai are vreun rost să continui. Semnalul acesta timpuriu era cât se poate de prost.
Mă aflam la o răscruce.
Apoi mi-am zis că trebuie să gândesc pragmatic. Până la urmă nu era vorba decât de un incident izolat (deşi foarte semnificativ), iar eu, în ciuda situaţiei imposibile în care fusesem pus, ar trebui să mă concentrez pe obiectivul principal: un rezultat în alegeri cât mai bun pentru Doamna M, pentru a crea premisele unei noi construcţii politice ALTFEL decât partidele existente.
Mi-am zis că, pentru o cauză mare, trebuie să mă obişnuiesc şi cu „deliciile culinare” pe bază de batracieni în stare crudă, şi să încerc să fiu eu cel conciliant, dându-i Alinei şansa de a înţelege unde şi cum a greşit. Încercam să-i acord şi oarece circumstanţe atenuante, fiindcă ştiam că fusese manipulată de cineva din grupul de la Bruxelles care mă antipatiza şi se străduise să „mă sape”. Aşa încât, i-am scris Alinei o scrisoare destul de lungă ce se încheia astfel:
„…Aşadar, te sfătuiesc încă o dată să te informezi mai bine în legătură cu Bruxelles-ul, şi dacă vei rămâne la opinia iniţială, că «nu vrei să mai ai de-a face cu mine», atunci eu îţi respect opţiunea. Înseamnă că m-am înşelat în ceea ce te priveşte. Totuşi, cred că realizezi că asta nu mă va opri sub nicio formă s-o susţin în continuare cu toată tăria pe Monica Macovei, aşa cum cred că e mai bine, cum pot şi cât pot.”
(N-am primit niciun răspuns.)

O ACŢIUNE LA FIRUL IERBII
21 octombrie 2014 – pus în situaţia de a nu mai putea acţiona alături de echipa de campanie, şi ratând ocazia de a mă vedea cu Doamna M înaintea plecării sale prin ţară, mă decid să preiau iniţiativa şi să duc la bun sfârşit, în mod independent, acţiunea cu sloganul pe care o declanşasem. Mai erau doar 10 zile până la finalul campaniei, iar dacă aş mai fi întârziat, riscam să ratez totul.
Cum afişele şi flyerele erau deja tipărite, identific zona bannerelor ca fiind cea neacoperită (din lipsă de fonduri, se pare). Aşa încât, îmi iau inima în dinţi şi mă lansez cu toată forţa în această acţiune: realizarea a 10-15 bannere din resurse proprii.
După ce m-am informat rapid în legătură cu alternative şi costuri, m-am oprit asupra ideii confecţionării unui şablon pe care să-l folosesc pentru a vopsi cu spray pe o pânză albă. Erau 2 mari avantaje: costul relativ scăzut şi aspectul simplu, artizanal, cu un potenţial mult mai mare de a trezi simpatia oamenilor, comparativ cu bannerele cu poze color, tipărite la mare rezoluţie, dar care denotau opulenţă şi risipă de bani.

23 octombrie 2014 – reuşesc să finalizez primul banner homemade. Fusese mai dificil decât estimasem.
Prima încercare de a realiza şablonul pe cutter-plotter-ul unui cunoscut, se soldase cu un eşec. Apoi, vorbind cu oameni din domeniu publicităţii, am aflat că există un alt tip de aparat (zund-cutter) care poate face aşa ceva. Aşa încât, până la urmă, am reuşit să obţin şablonul dorit.
şablonvopsire

A urmat apoi goana după materialele necesare, care să fie suficient de ieftine pentru a mă putea încadra în bugetul de care dispuneam, şi din care deja consumasem cam jumătate pentru şablon.
Realizând primul banner, am putut constata însă că şi manufacturarea în sine era un proces destul de laborios, care consuma mult timp, iar dacă aş fi încercat să le fac pe toate singur, riscam nici măcar să nu le termin până la sfârşitul campaniei. De aceea, mă decid să le cer ajutorul colegilor voluntari.

24 octombrie 2014 – trimit un mail voluntarilor din Bucureşti (avusesem şansa să primesc această listă de adrese din neglijenţa celor din echipa de campanie, care folosiseră CC în loc de BCC la un email adresat voluntarilor – folosisem lista asta şi la solicitările pentru slogan):
„Dragi prieteni,
Precum ştiţi, săptămâna trecută am strâns de la voi propuneri de slogan pe care urma să le transmit d-nei Macovei.
Din păcate, evenimentele s-au precipitat şi nu am mai reuşit să mă întâlnesc cu dânsa înainte de a pleca la Iaşi.
Aşa încât, dat fiind timpul foarte scurt rămas până la finele campaniei, m-am decis să preiau iniţiativa şi să duc mai departe această acţiune.
Am ales textul, am machetat şi tăiat un şablon de banner, am luat pânză, vopsea şi cozi de mătură pentru a le întinde, m-am pus pe treabă şi am realizat cu succes primul banner de probă.
Prin urmare, vă invit sâmbătă la ora 10:30 în strada xxxxxxx la un Graffitti party 🙂
Avem şablonul, pânză şi cozi de mătură pentru cel puţin 20 de bannere şi o curte generoasă, parţial acoperită, ca să putem vopsi liniştiţi chiar şi în caz de ploaie.
Băuturile calde, antrenul şi voia bună sunt din partea casei.
Dacă aveţi pe-acasă un spray cu vopsea albastră sau roşie, luaţi-l cu voi. Dacă nu, nu-i problemă, putem lua de la Mr. Bricolage-ul de peste drum.
La final, fiecare participant primeşte câte una bucată din cele mai cool bannere de campanie homemade 🙂 …”
(ulterior am amânat cu o zi acţiunea, ca să nu interfereze cu o alta programată de Echipă)

26 octombrie 2014 (duminică) – din cei 70 de voluntari cărora le adresasem invitaţia, au venit doar 3. Cu mine şi cu Lucică – băiatul care mă ajută la diverse treburi pe la Clinică – eram în total 5 oameni. Suficient pentru ce-aveam noi de făcut.
Doamna Elena a trecut la maşina de cusut, iar noi, bărbaţii, ne-am apucat de croit şi vopsit. Am tras tare, şi până spre seară aveam deja vreo 10 bannere gata.
Chiar în seara respectivă avea loc o conferinţă a Doamnei M, iar voluntarii fuseseră invitaţi să participe.
Am lucrat până în ultima clipă la bannere, încercând să finalizăm cât mai multe. După care, am înşfăcat unul, a cărui vopsea apucase să se usuce, ne-am urcat într-un taxi şi am fugit la conferinţă. Când am ajuns, conferinţa începuse, şi Doamna M ne-a dojenit pentru întârziere. Ne-am scuzat şi ne-am dus în fundul sălii, unde am desfăşurat bannerul. Cozile de mătură, fiind scurte, nu erau deloc potrivite pentru aşa ceva. Simţeam că ne cad mâinile, dar nu ne-am lăsat, l-am ţinut întins şi ridicat până la final.
După conferinţă, ce să vezi, Alina, coordonatoarea voluntarilor, mă cheamă să-i povestesc despre acţiunea noastră. Nici o vorbuliţă despre episodul în care mă dăduse afară din sediu cu exact o săptămână în urmă, sau despre mailul pe care i-l trimisesem – parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Din delicateţe, nu pomenesc nici eu nimic despre asta. Îi povestesc despre bannere şi-i promit cele 2 bucăţi pe care mi le solicita pentru sediul de campanie (aveau şi ei două printate, dar le prefera pe astea fiindcă erau artizanale şi arătau mai “cool”). Cu greu m-am abţinut s-o întreb: „Cum aş putea eu s-aduc bannerele în sediu, din moment ce am interdicţie de-a mai intra acolo?
Auzindu-ne discutând despre acţiune, alţi doi voluntari (Codin împreună cu soţia) se oferă să m-ajute în continuare la bannere, în locul colegilor care nu mai puteau rămâne. Ne-am întors la treabă şi am continuat să vopsim până târziu în noapte. Au revenit şi în următoarele două zile, pentru a finaliza bannerele rămase, Codin, Silviu şi bineînţeles Lucică – omul de bază, cel care a mânuit de fapt pistolul de vopsit (3 zile la rând), dar care a refuzat să ia bani pentru munca legată de această acţiune.

GUERRILLA URBANĂ
29 octombrie 2014 (miercuri) – aflaţi în mare criză de timp (mai erau doar 3 zile de campanie!) începem, în sfârşit, acţiunea de amplasare a bannerelor.
Iniţial pornisem pe ideea de a le da voluntarilor, ca să şi le pună în balcoane, dar văzând cât de bine ne-au ieşit, am prins curaj şi ne-am decis să le punem prin oraş, chiar dacă n-aveam autorizaţie pentru asta. Oricum, era o acţiune pe cont propriu, aşa încât nu-i implicam cu nimic nici pe Doamna M, nici Echipa de campanie. Doar noi ne asumam riscurile.
Intenţionasem să începem amplasarea încă de luni, dar nu avusesem maşină (a mea fiind blocată în service tocmai acum), iar promisiunea Alinei că ne va da un voluntar (Răzvan) cu maşină, să ne ajute, nu s-a concretizat (oricum nu pusesem prea mare bază pe asta). Până la urmă, cu greu, am reuşit eu să împrumut maşina necesară.

Nemaifiind vorba de vreo autorizaţie, ne-am ales pentru amplasare cele mai bune locuri din Bucureşti: Universitate, Colţei, Librăria Eminescu, P-ţa Romană, P-ţa Unirii, P-ţa Victoriei, P-ţa Rosetti, P-ţa Kogălniceanu, Eroilor, Pasajul Obor, Sala Palatului etc.
Metoda era simplă: identificam stâlpii/pomii de care să le agăţăm, legam sforile de banner, puneam scara şi apoi, în mare viteză, legam sforile de stâlpii/pomii respectivi.
Adrenalina însă era la maxim, mai ales la mine care-mi asumasem sarcina de a mă urca pe scară şi a le lega. Acţionam ziua în amiaza mare, în cele mai populate zone ale Bucureştiului, vizibili pe o rază de câteva sute de metri, şi am fi putut fi săltaţi de poliţie în orice moment. Am avut însă un noroc fantastic, nu ne-a văzut niciun poliţist, deşi de vreo 2 ori am fost la un pas de-a fi surprinşi.
Am desfăşurat această acţiune de Guerrilla timp de 2 zile, şi am reuşit să amplasăm 13 bannere în punctele cele mai “fierbinţi” ale capitalei. Au fost singurele bannere din Bucureşti ale Doamnei M, iar impactul a fost, cred eu, unul destul de consistent, întrucât au apărut ca o noutate chiar înaintea votului.

Nu aş fi reuşit asta fără ajutorul celor câţiva colegi voluntari care mi-au fost alături şi cărora vreau să le mulţumesc încă o dată, menţionându-i în mod special pe:
Domnul Năstăsescu – care, deşi la 64 de ani, şi după o carieră politică în care a ajuns să deţină chiar şi funcţia de prefect, nu a ezitat, atunci când Doamna M şi-a anunţat candidatura, să-şi dea demisia din PDL şi să acţioneze ca simplu voluntar în campanie, lipind afişe, sau confecţionând şi amplasând bannere alături de alţi „ilegalişti”. Am avut ocazia să-l cunosc destul de bine şi pot să vă spun că am rămas puternic impresionat de caracterul şi personalitatea acestui Domn, cu spiritul mai tânăr şi mai curat decât al multor alţi voluntari cu vârsta pe jumătate.
Silviu – un băiat de mare ispravă, dar care m-a întristat destul de tare zilele trecute, când mi-a cerut să-i „blurez” faţa, în poza cu grupul de voluntari (de la articolul anterior), ca „sa nu sa creada ca sunt in echipa sau iti sustin ideile”.
Şi nu în ultimul rând, Doamna Elena – cea care i-a mobilizat şi pe ceilalţi voluntari ce mi s-au alăturat în acţiune, şi care, de asemenea, rămâne cu spiritul veşnic tânăr şi curat. Şi dânsa a investit multă speranţă în această construcţie politico-civică. Iar acum, deşi vede cum totul se îndepărtează din ce în ce mai mult de aspiraţiile iniţiale, refuză să constate acest eşec, fiindcă nu vede nicio altă alternativă. O asigur că există.

MISIUNE IMPOSIBILĂ
31 octombrie 2014 (vineri) – în ultima zi de campanie, pornesc într-o altă acţiune de guerrilla, singur de astă dată.
La B1 TV urma să se desfăşoare ultima dezbatere electorală şi vroiam neapărat să fac un pic de „publicitate electorală” care să le rămână oamenilor în minte înaintea votului. Încercasem şi cu o seară înainte cu un banner, împreună cu Silviu şi un alt voluntar Cristi (care a participat şi la instalarea bannerelor), dar nu reuşisem, fiindcă bannerul era prea mare pentru fereastra de la B1 şi nici nu se vedea din cauza întunericului de-afară.
De data asta m-am dus pregătit. Am înfăşurat bannerul pe o pancartă, în aşa fel încât să se vadă doar M-ul, şi mi-am luat la mine lanterna frontală.
Timp de peste o jumătate de oră am stat în dreptul ferestrei de la B1 TV din Calea Victoriei, cu pancarta într-o mână, în cealaltă cu tableta pe care urmăream transmisia live şi cu frontala pe cap, încercând să-mi coordonez poziţia pancartei în raport cu camera care transmitea, dar şi lumina frontalei să cadă pe pancartă în timp ce totuşi urmăream imaginile „live”de pe tabletă. O misiune aproape imposibilă, având în vedere că exista un delay de peste 5 secunde la transmisie, iar operatorii se jucau cu mine precum şoarecele cu pisica, comutând imaginea pe altă cameră atunci când reuşeam şi eu să intru în cadru cu pancarta.
Cu toate astea, am reuşit să obţin mai bine de 1 minut de „promovare electorală” înainte de a interveni cei din echipa de pază.

După ce-am plecat de la B1, în drum spre casă, am observat că dispăruse bannerul de pe Magheru, vis-a-vis de Intercontinental, care avea o amplasare excelentă. Probabil fusese dat jos de proprietarii panoului publicitar.
N-am putut lăsa lucrurile aşa, mai ales că era foarte puţin probabil ca respectivii să verifice panourile publicitare şi în week-end. Şi cum încă mai aveam scara în maşină şi un banner rămas nefolosit, am tras maşina cât mai aproape şi, după ce l-am pregătit pentru instalare, m-am aventurat în cea mai nebunească „misiune” autoimpusă din această campanie.
Era cu puţin înainte de miezul nopţii, pe stradă foarte puţini oameni, iar eu, de unul singur, în centrul centrului, cocoţat pe scară, vizibil de la o poştă, instalam un banner pentru un candidat pentru care mulţi nutreau o ură viscerală. Îmi bătea inima mai-mai să-mi sară din piept.
Cred că a fost cea mai rapidă (nu şi perfectă) one man banner installation, din istoria campaniilor electorale. 🙂
Am aruncat scara în maşină şi am demarat în trombă. După vreo 100 metri însă, am frânat brusc şi am băgat în marşarier. Am depăşit bannerul, am oprit, şi, prin parbrizul maşinii, i-am făcut această poză:
vis-a-vis Intercontinental
Pentru mine, era un final de campanie apoteotic.

Vă rog însă să reţineţi că, în ciuda aparenţelor, toate aceste acţiuni la care am participat în a doua parte a campaniei, nu mai aveau nimic de-a face cu entuziasmul. Tot ce am făcut, a fost doar din considerente pragmatice (menţionate la începutul articolului).

„HAPPY-END”
1 noiembrie 2014 (sâmbătă) – în seara dinaintea alegerilor suntem invitaţi toţi voluntarii (foarte din scurt – cu mai puţin de 4 ore în prealabil) la Carul cu Bere „sa ne bucuram impreuna de o campanie minunata, realizata de voi”
Având în vedere „tematica”, printez rapid pozele cu bannere şi le iau cu mine.
Suntem serviţi cu mici şi bere.
Alina, efectiv îmi strânge mâna, după ce vede pozele cu amplasarea bannerelor. Nici de data asta nu-i amintesc de episodul cu eliminarea brutală din rândul voluntarilor.
Doamna M, mă felicită pentru această acţiune pe care-o desfăşurasem (împreună cu cei câţiva colegi) de la stadiul de idee şi până la ultima sfoară legată. Mă roagă să-i dau pozele, ca amintire din campanie.
Universitate - Colţea Unirii Librăria Eminescu magazin Eva Romană Victoriei Sala Palatului Piaţa Rosetti Piaţa M. Kogalniceanu Obor Eroilor vis-a-vis Intercontinental
Eu, sunt încântat, desigur. Totuşi, nu pot să-mi reprim senzaţia aceea de amărăciune, ce mă urmărea de două săptămâni încoace. Ştiam că problema de fond n-a dispărut, ci doar mocneşte tăcut pentru moment.
Ştiam că toată această recunoaştere a ceea ce făcusem alături de cei câţiva colegi, nu se datora decât unei conjuncturi favorabile, şi nicidecum sistemului de organizare din această campanie, care nu sprijinise în niciun fel iniţiativele personale ale voluntarilor simpli. Ba dimpotrivă.
Eram sigur că mai existau mulţi susținători care încercaseră să-şi aducă contribuţia prin idei şi iniţiative, dar pentru care lucrurile nu se încheiaseră deloc bine, exact din cauza acestui Sistem din jurul Doamnei M. Iar năruirea speranţelor acestor oameni, mi se pare cea mai mare pierdere.

MIEZUL POVEŞTII (de până acum)
(Sunt consideraţiile mele personale, desigur. Fiecare trage propriile concluzii.)
Acest Sistem ierarhic, reprezentativ, pe care sunt construite toate organizaţiile politice din România, produce efecte foarte proaste la nivelul organizaţiei şi, în consecinţă, şi la nivelul întregii societăţi:

1) Puterea cu care sunt înzestraţi reprezentanţii, fie ei aleşi sau numiţi, le permite acestora să ia decizii arbitrare şi abuzive, iar în marea majoritate a cazurilor, acestea nu mai pot fi corectate. Ca urmare, oameni care ar putea aduce plusvaloare, sunt îndepărtaţi sau se retrag, mai devreme sau mai târziu, din organizaţie. (De exemplu: cunosc un caz, al unei doamne extrem de implicată în campanie, care, pusă într-o situaţie oarecum similară cu cea pe care v-am povestit-o la sfârşitul episodului anterior, a ajuns internată la spital cu probleme cardio.)
Cei care rămân în organizaţie sunt în general YESmeni, arivişti, politruci, şi, pentru o vreme, doar pentru o vreme, optimiştii incurabili.

2) Au fost o mulţime de idei şi acţiuni benefice, în această campanie. Eu v-am relatat doar câteva din cele la care am participat direct, dar am văzut multe altele de acest gen în toată ţara.
Însă marea lor majoritate nu au venit nici de la echipa de „creativi”, nici de la cea de comunicare şi nici de la mai ştiu eu ce altă echipă de „experţi”. Au venit de la simpli susţinători. Iar de cele mai multe ori, echipele de „experţi” n-au contribuit la acestea nici măcar cu un capăt de sfoară.
Marea greşeală strategică în toată această construcţie politică, începând chiar din campania electorală, este aceea că s-a căutat în permanenţă să se limiteze iniţiativa şi deciziile la un cerc restrâns de „specialişti” pe diverse domenii, sau chiar mai rău, la cercul de apropiaţi ai Doamnei M.
Nu, nu cred că alegerea unui slogan sau nume de organizaţie trebuie lăsate doar pe mâna celor de la comunicare sau creaţie, şi nici Statutul doar pe mâna juriştilor.
Abordarea corectă este aceea de a întreba mulţimea (care include atât „geniile” cât şi pe toţi ceilalţi) şi sunt toate şansele de a obţine soluţii mai bune şi, cu siguranţă, mult mai oneste, faţă de cele furnizate de un cerc restrâns.

Iar cei care au viziuni din astea, cu generali, Stat major, sau altele asemenea, nu cred că au ce căuta într-un spaţiu de manifestare democratică. Ar trebui să se orienteze mai degrabă către o altă zonă – una din acelea în care se poartă uniformă şi se salută din poziţia de drepţi, de exemplu.

Anatomia unui eşec – M10 (ep.1)

5 august 2014 – Doamna M îşi anunţă candidatura la funcţia de preşedinte al României. Sunt de-a dreptul entuziasmat! Aşteptasem cu mare nerăbdare acest anunţ. (comentariul meu dinaintea anunţului – iniţial, imediat după apariţia acestui articol, întreaga arhivă a blogului MM a fost ştearsă, şi a fost ulterior pusă înapoi, abia după ce am sesizat asta pe Facebook)

First Contact
8 august 2014 – în urma unui mail trimis către adrese oficiale de europarlamentar ale Doamnei M, prin care atenţionam, cu mare îngrijorare, că formularul electronic de înregistrare a voluntarilor nu funcţionează, primesc un răspuns chiar de la Doamna M. Îmi mulţumea pentru informaţie şi îmi punea la dispoziţie adresa personală de email şi numărul de telefon, rugându-mă să vin şi în continuare cu orice observaţie sau sugestie aş avea.

O întâlnire de gradul 5
10 august 2014 – reuşesc să obţin prima întâlnire face to face cu Doamna M. Îi solicitasem această întâlnire pentru a-i prezenta două sugestii legate de campania electorală. Nu-mi venea să cred că reuşisem s-o obţin aşa de repede!
M-a chemat pe terasa de la Green Hours, urmând să vorbim pe drum către următoarea întâlnire programată. Era la o masă cu Sebastian Lăzăroiu, Mihai Poliţeanu şi încă vreo două persoane pe care nu prea mi le mai amintesc (parcă Marilena Stancu). Discutau aprins, despre campanie probabil.
Am aşteptat răbdător cca. o jumătate de oră, la câteva mese distanţă. Când au terminat discuţia m-am urcat în maşină cu Doamna M pe bancheta din spate, în vreme ce Mihai Poliţeanu se afla la volan. Aveam la dispoziţie 10-15 minute până să ajungem la destinaţie.

Prima sugestie pe care i-am făcut-o Doamnei M se referea la încercarea de a impune ca temă de campanie transparenţa, cu accent deosebit pe transparenţa finanţării campaniei. Concret, îi propuneam să urmeze exemplul de succes al partidului ceh TOP 09 şi să publice pe site, în timp real, toate finanţările primite, precum şi o evidenţă a cheltuirii acelor bani.
Doamna M mi-a răspuns că nu se poate face asta, fiindcă oamenilor sau firmelor care o susţin, le-ar fi teamă şi n-ar mai finanţa-o. Mi-a mai argumentat totodată că asta n-ar avea niciun efect, fiindcă oricum e obligaţie legală ca, după campanie, fiecare candidat să facă public un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.
Fiind de formaţie matematician, am observat imediat contradicţia logică a celor două argumente. Adică, de ce le mai era teamă finanţatorilor de transparenţă, din moment ce oricum se va publica totul după campanie?! N-am mai avut însă timp să continui pe acest subiect, ajunsesem deja la destinaţie.

Pentru cea de-a doua sugestie cu care veneam, am apucat să menţionez doar titlul, lăsându-i în schimb Doamnei M o hârtie unde detaliam ambele propuneri. Era vorba de ceva mai complex, legat de pericolul instaurării cleptocraţiei, cu referinţe la lovitura de stat din 2012 şi la situaţia de atunci din Ucraina.
Răspunsul pe fugă al Doamnei M a fost că cei care-o consiliază îi spun să nu mai folosească nici măcar termenul „onest”. Să spună „cinstit”, ca să înţeleagă oamenii. Dar să le mai vorbească şi de „cleptocraţie”?! Am rămas fără replică.

Au urmat pentru mine 2 luni de implicare în precampanie, la firul ierbii, ca simplu voluntar.

„Recompensa”
8/9 octombrie 2014 – primesc de la cineva din echipa de campanie o invitaţie de-a dreptul surprinzătoare. Mi se propunea o călătorie pentru trei zile la Bruxelles. Absolut totul era gratuit – transport cu avionul, cazare la un hotel din centrul Bruxelles-ului, vreo 2 mese pe zi etc. Inclusiv diurnă!
Iniţial am crezut că-i o glumă proastă. Cum adică să mi se ofere toate astea gratis?! Ca ce chestie, şi pe banii cui?!
Mi s-a explicat apoi că fiecare europarlamentar poate invita anual un număr de persoane (peste 100, dacă nu mă-nşel) pentru a-i informa în legătură cu structura instituțiilor europene. Totul pe banii contribuabilului european, desigur. Doamna M alesese să le ofere acest „bonus” celor din echipa de campanie şi voluntarilor cei mai activi.
Vă spun sincer că nu aveam nici timp şi nici prea mare chef să plec într-o astfel de vizită – eram într-o perioadă destul de încărcată la firmă. Mi s-a făcut însă o ofertă pe care n-am putut-o refuza: „Discuții cu d-na europarlamentar Monica Macovei referitor la campania electorală
De mai bine de două săptămâni tot încercam să găsesc o modalitate să-i pot vorbi Doamnei M. Mi se părea că se fac greşeli destul de mari în campanie şi vroiam să vin şi eu cu câteva sugestii de îmbunătăţire. În special eram exasperat de platitudinea mesajului de campanie pentru care tocmai aflasem că s-a optat (Macovei, mai bună decât ei) şi încercam din răsputeri să-i aduc în atenţie Doamnei M această eroare (nu era doar opinia mea, ci a multor voluntari). Ocazia asta era perfectă pentru a-i putea vorbi, aşa încât am acceptat invitaţia.

O „dezbatere” în Parlamentul European
16 octombrie 2014 – în sfârşit, grupul nostru de „vizitatori” reuşeşte să se întâlnească cu Doamna M chiar în sala de şedinţe a Parlamentului European, în ultima zi în care ne mai aflam la Bruxelles. Fusesem la un pas de a rata întâlnirea asta, fiindcă Doamna M pierduse avionul şi sosise cu o zi întârziere.
După explicaţiile (care mi s-au părut interminabile) despre instituţiile europene, Doamna M a ajuns în sfârşit şi la subiectul pentru care bătusem atâta drum. Mai aveam cam o oră până la plecare, dar era suficient.
Instalaţi confortabil în fotoliile de europarlamentari, am început discuţiile despre campanie, dar aproape totul se referea la chestiuni practice – câte geci să se cumpere, cine şi la care Decathlon să le rezerve, unde se face inscripţionarea etc etc. Cu greu am reuşit să aduc în discuţie subiectul mesajelor către electorat. Am sugerat că poate ne-ar trebui un slogan mai bun, care să transmită un mesaj clar, chiar şi celor care n-au auzit până acum de MM. S-au făcut câteva propuneri de la cei prezenţi pe care le-am notat, după care  Doamna M m-a desemnat să mă ocup de strângerea propunerilor de la voluntari şi a trecut la alt subiect. Reuşisem (credeam eu) să obţin 2 elemente importante: o reevaluare a sloganului şi utilizarea inteligenţei colective ca mod de abordare.

Crowdsourcing inutil
17 octombrie 2014 – cum m-am întors în ţară, am şi lansat cererea pentru idei de slogan către toţi cei implicaţi şi ale căror adrese de email le aveam (cca 100 de persoane) – voluntarii din Bucureşti şi coordonatorii din ţară (pe care-i rugam să colecteze la rândul lor idei şi de la voluntarii pe care-i coordonau).
Câteva ore mai târziu însă, soseşte un email din partea echipei de campanie prin care eram anunţaţi că sediul e plin (deja!) de afişe şi flyere şi eram invitaţi să participăm în ziua următoare atât la filmarea a vreo două spoturi, cât şi la preluarea pentru distribuire a materialelor de campanie.
Şi atunci, oare de ce mai fusesem pus să centralizez idei pentru slogan, din moment ce afişele erau deja gata?!

Primul semnal de alarmă
18 octombrie 2014 – ajuns la sediu sunt avertizat de Alina, coordonatoarea voluntarilor pe București, că are o problemă cu mine şi că urmează să vorbim la final.
Am început să încărcăm afişe în maşinile care urmau să le distribuie în ţară. Toate erau cu sloganul „mai bună decât ei”.
A urmat apoi un fel de şedinţă în care fiecare şi-a ales o zonă în care să lipească afişe. Eu le-am spus că, din păcate, nu mă pot ocupa de aşa ceva. Ştiam ce implică un asemenea angajament, mai făcusem asta în ’92 pentru Emil Constantinescu, iar acum nu mai dispuneam de timpul necesar. E-adevărat că luasem parte şi la acţiuni pe teren  (strângere de semnături, flashmob etc.), dar în mod sporadic, în limita timpului disponibil. În plus, trebuie să recunosc şi faptul că nici nu credeam în eficienţa sloganului de pe aceste afişe (care mai şi urmau să fie lipite doar la panoul de afişaj) într-atât încât să-mi las baltă toate obligaţiile profesionale şi personale.
(Retrospectiv privind lucrurile, mi-am dat seama că poate şi asta a amplificat reacţia dură care a urmat din partea Alinei. Considera probabil că prin vizita la Bruxelles, fusesem „plătiţi” şi în avans, iar acum trebuia să prestăm, nu-i aşa?)

Aşadar, după şedinţă am rămas cu Alina să-mi spună despre ce era vorba. Chiar eram curios să aflu. Ce a urmat a fost un adevărat şoc.
S-a năpustit asupra mea extrem de nervoasă, reproşându-mi în principal că am spus la Bruxelles că sloganul lor e prost. Am încercat să-i explic că, într-adevăr, nu mi se pare cea mai bună variantă, dar că am venit cu o propunere constructivă în acest sens, de a strânge sugestii de la voluntari. Însă n-a mai vrut să m-asculte. A început să ţipe la mine şi a sfârşit prin a mă da efectiv afară din sediu (!!!). Am vrut să-i replic şi să-i atrag atenţia că n-are niciun drept să facă asta, fiind voluntar ca şi mine, dar tocmai intrase o persoană străină, aşa încât, din decenţă, m-am oprit şi am părăsit sediul de campanie.

Am plecat spre casă năucit de lovitura neaşteptată pe care tocmai o primisem.
Ştiam, desigur, cădeţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea (ăsta-i şi unul din motivele pentru care susţin cu tărie modelul Democraţiei Directe). Totuşi, nu m-am aşteptat să se întâmple chiar şi la nivelul voluntarilor, şi mai ales, nu aşa de repede.

Pentru mine, perioada romantică a campaniei se încheia aici.