Anatomia unui eşec – M10 (ep.3)

FOLLOW UP (scris pe 18 mai 2015)

Înainte de a-mi continua relatarea, vreau să clarific câteva chestiuni legate de episodul precedent.

Pe un grup public de Facebook (puţin ne importă numele său), s-a comentat destul de intens pe marginea fiecăreia dintre postările mele legate de M10.
Le-au tocat mărunt-mărunt, deşi unii nici măcar nu le-au citit (conform propriilor declaraţii).
Au fost de toate acolo. De la părerile unei doamne, foarte revoltate de multitudinea greşelilor de exprimare din textele respective, şi până la opiniile arogante ale unui domn, care dă lecţii despre campanii, dar nu cunoaşte nici măcar diferenţa dintre crowdfunding şi crowdsourcing, şi care, totodată, e foarte revoltat, la rându-i, de această gravă încălcare a legii pe care am comis-o, montând neautorizat bannere în campanie.
Mai am o ştire pentru acest domn Arogant (şi sper ca asta să nu-l aducă în pragul apoplexiei): nu mă aflu deloc la prima astfel de încălcare civico-politică a legii. Sunt, carevasăzică, cumsarspune un recidivist. Am participat, de multe ori, chiar şi la mitinguri neautorizate, şi am mai şi strigat sloganuri „neagreate”, şi necoapte bine în crowdfunding (sic), pe care am îndrăznit să le schimbăm (incredibil!) chiar şi după ce mitingul a început.
Dovezi ale acestor ilegalităţi îngrozitoare, sunt chiar pozele mele FB de profil şi cover. Aşa încât, toţi aceşti revoltaţi apărători ai legii, cred c-ar trebui să-şi facă datoria de adevăraţi oameni de bine, şi să semneze un denunţ, o plângere ceva. Sau mai bine, s-o dea anonimă, ca s-o semneze cât mai mulţi. 🙂
Dar, nici o problemă până aici, libertatea de opinie este un lucru foarte important în orice democraţie şi sunt primul care o susţine.

Doar că, la comentariile de la „episodul 2”, un anume tovarăş din acest grup, a strecurat în mod subtil, o informaţie falsă, încercând, nici mai mult nici mai puţin decât să facă din alb negru şi din negru alb. Ca să vezi coincidenţă (sau nu?), exact acelaşi tovarăş căruia îi recomandam data trecută să-şi caute de treabă în zonele cu epoleţi.
A fost momentul în care am considerat necesar să solicit intrarea în grupul public (nu închis!) respectiv, pentru a comenta şi corecta afirmaţia în cauză. Mi s-a părut de bun simţ ca, după ce ţi s-au dezbătut intens, de 3 ori la rând, textele de pe blog, să ţi se dea posibilitatea, măcar o dată, să răspunzi, în acelaşi loc, afirmaţiilor ce te vizează direct.

Ulterior însă, citind comentariile faţă de cererea mea de intrare în grup şi, subsecvent, regulamentul grupului, am aflat ceva foarte interesant. Se pare că d-nul Arogantu’, creatorul grupului respectiv, în loc să-şi asume rolul de admin şi să filtreze intrarea în grup pe baza unor criterii obiective, a inventat o formă de „democraţie” absolut originală: dictatura ultraminorităţii.
Adică, pot vota chiar şi (aproape) toţi cei ~150 de membri în favoarea admiterii unei persoane în grup, dacă 5 sunt împotrivă, se respinge. Şi pentru că, în acest grup, transparenţa este preţuită cel puţin la fel de mult precum democraţia, voturile contra sunt secrete – astfel că membrii grupului, nici nu pot şti precis dacă aceste veto-uri sunt de fapt reale.
(Suficient de „gol” pentru gustul dvs., d-le Arogantu’?)

În aceste condiţii, mi-am retras, desigur, “candidatura”. Vă mulţumesc domnilor, dar nu mai sunt interesat să intru (nici măcar pentru o secundă) în acest adevărat templu al consensului, pentru care, cred că vă invidiază chiar şi primul preşedinte „democrat” al României. Nu, nu simt deloc nevoia să fiu „domesticit” d-le Epoleţi. Păstraţi-vă această ofertă pentru prietena domniei voastre (ca să folosesc şi eu acest ipocrit limbaj politicos de lemn, cu care v-aţi obişnuit pe acest grup).
Tot ce am vrut, domnilor, a fost să vă împărtăşesc aceste consideraţii personale doar în cercul dvs. „elitist”, ca să vă feresc pe cât posibil de ridicolul public. Încă mă străduiesc să fac asta. De aceea şi folosesc (deocamdată) pseudonime pentru persoanele şi grupul FB respectiv.

Aşadar, afirmaţia domnului Epoleţi, cum că Doamna M „a si primit amenda pentru povestile cu materiale electorale facute de diversi particulari”, în contextul discuţiei despre bannere, este tendenţioasă şi încearcă să inducă în eroare propriii colegi de grup. Vedeţi această postare a Doamnei M de pe pagina sa de Facebook.
Iar în privinţa încălcării Art. 29.(3) din legea 334, ”cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora – candidaţi independenţi, partide politice sau alianţe politice ori electorale”, cei care au fost implicaţi în campanie la centru, ştiu la ce „materiale de propagandă” se referă AEP: afişele şi flyerele oficiale care au fost realizate gratuit de o persoană particulară (din afara ţării, dacă-mi aduc bine aminte), şi care au fost distribuite (de echipa de campanie) în teritoriu, cu acele maşini despre a căror încărcare v-am povestit deja.
Doar e la mintea cocoşului că nu ar putea fi amendat un candidat pentru ce fac în campanie nişte „bezmetici” care, teoretic, ar putea fi chiar şi din tabăra adversă.

Pentru asta cerusem de fapt intrarea în acest grup public, ca să corectez astfel de afirmaţii. Însă frica cu care au reacţionat mulţi dintre cei de-aici (în special membri M10), vorbeşte de la sine.
Dar nu e vorba, aşa cum spunea d-nul Epoleţi, de frica faţă de o persoană. Ci mai degrabă de frica lor de a se confrunta cu propriile slăbiciuni (personale sau ale organizaţiei pe care o susţin). Căci eu nu fac altceva decât să le pun în faţă o oglindă, iar dacă nu le place ce văd în ea, vina nu-mi aparţine.
Nu vreau să fiu înţeles greşit, din câte am putut să-mi dau seama citind postări şi comentarii, sunt şi câţiva oameni absolut onorabili în acest grup. Aşa încât, am considerat că merită să-mi fac puţin timp pentru a scrie aceste rânduri (prietenii ştiu de ce).

Îmi cer scuze cititorilor pentru această foarte largă paranteză. Dar am considerat că are totuşi o relevanţă destul de mare în context, dat fiind similitudinea, în multe privinţe, dintre acest grup “Ultrademocratic” şi M10.
Aceeaşi ipocrizie, aceeaşi aroganţă, aceeaşi alergie la opiniile diferite. Acelaşi simulacru de democraţie.
În ambele situaţii, se urmăreşte cu înverşunare obţinerea consensului – ceea ce este o mare greşeală, în opinia mea. Fiindcă cele mai bune decizii colective se obţin din dezacord şi competiţie, nu din consens şi compromis.
În ambele situaţii, transparenţa lipseşte exact acolo unde ar fi mai necesară, la nivelul deciziilor (în M10 lipsa de transparenţă este aproape totală!).
Dar să nu anticipez prea mult.

---

Revin aşadar la relatarea cronologică despre evoluţia acestui proiect politic, care se numeşte acum M10.

DARE TO DREAM

2 noiembrie 2014 – Doamna M face primele declaraţii după anunţarea rezultatelor din
exit-poll-uri:
„Prin reușita noastră de astăzi începe acțiunea noastră. Astăzi a început Revoluția oamenilor cinstiți”

http://macoveipresedinte.ro/posts/astazi-a-inceput-revolutia-oamenilor-cinstiti

5 noiembrie 2014 – După întâlnirea Doamnei M cu voluntarii din Bucureşti, care avusese loc în seara precedentă, îngrijorat de ce auzisem acolo, îi solicit Doamnei M o discuţie de câteva minute înainte de anunţarea construcţiei politice. Mi-a răspuns: „Rog scrieti mail, nu avem cind sa ne vedem astazi”
Aşa încât i-am scris următoarele (redau parţial textul):

„Cred că ar trebui să-ndrăznim să visăm. Să îndrăznim să facem mult mai mult decât un simplu partid. Să facem un partid care să fie cu totul altfel, căci oamenii s-au săturat de partide.
Să faci un partid e simplu (lăsând la o parte dificultăţile tehnice), mult mai greu însă, e să faci un partid care să aibă şi succes.
Prin urmare, vă asigur cu toată convingerea, că este de importanţă vitală să existe o democraţie internă (participativă) autentică în viitorul partid (respectiv în asociaţia premergătoare).
Dacă veţi trata cu lejeritate acest fapt, atunci eşecul este garantat, în ciuda aspiraţiilor extraordinare şi a susţinerii pe care o aveţi acum.

Argumente:

1. Membrii se vor simţi cu adevărat utili partidului. Vor avea sentimentul unei implicări directe în viaţa partidului. Vor fi în permanenţă activi în partid şi vor aprecia foarte mult că se iau în considerare ideile şi opţiunile lor.
……………….
Poate că o conducere mai puţin democratică funcţionează bine în partidele mari actuale, unde membrii sunt atraşi prin avantaje materiale sau alte favoruri. Dar nu va funcţiona într-un partid format din oameni instruiţi şi fideli unor idealuri. Noi vrem cu totul altceva, vrem un partid cu care să schimbăm ţara, şi pentru asta, el trebuie să fie diferit, trebuie să le ofere membrilor săi cu totul altfel de satisfacţii.
Ştiu că e mult mai uşor pentru un lider să-şi conducă partidul precum un general o armată, şi ştiu că, pe de altă parte, democraţia este dificilă, greoaie şi complicată. Poate că tocmai de aceea mulţi au căzut în această capcană. Totuşi, democraţia aduce avantaje atât de importante, încât dezavantajele pălesc în faţa lor.

2. Un partid în care funcţionează democraţia participativă va răspunde întotdeauna aşteptărilor majorităţii membrilor săi şi, prin extrapolare, va răspunde (cel mai probabil) şi aşteptărilor simpatizanţilor săi.
În felul ăsta vor fi evitate greşeli majore pe care un mic grup de decidenţi riscă să le facă, iar partidul va păstra o direcţie corectă în raport cu dorinţele membrilor săi.
……………..
Desigur, selecţia membrilor partidului devine cu atât mai importantă, în aceste condiţii. Dar acesta reprezintă un subiect care merită discutat separat şi mult mai pe larg.

3. Partidul nostru ar reprezenta un model pentru societate în ansamblul său. Le-am arăta cum poate funcţiona democraţia la o scară mai mică, iar oamenilor cinstiţi le va plăcea cu siguranţă, şi vor dori să facă parte dintr-o astfel de democraţie, intrând în partid şi/sau încercând să schimbe societatea pentru a o face să semene cu un asemenea partid.
(Exemplu concret: dacă vom demonstra că votul electronic poate funcţiona foarte bine la nivelul unei organizaţii cu mii şi mii de oameni, le vom demonta mult mai uşor contraargumentele celor care se opun, şi vom avea şanse mult mai mari să-l impunem prin presiune publică.)

4. Desigur, asta nu înseamnă că liderul nu va avea în continuare rolul primordial în partid. El va fixa agenda, el va fi principalul formator de opinii în partid, el va trasa direcţiile principale. Dacă însă va merge pe calea democraţiei interne participative, va fi un lider iubit şi urmat de membrii partidului său.

Aţi spus că veţi fi preşedintele oamenilor, arătaţi-le tuturor, mai întâi, cum puteţi fi preşedintele oamenilor din partid, un preşedinte care-i ascultă pe oameni şi ţine cont de opiniile şi dorinţele lor.
……………..
Pentru noi s-a încheiat campania, aşa încât, cred că e cazul să renunţăm de-acum la stilul pompieristic şi să construim temeinic, dacă vrem să dureze.

Aşadar, întrebarea este: aveţi tăria să faceţi un astfel de partid, aşa cum nu s-a mai făcut vreodată în România?”

7 noiembrie 2014 – Doamna M prezintă la Cluj principiile de organizare ale viitoarei sale construcţii politice:
“Vom avea o democrație internă cum n-a fost niciodată în România, va fi maximă transparență”

http://actualdecluj.ro/macovei-anunta-la-cluj-isi-face-asociatie/