Anatomia unui eşec – M10 (ep.22)

O ASOCIAŢIE CE NU-ŞI RESPECTĂ STATUTUL & UN PARTID NEDEMOCRATIC

Asociaţia M10

Autosesizarea abuzivă şi sancţionarea unui membru incomod al Comisiei de Integritate și Arbitraj, pe baza unor acuzaţii false, nu au fost singurele încălcări de Statut în legătură cu acest caz. Deşi decizia celor trei membri CIA era aceea de suspendare a calităţii de membru al Asociației (Art.36 alin.1 lit.c), în instrucțiunile de punere în aplicare a acestei decizii, au adăugat şi o măsură care, o dată în plus, contravenea prevederilor din Statut. Cei trei au anunţat ca măsură subsecventă suspendării calităţii de membru al Asociaţiei şi suspendarea calităţii de membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-decizie-cia-suspendare.pdf

Însă conform Art.34 alin.4 din Statut, calitatea de membru CIA nu este legată în niciun fel de calitatea de membru în Asociaţie.: “Membrii Comisiei de Integritate și Arbitraj pot fi membri activi sau simpatizanţi sau din afara Asociaţiei”. Aceşti membri CIA sunt aleşi de către Adunarea Generală şi singurele modalităţi prin care îşi pot pierde această calitate sunt: prin demisie, sau prin revocarea lor tot de către Adunarea Generală (Art.16 alin.2 lit.d).
Din nou CIA luase o decizie în locul Adunării Generale, închizând astfel, într-un mod cât se poate de “elegant”, cercul încălcărilor de Statut, cu exact acelaşi tip de încălcare pentru care şi declanşasem sesizarea împotriva celor trei membri CIA.

Scopul real al celor trei membri CIA nu fusese acela de a mă suspenda din Asociaţie, ci de a mă îndepărta rapid din această Comisie de Integritate și Arbitraj, pentru ca astfel să blocheze Sesizarea ce îi viza pe ei în mod direct. Iar pentru a obţine acest lucru, fuseseră nevoiţi să comită nu mai puţin de 3 încălcări succesive ale Statutului Asociaţiei.

Am solicitat Comisiei de Integritate și Arbitraj, să-mi transmită motivarea deciziei de suspendare, pentru a-mi putea formula contestaţia. Mi-a răspuns Mihai Poliţeanu:
“Decizia redactata va va fi transmisa in cel mai scurt timp. Termenul de 5 zile de contestare este, evident, de la comunicarea deciziei redactate.”
https://danteca1.files.wordpress.com/2016/01/solicitare-motivare.pdf

Desigur, nu aveam de gând să aştept pe termen nedefinit acea motivare. Aşa că, mi-am formulat contestaţia pe baza notiţelor personale de la audiere şi am depus-o la secretariatul Asociaţiei.
Dragi cititori, poate că vi se va părea incredibil, dar, deşi au trecut mai bine de 11 luni de când am depus această Contestaţie, încă nu am primit vreun răspuns la aceasta și nici măcar Motivarea deciziei de suspendare. Peste mai puţin de o lună suspendarea mea expiră deja.

Fiind vorba de o contestaţie a cărei soluţionare cădea în atribuţiile Consiliului Director, am trimis copia sa (cu număr de înregistrare) şi pe adresele personale de email ale celor cinci membri ai acestui consiliu. Aşa încât, sub nicio formă, aceştia nu pot spune că nu au ştiut de această Contestație.
Cei cinci membri ai Consiliului Director al Asociaţiei M10 de la acel moment erau următoarele persoane: Viorel Bîtu, Șerban Marinescu, Monica-Luisa Macovei, Marilena Constantinescu şi Marian Preda.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/statutul-m10.pdf

Acum, în calitate de membru fondator al Asociației M10, le solicit în mod public acestor domni şi doamne, să facă cunoscute motivele pentru care nu şi-au îndeplinit atribuţiile ce le reveneau ca membri ai Consiliului Director, și anume să adopte o rezoluție cu privire la această Contestaţie, ce a fost depusă la secretariatul Asociaţiei M10 pe data de 18.02.2015.
https://danteca1.files.wordpress.com/2016/01/contestatie.pdf

Tot în calitate de membru fondator al Asociației M10, îi solicit în mod public doamnei Monica-Luisa Macovei, președinte al Asociației M10 și (conform Art.28 alin.1 lit.d din Statut) membru de drept al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, să facă cunoscute motivele pentru care nu a răspuns acelei prime Sesizări de încălcare a Statutului, sesizare depusă de un membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, atât pe adresa oficială a Comisiei de Integritate şi Arbitraj, cât și pe adresa personală de email a doamnei Monica-Luisa Macovei, pe data de 13.02.2015.
https://danteca1.files.wordpress.com/2015/03/mail-sesizare-cia2.pdf


Partidul M10

În urmă cu câteva zile, în cadrul unui dialog online desfăşurat cu ocazia evenimentului M10 organizat la Timişoara, doamna Ioana Constantinescu, membră în Comisia Națională de Integritate și Arbitraj a Partidului M10, mi-a reproşat următoarele:
“Afirmați anumite lucruri incriminand oameni care sunt membri de partid și care nu au nimic de-a face cu acuzațiile pe care le aduceți pe blog.”
https://www.facebook.com/events/1546764602312049/permalink/1549759012012608/
CNIA1

O rog acum pe doamna Ioana Constantinescu, cu tot respectul cuvenit, să spună dacă recunoaşte ca făcând parte dintre membrii Partidului M10, pe vreuna dintre cele cinci persoane menţionate mai sus (cu roşu)?
De asemenea, la fel de respectuos, o rog pe doamna Ioana Constantinescu, membră a Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj (CNIA), autoritatea supremă în ceea ce priveşte integritatea membrilor Partidului M10, să-mi răspundă la următoarea întrebare:
Raportat la împrejurările pe care le-am prezentat anterior, și pe baza documentelor anexate, considerați că, cei care sunt în prezent membri ai Partidului M10 dintre persoanele menţionate mai sus (cu roşu), şi-au exercitat “cu demnitate, cinste și competență funcțiile” deţinute în Asociaţia M10? (așa cum Art.13 lit.d din Statutul Partidului M10 prevede și pentru funcțiile publice deținute de membrii acestui partid)
https://www.mzece.ro/documente/statut/

Dacă funcţiile deţinute în Partidul M10, de către cei vizaţi de această solicitare, reprezintă un impediment pentru doamna Ioana Constantinescu în a-şi exprima liber opinia, atunci, cu același respect, adresez această întrebare şi celorlalţi doi membri ai CNIA, doamna Brînduşa Armanca şi domnul Gelu Trandafir.

În aceeași discuție online din 18 ianuarie 2016, Filiala Timiş a partidului, cea care a găzduit evenimentul M10, precum şi doamna Ioana Constantinescu în persoană, mi-au solicitat să dau un exemplu de prevedere nedemocratică din Statutul Partidului M10.
CNIA3 CNIA2

Am analizat cu mare atenție Statutul Partidului M10 și le răspund acum acestei solicitări.

Faptul că 3 dintre membrii Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj (CNIA) a Partidului M10 sunt numiți de președintele partidului în această funcție, nu este deloc de natură să asigure independența și imparțialitatea acestora, mai ales într-un un eventual caz în care ar putea fi implicat însuși președintele partidului.
Mai mult decât atât. Putem presupune, cu foarte mare probabilitate, că dintre ceilalți 4 membri CNIA aleși prin vot, cel puțin unul va fi un fidel al președintelui partidului, ceea ce va însemna, de facto, că președintele partidului va deține controlul asupra majorității din Comisia Națională de Integritate și Arbitraj.
Iar asta, în condițiile în care, conform Statutului, CNIA deține o putere fantastică în Partidul M10. Nimeni nu poate accede la o funcție în interiorul partidului sau în afara sa, ca reprezentant al partidului, fără avizul CNIA. Orice conflict sau presupusă încălcare sau incompatibilitate, ajung să fie judecate în ultimă instanță de CNIA. În cazul acuzațiilor de indisciplină, (conform Art.18, alin.7) CNIA poate prelua, pe criterii absolut subiective, sau la cererea oricărui membru al Biroului Politic Național (BPN), judecarea unui caz aflat sub jurisdicția Comisiei Județene de Integritate și Arbitraj, lipsindu-i astfel pe cei implicați de orice posibilitate de recurs.
Pe scurt, nimeni și nimic nu poate mișca în acest partid fără acordul acestui CNIA controlat de președintele partidului.

Și aș vrea să vă rog, când vorbim de președintele partidului, să nu vă gândiți doar la doamna Monica Macovei, care deține vremelnic această funcție. Gândiți-vă că acest Statut este menit să funcționeze și după ce poziția de președinte al partidului va ajunge să fie deținută de cu totul altă persoană.

Însă această chestiune cu CNIA controlată de președinte, nu este deloc singura prevedere nedemocratică din Statutul Partidului M10, deși e, probabil, cea mai relevantă. Mai sunt o mulțime de astfel de prevederi ce n-au nimic de-a face cu o democrație reală, ci doar cu una de imagine, menită să dea bine în ochii electoratului.
Cum ar fi, spre exemplu, faptul că nu orice membru poate candida la alegerile primare din partid pentru listele la locale sau parlamentare, ci doar cei care sunt propuși de conducere (BPN, BPJ, BPL etc., după caz). Da, oamenii pot alege să mănânce orice fructe doresc, atâta vreme cât aleg merele sau perele agreate de conducere. Dacă însă vor dori portocale, sau banane, sau orice altceva, să-și pună pofta în cui.
Sau faptul că la Adunarea Generală de la nivel județean nu pot participa toți membrii din acel județ, ci numai un anumit număr de delegați, deși posibilitățile tehnice le-ar permite tuturor să participe și să voteze electronic de la distanță.
Sau faptul că Adunările Generale (fie ele la nivel județean sau național) iau decizii doar o dată la 4 ani, și chiar și atunci cu mari restricții, precum cele menționate mai sus.
Și lista aceasta ar putea continua, însă nu vreau să abuzez de răbdarea cititorilor.

Așadar, putem numi acest partid oricum: “tânăr”, “conservator”, “anti-corupție”, “justițiar”, “patriotic”, sau cum veți mai dori dumneavoastră să-i spuneți, doamna Constantinescu.
Dar în niciun caz M10 nu poate fi numit un partid Democratic.

Prin urmare, doamnă Ioana Constantinescu, cred că am răspuns, mai mult decât suficient, provocării de a vă da un exemplu de prevedere nedemocratică din Statut. Și îmi pare sincer rău că realitatea nu mi-a permis să vă ofer un răspuns mai îmbucurător.

Acum, sunt foarte curios să văd dacă dumneavoastră, sau oricare alt membru al puternicei Comisii Naționale de Integritate și Arbitraj a Partidului M10, vă veţi putea demonstra independenţa şi imparţialitatea ce se aşteaptă de la un membru CNIA, prin răspunsul la provocarea pe care, de astă dată, eu v-am lansat-o în spațiul public.
Reamintesc:
Raportat la împrejurările pe care le-am prezentat anterior, și pe baza documentelor anexate, considerați că, cei care sunt în prezent membri ai Partidului M10 dintre persoanele menţionate mai sus (cu roşu), şi-au exercitat “cu demnitate, cinste și competență funcțiile” deţinute în Asociaţia M10? (așa cum Art.13 lit.d din Statutul Partidului M10 prevede și pentru funcțiile publice deținute de membrii acestui partid)

Am spus ceva mai sus că putem numi M10 un partid “justițiar”. Mi-e teamă, însă, că nici asta nu putem face, atâta vreme cât liderul său tolerează, într-o altă organizație pe care o conduce, încălcări atât de grave ale legii organizației respective, fără ca măcar să se indigneze în legătură cu acestea. Nu mai vorbim și de îndatoririle aferente funcțiilor deținute. Însă, doamnă Ioana Constantinescu, cred că măcar atât era de așteptat de la doamna Monica Macovei: SĂ SE INDIGNEZE.

Spunea domnul Horia-Roman Patapievici în cartea sa Spărtura din cer:
“Cât privește capacitatea de a se indigna, nu-mi pot reprezenta o comunitate de oameni demnă de acest nume, căreia să-i poată lipsi. De fapt, indignarea este sentimentul fundamental al oricărei morale.
(…)
Mă gândesc că, în locul unor astfel de oameni a creat Dumnezeu pietrele, să strige pentru ei atunci când, lipsindu-le indignarea, aceștia vor tăcea, cu aceeași placiditate cu care refuză să ia act de orice.”

Advertisements

5 thoughts on “Anatomia unui eşec – M10 (ep.22)

  1. Stimate domn, Incerc sa raspunda aici afirmatiilor care ma privesc pe mine si partidul din care fac parte, din aceasta postare:
    1. Faptul ca cei 3 membri din Comisia Nationala de integritate sunt numiti de presedinte nu este deloc un argument privind lipsa de democratie. Nici unul dintre acestia nu au fost alesi pe criterii de fidelitate fata de presedintele partidului, fapt demonstrat deja in cazuri in care conducerea interimara a partidului – presedintele inclus – au cerut Comisiei sanctionarea unor membri de partid iar Comisia a respins aceasta cerere, intrucat nu avea temei statutar. Exista documente si membrii de partid le-au vazut deja, asa ca nu are rost sa insistati. Afirmatia dumenavoastra este o simpla supozitie si nu are nici un temei real. Mai mult decat atat, indata ce vom avea alegeri interne, Comisia va fi completata cu alti 4 membrii alesi de Adunarea Generala. Nici printre acestia nu veti gasi vreun “fidel”, pentru ca in acest partid oamenii s-au strans in jurul unor principii si valori, nu in jurul unei persoane!
    2. Din cate stiu doar doamna Macovei dintre cei 5 este membru de partid, asa ca imi mentin in continuare afirmatia ca incriminati alte cateva sute de membri ai partidului care nu au avut nimic de-a face cu intamplarile relatate de dumneavoastra.
    In cele din urma va rog sa nu va mai folositi de discutiile purtate cu mine pe pagina respectivului eveniment si in continuare, atata timp cat argumentele dumneavoastra nu stau in picioare. Duceti daca vreti mai departe lupta cu Monica si cu echipa lui Politeanu care v-a exclus din asociatie, dar lasati deoparte afirmatiile mincinoase despre partidul M10. Asta daca aveti ceva bun simt si spirit al dreptatii.
    Multumesc anticipat, Ioana Constantinescu

    Like

    • Doamnă Ioana Constantinescu, în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru răspuns şi să vă cer scuze pentru întârzierea afişării acestuia. L-am aprobat imediat ce am revenit la calculator şi l-am văzut.

      Răspund în continuare observaţiilor dumneavoastră.
      1. Cu tot respectul, dar nu aveţi cum să ştiţi dumneavoastră pe ce criterii i-a numit preşedintele partidului pe cei 3 membri din CNIA.
      2. Mi-e teamă că nu cunoaşteţi foarte bine Statutul Partidului M10, fapt ce ar explica afirmaţiile dumneavoastră, neconforme cu realitatea, cum că acest Statut este unul democratic.
      Conform art.95, domnul Şerban Marinescu (alături de doamna Monica Macovei) face parte chiar din Comitetul de Inițiativă Națională, organismul actual de conducere al acestui partid. De altfel, componenţa conducerii partidului este precizată şi pe site-ul oficial https://www.mzece.ro/echipa/
      Cât priveşte afirmaţiile mele “mincinoase” (trec peste ineleganţa limbajului), eu zic să lăsăm cititorii să judece cât de democratic este acest partid. Citez chiar ce aţi scris dumneavoastră pe pagina Evenimentului de la Timişoara:
      “Îmi cer scuze tuturor dar în special d-lui Dan Țeca pentru faptul că i-au fost șterse postările. Îm pare deosebit de rău că s-a întâmplat asta și îl asigur că nu am nimic de-a face cu acest gest total nedemocratic”
      https://www.facebook.com/events/1546764602312049/permalink/1554261958228980/
      Cu următoarea precizare: nu numai că mi-au fost şterse postările anterioare, dar mi-a fost ştearsă instant şi această postare cu articolul de azi de pe Blog, ce conţinea, de fapt, răspunsul la întrebarea pe care chiar Filiala Timiş mi-o adresase. Sunt foarte curios să văd ce măsuri veţi lua, ca membru CNIA, faţă de acest “gest total nedemocratic”

      În final, nu pot să nu observ că nu aţi răspuns deloc întrebării pe care v-am adresat-o. O repet:
      Raportat la împrejurările pe care le-am prezentat anterior, și pe baza documentelor anexate, considerați că, cei care sunt în prezent membri ai Partidului M10 dintre persoanele menţionate mai sus (cu roşu), şi-au exercitat “cu demnitate, cinste și competență funcțiile” deţinute în Asociaţia M10?

      Like

      • Nu avem cum sa jurizam sau sa aplicam sanctiuni referitor la evenimente anterioare infiintarii partidului si care nu au legatura cu acesta. Nu vreti cumva sa ii cautam pe oameni si daca au fumat pe ascuns in wc la liceu?
        Imi pare rau, inca odata, pentru faptul ca v-au fost sterse postarile, daca ar putea fi aduse inapoi, as face-o, credeti-ma. Insa tot nu aveti dreptul sa judecati o intreaga organizatie prin prisma actiunii unui membru al acesteia. Lucru valabil si in cazul lui Serban (recunosc, mi-a scapat), care nu reprezinta el singur ca persoana intreaga organizatie. Si nu va temeti, cunosc statutul suficient de bine cat sa ma asigur ca este respectat.
        Va rog sa va indreptati armele mai departe spre cei din asociatie care v-au cauzat probleme si sa lasati partidul sa functioneze cu acest statut, macar din respect pentru munca si timpul oamenilor care se zbat sa faca ceva pentru tara asta in interiorul acestui partid si care nu au nici o vina daca dumenavoastra ati fost la un moment dat victima actiunilor puse la cale de un personaj care nici macar nu este alaturi de noi. Daca ii cereti socoteala Monicai pentru ca a tolerat anumite lucruri, cine credeti ca va da dreptul sa imi cereti socoteala si mie sau celorlalti cateva sute de membrii care nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat?

        Like

    • Doamnă Ioana Constantinescu, nu am să mai insist în a obţine un răspuns de la dumneavoastră la întrebarea adresată. Îmi dau seama că vă pun într-o situaţie dificilă.
      Puteţi fi sigură că apreciez “munca si timpul oamenilor care se zbat sa faca ceva pentru tara asta in interiorul acestui partid” (de fapt, în primul rând pentru ei am şi făcut acest efort de a scrie despre toate aceste lucruri). Păcat doar că munca şi timpul acestor oameni se irosesc pentru o cauză deja pierdută.

      Vă rog însă să observaţi că afirmaţiile mele nu au fost făcute deloc la modul general, ci cu nume şi prenume. Departe de mine gândul de a le cere socoteală tuturor membrilor acestui partid.

      În final aş vrea să vă dau doar un citat din statutul Partidului:
      “Art. 49 Președintele Partidului M10 este liderul doctrinar și de imagine al partidului.
      1. Presedintele Partidului M10 este garantul respectării principiilor și valorilor Partidului, a programului politic şi a statutului Partidului.”

      Liked by 1 person

    • Am recitit comentariile d-nei Ioana Constantinescu şi mă văd nevoit să mai fac câteva completări.

      În acest articol, nu am incriminat cu nimic membrii Partidului M10, doar am răspuns solicitării d-nei Ioana Constantinescu şi a Filialei Timiş de a da un exemplu de prevedere nedemocratică din Statut.
      În rest, desigur, e opţiunea fiecărui membru, opţiune pe care o respect, dacă doreşte să activeze într-un partid democratic, sau într-unul bazat pe supunere necondiționată faţă de lider(i).

      Nu i-am cerut d-nei Ioana Constantinescu să jurizeze sau să aplice sancţiuni, ci doar am rugat-o să-şi exprime o opinie liberă legată de activitatea anterioară a doi dintre liderii acestui Partid, care sunt totodată şi lideri ai Asociaţiei. Ca să nu mai spun că, acest tip de evaluare a activităţii anterioare intră în atribuţiile CNIA chiar şi când e vorba de admiterea unui nou membru în rândul partidului.
      Înţeleg însă motivele pentru care nimeni din CNIA nu îndrăzneşte să facă asta, având în vedere poziţia în partid a celor două persoane implicate.

      Faptul că cineva a şters postările mele de pe pagina Evenimentului de la Timişoara, poate într-adevăr să reprezinte o acţiune individuală a unui membru. Dar nesancţionarea de către CNIA a acestui comportament ar reprezenta o asumare implicită, din partea Partidului în ansamblul său, a acestei opţiuni nedemocratice, cu atât mai mult cu cât, odată cu postările mele, au fost şterse şi foarte multe comentarii ale Filialei Timiş, ale d-nei Ioana Constantinescu şi a altor participanţi la acest dialog.
      De data asta, nu mai vorbim de fapte comise în trecut. Aşa încât, aştept cu mare interes să văd, în spiritul transparenţei pe care o clamează Partidul M10, cum va fi sancţionat de CNIA autorul acestui gest, care a prejudiciat îndeplinirea unuia dintre obiectivele Partidului, încălcând astfel Art.13 lit.e.
      Citez din Statutul partidului:
      “Art. 5 Obiectivele Partidului M10:
      (…)
      q. Partidul M10 încurajează dezbaterea şi schimbul de idei, atât în interiorul, cât şi în exteriorul partidului.”

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s